Pop icons

Maria Bilașevschi Publicat la: 31-05-2016

Fiecare epocă fabrică imagini. Fiecare imagine fabrică un mit. Mitul actual, al celebrității, al formei, al ambalajului, o estetică a banalului ce exaltă superficialul, este suprapus sinelui, palpabilului, realului – în definitiv, umanului.

 

Pe o scenă a artelor vizuale în care intențiile plastice par adesea că plutesc într-o derivă browniană, în care realitatea este recunoscută și confirmată doar atunci când este imitată pe scară largă, Alexandru Racu, prezent pe simezele Galeriei Dana din Iași, nu se cantonează într-un stil, lucrările sale fiind o asimilare ironică a iconografiei de masă, dar și un pretext pentru semnificarea sa ca artist vizual chiar prin acele mijloace pop ce își autosubminează perpetuu seriozitatea. Ce face ca imaginile artistului să devină iconuri? Faima evidentă a unor personaje, asamblările ingenioase ale unor imagini inoculate în mentalul vizual drept repere ale consumerismului de tip Pop Art suprapuse propriei imagini, redusă astfel la stadiul de clișeu, ori poate subtila critică ce rezultă chiar din polemica voită cu lumea care creează mitul iconului?

Alexandru Racu este un observator mai degrabă decât un comentator al contemporaneității, transformând straturile de culoare cu accente hiperrealiste și suprarealiste într-o iconografie proprie. Putem încadra expoziția în trei cataloage distincte, cu un numitor comun. O parte se conturează ca replică la ironia de tip Pop Art, cea de-a doua se joacă cu elemente suprarealiste, iar ultima pune accent pe elemente hiperrealiste. Alexandru Racu este un iluzionist al memoriei colective și al suprafeței picturale. Sub exteriorul aparent inocent și extatic, picturile sale sunt încărcate din punct de vedere psihologic cu aspecte ce țin de celebritate și sexualitate. Asemenea lui Roy Lichtenstein, Alexandru Racu preia un clișeu și îi organizează formele astfel încât acesta, prin propriile mijloace, să-și depășească condiția.

Artistul își pune întrebări cu privire la originalitatea și unicitatea unei opere de artă, în special cu privire la reproducerile unor reclame sau imagini de larg consum, contestând că acestea sunt o formă de artă „adevărată”. Autoportretele sale ne prezintă o altă polemică: oare sunt acestea autobiografice, în sensul că preiau experiențele trăite, ori sunt reprezentări ale persoanei sale ca artist? Cred în demersul sincer al artistului de autodescoperire. Alexandru Racu caută și creează o artă care nu doar reprezintă o persoană sau un obiect, ci una care nu este o imitație a realității, ci o realitate prin ea însăși.

Lucrările sale sunt prelungirea propriei vieți, semnalând și demontând convențiile, încorporând din amalgamul culturii vizuale acele elemente care îl fac să-și completeze jurnalul pop. Captivant prin coerența discursului plastic, artistul trece de la parodierea pseudosimbolurilor la dislocarea și translatarea unor imagini clasicizate, inserând ironii fine, care doar prin apropriere își dezvăluie conținutul critic.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe