Debutul în regie al scriitorului Attila Bartis

Dana Țabrea Publicat la: 31-05-2016

Attila Bartis este scriitor, dramaturg și scenarist, iar recent a pus în scenă la Târgu Mureș prima sa dramă. Intitulat mai mult decât sugestiv Regie, spectacolul este o mostră de teatru nou (minimalist, cu accent pe calitățile actorilor, folosind mijloace actuale), într-o atmosferă sumbră, cehoviană.

 

Conceput sub forma unui work in progress, Regie îl plasează pe Regizor (Korpos András) în sala de spectacol, de unde actorii (așezați în cealaltă parte a sălii) își preiau rolurile din scenele ce se desfășoară cu întreruperi, sub direcția sa. Actorul Korpos András seamănă fizic izbitor de mult cu Attila Bartis. Pe alocuri, însuși scriitorul Attila Bartis devine vizibil din spatele personajului, prin replici autoironice: „Nici eu nu sunt [Cine mi-ar plăcea să știu că sunt]. Și încerc să rezolv acest conflict interior scriind și regizând prostii de genul ăsta./ Și ce ai vrea să fii?/ Călugăr budist”.

Actorii sunt atât personajele din piesa de teatru subînțeleasă (János – soțul Olgăi – mama lui Lili – nepoata lui Sándor, Péter – cel mai bun prieten al lui János și amantul Olgăi), cât și actori în scenariul construit la vedere prin momentele de repetiție (Regizorul, Klára, Palika, Anna, Laci). Modul de a plasa persoane în personaje sau personaje în personaje, redate apoi de actori, prezent în montare a devenit foarte interesant în teatrul contemporan, fiind utilizat și de alți regizori preocupați de aspectele metateatrale ale unui spectacol.

Într-un anume sens, personajele nu mai sunt în căutarea Autorului, pentru că dramaturgul, în persoana Regizorului (János), a scris o piesă de teatru despre el însuși, care nu admite hazardul. Actorii trebuie să accepte interpretările regizorale privind psihologia personajelor, Regizorul controlând scenele cu minuțiozitate. De fapt, dirijarea este mimată, deoarece corecțiile Regizorului vin în întâmpinarea unui joc actoricesc impecabil, până în momentul în care acesta se îndrăgostește de mezina trupei și nu mai poate controla nimic, nici măcar propria voință. Chiar și Klára fusese odinioară protagonista unei idile cu maestrul; de aici natura relațiilor polemice dintre Regizor și actrița din rolul principal.

În pofida fragmentării prin întreruperea fiecăreia dintre cele 12 scene, scenariul are suficientă coerență. Textul lui Attila Bartis e complex, reunind elemente politice (tatăl protagonistei a fost procuror și cândva l-a condamnat pe soțul ei János la 10 ani de închisoare, pentru că activase într-o grupare contrarevoluționară în 1956) și psihologice de mare finețe (disputele dintre actori și Regizor), cele din urmă sfârșind prin maxime pe care adesea le găsim presărate în scrierile sale („Singurul lucru pentru care suntem în stare să ucidem e adevărul”).

De la țipătul ca de pescăruș cu care debutează spectacolul, trecând prin confruntări cu realitatea pe care nu o poate accepta (violul timpuriu, sinuciderea mamei, ipocrizia tatălui, relația cu cel mai bun prieten al soțului și faptul că l-a lăsat pe acesta din urmă să moară, chemând prea târziu ambulanța), refugiindu-se în minciună și cedând nervos (visele, discuțiile cu femeia necunoscută, peretele-oglindă, Bora Kiss), P. Béres Ildikó joacă rolul unei femei fruste, dar complexe prin capacitatea de disimulare și autodisimulare. Lui Bartha László Zsolt îi reușesc momente nuanțate psihologic – chinuit de remușcări, împărțit între pasiune și promisiunea făcută prietenului. Kádár Noémi are un rol divers, de la nepoata candidă la fiica necruțătoare față de propria mamă (în rolul lui Lili), apoi de la gâsculița îndrăgostită (în rolul actriței care o joacă pe fiica Olgăi) la detașare neașteptată.

Încă de la început, protagonistul (autorul manuscrisului) moare, aflându-ne în situația postmodernă a absenței autorului. Regizorul este prezent în sală și e pus în postura dictatorului regizoral, fiind jucat de un actor. Astfel că textul/spectacolul este în mare parte despre cum se negociază relațiile dintre personaje, intensitatea rolurilor, nuanțele actoricești în timpul lucrului efectiv la spectacol. Numai că ultimul cuvânt pare să-l aibă întotdeauna Regizorul interpretat de Korpos András, sfidător, impunându-și mereu propriile reguli, asemenea unui Dumnezeu ce se joacă cu actorii, ca și cum aceștia ar fi piese pe o tablă de șah. Foarte importantă în acest sens este replica lui Bartha László Zsolt (în rolul lui Péter sau jucându-l pe actorul Laci), atunci când Regizorul apelează la detalii din viața personală a actorului Laci pentru a-l stimula să joace în sensul dorit de el: „Nu juca șah cu mine”.

Jocul de-a Dumnezeu ia însă sfârșit atunci când Regizorul se îndrăgostește (simbolic, el aruncă un avion de hârtie); în mai multe momente, Korpos András își dovedește capacitatea de improvizație scenică. Jocul se complică, pentru că idila e pe punctul de a se termina, nu din cauza mariajului perfect, ci pentru că tânăra actriță îl mințise că nu are prieten. Însă jocul ia într-adevăr sfârșit atunci când aflăm că Regizorul, trufașul contrarevoluționar, fusese, de fapt, un turnător.

 

Regie/Rendezés de Attila Bartis

Regia: Attila Bartis

Asistent de regie: Kölcze Kata

Distribuția: Korpos András, P. Béres Ildikó, Kádár Noémi, Kiss Bora, Kilyén László, Bartha László Zsolt, Galló Ernö, Csíki Szabolcs, Varga Balázs

Scenografia: Márton Erika

Compania Tompa Miklós, Teatrul Național Târgu Mureș, 11 martie 2016, în cadrul showcase-ului desfășurat cu ocazia a 70 de ani de teatru permanent la Târgu Mureș

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe