(Psiho)drama vieții la bloc

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 31-05-2016

Locuitul la bloc are tot felul de avantaje, dacă îți sufleci cu hotărâre mânecile și purcezi la a gândi pozitiv, așa cum preceptele sociale în vogă îți „sugerează” indecent de imperativ. Bunăoară, oricum ai circula, per pedes sau cu liftul, afli cu precizie când e dezlegare la pește, care-i ziua în care dospesc cozonacii, când se vântură varza murată ori se dichisesc zacuștele și dulcețurile. Dacă nu ești fudul de urechi, îți creionezi mental o minunăție de matrice sociometrică, demnă, ce-i drept, de cauze mai nobile…

 

Cum, necum, ești conectat la realitatea comunității în care trăiești, afli că unii au probleme familiale din cauza banilor, că trebuie să aleagă între plata facturii la gaze și a analizelor medicale, între plata „meditațiilor” copilului pentru bacalaureat și a amărâtei vacanțe anuale de șapte zile, pe un sordid litoral autohton, între plata impozitelor și tot felul de alte cheltuieli inevitabile.

Alte dialoguri sau monologuri stridente fonic (că, dacă n-ar fi, nu s-ar povesti) îți conduc gândurile spre relațiile de cuplu. Ți se oferă neașteptata ocazie de a face o introspecție energică, în regim de urgență. Realizezi că există tot felul de problematici nebănuite până în acea clipă sau, dimpotrivă, cu care te identifici total. E reconfortant uneori; alteori, e surprinzător să afli motivele certurilor conjugale. Sunt gelozii de toate felurile, încrâncenate sau permisive: „Am văzut eu că nu ți-ai dezlipit ochii toată seara de individul ăla de pe terasă, care stătea cu spatele la noi”. Sau: „Am zis eu ceva când am aflat că te-ai întâlnit cu tipa aia despre care zici că-i deșteaptă? Dac-ar fi așa de deșteaptă, și-ar găsi un bărbat mai de Doamne-ajută, nu s-ar uita la unul ca tine!”.

Sunt tușe de toate culorile în tabloul managerial al casei: „Cât de iresponsabilă ești să cheltui banii de întreținere pe o porcărie de poșetă, în loc să-i ții pentru mine când m-oi duce la pescuit cu băieții!”. Sau: „Dacă mai găsesc tubul cu pasta de dinți sugrumat la mijloc, plec la mama”. Sau: „Dacă mai pui atâta sare în mâncare, divorțez”. Sau: „Ai stat toată dimineața la vecina. Noroc că pe mine mă preocupă educația copilului și ne-am jucat pe tabletă!”. Sau: „Nu mă respecți deloc! Tot timpul deranjezi franjurile de la covor!”.

Ce să mai zic de polemicile ideologice sau estetice? Valsând printre etaje, detaliile picante în lupta pentru telecomandă nu întârzie să apară, mai ales că deștepții ăia de la Pro TV au curmat atât de cinic și inuman epopeea cumva milenară (în sensul că a început în mileniul anterior) a eternului Tânăr și neliniștit! În funcție de momentul zilei, îți dai seama de concurența acerbă dintre Simona Gherghe și Teo sau dintre Gâdea și Rareș Bogdan ce răzbate din apartamentele familiștilor. Pentru că, din alte apartamente, tinerii slobod până la o dureroasă saturație ritmuri și versuri a căror profunzime îmi scapă, în care Ana e sfătuită obsesiv și pe bună dreptate să nu mai plângă, iar Mihail suspină la nesfârșit, simțindu-se ucis de ea. Probabil de eroina visată de Carla.

Viața la bloc nu te lasă să rămâi doar un observator distant și neimplicat, ci îți oferă și mult râvnita oportunitate a socializării. Se construiesc interrelații complexe și pasionale pornind de la numărul deficitar al locurilor de parcare, de la cheltuielile comune de întreținere ori de la deszăpezit… Doar când mai moare vreun vecin ne întâlnim consensual, pioși și săritori, sub umbrela întrajutorării financiare și a unei triste și succinte evocări.

Când am început să scriu acest text, aveam în minte replica lui J.L. Moreno pe care i-a dat-o lui Freud: „Ei, bine, dr. Freud, eu încep acolo unde tu te oprești. Tu îi întâlnești pe oameni în mediul artificial al biroului tău, iar eu îi întâlnesc pe stradă și acasă, în mediul lor natural. Tu le analizezi visele, eu încerc să le dau curajul de a visa din nou”. Așa că mi-am procurat cea mai la îndemână variantă de a reflecta asupra psihodramei, ca metodă psihoterapeutică de explorare a relațiilor interumane. Îi iubesc în egală măsură pe Freud și pe Moreno, în încercarea mea continuă de a înțelege cât mai mult infinitatea manifestărilor psihicului uman. Și constat mereu că nu există limite…

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral