Motivul labirintului. Inițieri și aventuri spirituale

George Bondor Publicat la: 13-06-2016

Mihaela Chiribău-Albu, Mircea Eliade. Itinerare labirintice, Editura Eikon, București, 2016

 

Motivul labirintului a constituit mereu o atracție pentru scriitorii și filosofii dornici să surprindă una din experiențele fundamentale ale omului. El este și una din obsesiile constante ale lui Mircea Eliade, care îl abordează deopotrivă în opera științifică și în cea literară. De altfel, savantul român intenționa să scrie un volum cu această temă. Nu reușește acest lucru, însă convorbirile sale cu Claude-Henri Rocquet poartă titlul Încercarea labirintului. Mihaela Chiribău-Albu urmărește cu atenție toate laturile operei lui Eliade care pot dezvălui valențele multiple ale motivului labirintului: semiotica și hermeneutica, teoriile mitului, ale arhetipului și ale simbolului, dar totodată literatura sa confesivă și publicistica.

Labirintul poate fi descoperit în numeroase sfere ale vieții umane: în fondarea cetăților, în orientarea meterezelor și a fortificațiilor, în identificarea peșterilor cu geografia infernului. Astfel, labirintul constituie o structură simbolică. El descrie, mai în adâncime, rătăcirea și căutarea, drumul spre centru, iar uneori chiar atingerea celui din urmă. Viața este, în fapt, o pluralitate de labirinturi. Rătăcit prin toate acestea, omul se îndreaptă către sine însuși, către propriul său centru. Acesta poate fi un centru spațial, dar și unul temporal (reperat adesea ca fiind dincolo de timpul obișnuit) și, totodată, un centru spiritual. La cel din urmă, mai ales, se ajunge numai prin ritualuri inițiatice, prin încercări și depășirea propriilor limite. Cel mai adesea, imersiunea în labirint ascunde teama de timp, de istorie, de non-sens. Conform analizei pertinente realizate de Mihaela Chiribău-Albu, există mai multe figuri ale labirintului în opera lui Eliade: labirintul identității și cel al iubirii, labirinturi spațiale și temporale.

Analizând expresiile prin care motivul centrului este prezent în istoria credințelor religioase, descoperim o metafizică subiacentă tuturor credințelor religioase, identificabilă prin câteva constante ale spiritului uman. Înainte de toate, centrul simbolizează originea, începutul, principiul (ceea ce întemeiază și justifică totul). Prin aceste atribute, centrul este sursa puterii, într-un sens al termenului pe care omul modern îl ratează cu dezinvoltură și, aș spune, cu inconștiență. Dialectica centru-periferie descrie raportul sacru-profan, pe care Eliade îl identifică în toate credințele religioase, indiferent de specificul fiecăreia. Din punct de vedere istoric, arată Eliade, orice poate fi învestit cu puterea centrului. Oricare dintre ele, pe un palier sau pe altul, merită a fi înțeleasă, căci prin toate reconstruim istoria spiritului uman, istoria formelor spirituale prin care omul a dat sens lumii. Eliade nu disprețuiește nici o expresie religioasă, oricât de primitivă ar fi. Sacrul se găsește peste tot și tocmai de aceea istoricul religiilor este îmbogățit de obiectul studiului său. Interpretarea expresiilor religioase ține de o hermeneutică creatoare, întrucât cercetătorul urmărește, în ultimă instanță, metamorfoza interioară, edificarea de sine. Studiul are, astfel, o certă dimensiune existențială.

Autoarea identifică întrebarea existențială pe care Eliade o ridică atunci când vede viața ca un labirint: Cum anume pătrunzi în labirint fără să te rătăcești în el? Cum ne descurcăm în labirintul rău al vieții moderne fără a ne pierde în el, fără a uita centrul, fără a uita că există un centru și că suntem datori să îl descoperim? Din această perspectivă, autoarea discută despre un labirint al vieții lui Eliade și despre unul al operei lui. La acestea se adaugă itinerarul legionar al lui Eliade, unul non-labirintic, crede autoarea, care este tentată să susțină o interpretare caritabilă a acestui derapaj eliadesc. Încercările la care suntem supuși în labirint echivalează cu o descindere în infern. Iar Eliade face acest lucru de mai multe ori în propria sa viață.

Prin această lucrare excelent articulată, autoarea reface un traseu existențial, dar îl repetă totodată în plan personal. Plăcerea descoperirii, a inițierii, a aventurii spirituale îi însoțește întregul demers.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe