Familia Suominenilor sau Abba Family

Dana Țabrea Publicat la: 28-06-2016

Familia Suominenilor etalată de dramaturgul finlandez Rosa Liksom în Family Affairs (1993) este convertită de regizorul Radu Afrim, plecând de la câteva sugestii textuale (pasiunea Isadorei pentru Abba, păpușile bio Barbie-Abba), într-o familie patentată Abba prin soluții, scenografie și redenumiri de personaje. Pentru Abba Family, melodiile formației pop suedeze a anilor ’70 (remixate în stil tradițional, parodic, la vioară sau la orgă electrică) țin loc de bună ziua sau de cântec de leagăn, fondul muzical acompaniind cotidianul neobișnuit al unei familii excentrice.

 

Începutul spectacolului nu ne mai introduce într-o atmosferă psihedelică, backgroundul scenic nu își mai propune să dezvăluie o metafizică (așa cum ne-a obișnuit regizorul), iar textul e doar un pretext inteligent utilizat. Spectatorul este întâmpinat de un tablou naiv, constituit prin light design pe cortină, de câteva songuri intonate de Cezar Antal în travesti și o compoziție accentuată: povestitor (pana prinsă la ilicul de lână), dar și personaj (Nina, partenera Jaanei). Cezar Antal își schimbă basmaua de toată ziua cu cea cu paiete albastre, pentru ocaziile când își reia locul la pianină. Într-o compoziție incredibilă îl regăsim și pe Mihai Smarandache (Negrul cu accent moldovenesc), un actor cameleonic, ce poate trece cu nonșalanță de la teatrul documentar la cel de artă. Camera bunicii, antreul cu vegetație, așa-zisa baie, geamul dintre living și bucătărie, paturile și dormitoarele, cuibul mezinei și ușa din față nu ascund altceva decât o cromatică inedită (cum ar fi asocierea verde-mov dintre ușă și cutia poștală).

Family Affairs este pur și simplu o comedie, neîncătușată de temele serioase ce răzbat din dialoguri (consumerismul, încălzirea globală, drepturile animalelor, identitatea sexuală) și neîngrădită de babilonia generală a personajelor (drogați, homosexuali căsătoriți cu lesbiene divorțate, minori logodiți cu sexagenare sexy, minore practicând prostituția, foști iubiți/soți travestiți ori deghizați revendicând dreptul altora la virilitate și condamnând violența domestică, părinți nemulțumiți de sexul copilului lor, adulterini, incestuoși, pedofili). Reiska este tată de familie, iar Jaana este femeie de afaceri (are un cabinet de liposucție). Copilul ei din prima căsătorie, Mika, e un Elvis ratat, copiii ambilor sunt o Agnetha de la Abba eșuată (Isadora) și o sinucigașă ratată, ecologistă convinsă, care vrea să ajungă ofițer de poliție, însă momentan e minoră și prostituată (Tina). Bunica și-a schimbat orientarea sexuală și petrece pe la rave party-uri cu iubita fiicei; când își rostește Virginia Rogin monologurile, toți ceilalți o privesc absorbiți (și pe bună dreptate). Într-o compoziție extrem de comică, actrița e adorabilă.

Odată introduse personajele (punctul forte al montării constă în modul de construcție a personajelor, având la bază o estetică a ironiei, bizarului și parodicului, întregind comedia), poate începe și acțiunea (presărată cu songuri). Acțiunea nu-i decât un corolar al esteticii personajelor. Nu neapărat familia disfuncțională constituie subiectul, ci efectul comic al bizareriei duse la paroxism. Afrim își construiește propriul scenariu, în ordinea care-i convine, cizelând replicile sau punând accent pe anumite situații. Uneori, un element pasager în textul dramatic poate dobândi valențe uriașe atunci când regizorul îl transformă în imagine sau în imagine-sunet, după cum poate alege să neglijeze pasaje, rezervându-le o anumită ambiguitate de sens. În cazul de față, imaginile create sunt multiple, acțiunile uneori suprapuse, se folosește storytelling-ul, complicând acțiunea scenică (reproșurile aduse mamei de Mika, storyteller devenind Nina), pe lângă povestea dramatică propriu-zisă, fracturată prin monologuri accentuate (monologul Nicoletei Lefter, la microfon, pe platforme de proporții sau cel din finalul primei părți, apocaliptic, tunând și fulgerând de pe catalige). Un singur cuvânt din text poate declanșa o asemenea imagine densă în spectacol.

Conceptul regizoral și cel scenografic merg mână în mână, iar minuțiozitatea detaliului urmărește fiecare schimb de replici. Nu lipsesc mărcile teatrale specific afrimiene (măștile, chiar duble, contrastele estetice, cum ar fi naturalism/suprarealism), la care se adaugă absurdul comic. Tina suge pe sub masa de liposucție grăsimea extrasă din client sau își prinde degetul în mașina de tocat, membrii familiei se bat cu cocaină, tatăl e operat antiviciu. Acesta e căutat de fostul amant (totodată, fostul soț al Jaanei), iar mama îi părăsește pentru o nouă afacere cu iubitul negru al fiicei. Rodica Mandache, costumată într-o pisică neagră, cu ochelari/ochi adecvați, își adulmecă logodnicul patruped. Marius Damian și Antoaneta Zaharia sunt dramatici, iar Pavel Bartoș e zelos în rolurile-i multiple, printre care și travestiurile. Ruxandra Maniu se pliază foarte bine pe rol, iar Vlad Bîrzanu joacă temperat, calibrat, valorificându-și calitățile coregrafice. Nicoleta Lefter rămâne întipărită în memoria spectatorului cu un alt rol teribil.

 

Family Affairs de Rosa Liksom, un spectacol de Radu Afrim
Traducerea: Doru Mareș
Decorul: Tudor Prodan
Costumele: Cosmin Florea
Distribuția: Cezar Antal, Antoaneta Zaharia, Marius Damian, Pavel Bartoș, Vlad Bîrzanu, Ruxandra Maniu, Nicoleta Lefter, Virginia Rogin, Mihai Smarandache, Rodica Mandache, Dan Iosif, Nicu Coman
Teatrul Odeon București, prezentat în FITN Arad, 12 mai 2016.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe