Referendum însângerat în Marea Britanie

Lucian Dîrdală Publicat la: 28-06-2016

Acest text își va cunoaște cititorii la scurt timp după referendumul pe tema ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană. Ei vor ști în acel moment dacă decizia alegătorilor britanici va schimba sau nu hărțile, cifrele și conceptele cu care ne-am obișnuit în ultimele decenii. Inițial, îmi propusesem să las această temă pentru luna viitoare, spre a putea oferi o analiză închegată a rezultatelor și a perspectivelor politice de ambele părți ale Canalului Mânecii. A venit însă cazul Jo Cocs: o femeie tânără, inteligentă și dedicată binelui public, mamă a doi copii, a fost ucisă pe 16 iunie în timp ce își exercita profesia de politician și membră a Camerei Comunelor, făcând campanie pentru cauza în care credea.

 

Jo Cox era adepta variantei Remain, dar cred că trebuie să fim precauți atunci când introducem în ecuație opțiunea ei politică. A ei și, se pare, a asasinului, care a fost auzit strigând Britain first!, un slogan ce reprezintă numele unui partid de extrema dreaptă – o entitate toxică și detestabilă, dar legală. Ancheta va lămuri probabil dacă ucigașul este întreg la minte și dacă se poate vorbi despre un act motivat politic.

A fi precaut și a evita etichetările grăbite nu înseamnă însă a ignora evidențele. A fost o campanie urâtă, în care s-a mințit copios și s-a calomniat îngrijorător. Iar din tabăra partizanilor Brexit-ului au venit și destule mesaje periculoase pentru sănătatea spațiului public din Marea Britanie. Era de așteptat să se întâmple așa ceva, în condițiile în care imigrația a devenit tema centrală a dezbaterii. De altfel, ascensiunea în sondaje a variantei Leave, sesizabilă în primele zile ale lunii iunie, se explică în mare măsură prin faptul că imigrația părea să domine în clasamentul temelor de campanie. Iar discursul pe tema imigrației se învecinează mereu cu xenofobia și ura.

Desigur, Jo Cox nu era nici imigrantă, nici membră a vreunei comunități etnice sau religioase minoritare. Dar spirala urii găsește rapid ținte noi și numeroase: cei care se opun retoricii antiimigranți devin trădători ai propriei comunități (națiuni, etnii, religii). Campania pentru referendum, tocmai pentru că s-a desfășurat cu o intensitate nemaipomenită, a facilitat exprimarea unor discursuri de acest gen. Pentru cei care idealizează participarea politică intensă și cuprinzătoare, este un risc contrabalansat de beneficiile evidente ale deliberării democratice. Pentru sceptici, așa cum este autorul acestor rânduri, referendumul este un instrument vulnerabil în fața agresivității și fanatismului.

Nu încape îndoială că asasinatul îi va face pe mulți britanici să reflecteze atent înainte de a vota, pe 23 iunie. Dacă balanța va înclina, până la urmă, în favoarea rămânerii în Uniune, am putea presupune că această crimă i-a încurajat pe unii alegători să ia atitudine. De exemplu, să-și convertească indiferența în implicare, din dorința ca țara lor să nu devină și mai vulnerabilă în fața discursului urii și a mișcărilor ce-l propagă.

Nu pot anticipa acum în ce direcție se va îndrepta opțiunea populară. În urmă cu un an și jumătate, când Scoția vota pentru sau împotriva desprinderii de Regatul Unit, îmi exprimam speranța ca hărțile cu care am crescut să rămână neschimbate. La fel gândesc și acum: mi-aș dori ca Marea Britanie să rămână în Uniunea Europeană. Cred că înțeleg câte ceva din virtuțile ambelor poziții, deși unui străin neimplicat îi va fi întotdeauna greu să înțeleagă latura emoțională a dezbaterii.

Indiferent de rezultat însă, mi-aș dori ca Britain first! sau alte lozinci izvorâte din extremism – de dreapta, de stânga, de orice fel – să nu se mai audă nicăieri în Europa. Știu că nu se va întâmpla astfel, pentru că demagogii au devenit experți în specularea slăbiciunii de care dă dovadă, în ultimii ani, ordinea noastră politică. Dar libertatea de expresie e o valoare fundamentală a Occidentului: incitatorii la ură se pot exprima, dar vor pierde. Cu sau fără Uniunea Europeană, Marea Britanie va rămâne leagănul viziunii moderne despre libertate. Cu sau fără Marea Britanie, Europa va explora șansa unui viitor comun, într-o Uniune în care a fi legat de ceilalți să însemne solidaritate, nu constrângere.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral