În spatele cortinei

Mioara Anton Publicat la: 28-06-2016

La începutul anilor ’70, presiunea paznicilor ideologici, precum și conflictele și adversitățile personale au făcut irespirabilă atmosfera în teatrele bucureștene. Un denunț anonim semnala în decembrie 1971 existența la Teatrul Bulandra a unei „lupte de clasă deschise, cu forțe inegale”. Motivul nemulțumirii explicite era marginalizarea de către regizorul Liviu Ciulei a „unui grup mic de comuniști și sindicaliști cu atitudini pozitive”.

 

Opoziția critică, ridicată în spiritul Tezelor din iulie, a întâmpinat, spre stupoarea denunțătorilor, obiecția deschisă a actorului Victor Rebengiuc, care, excedat de folosirea citatelor din discursurile lui Ceaușescu, le-a propus sindicaliștilor nemulțumiți să părăsească teatrul: „Ce tot îmi veniți cu citate din Ceaușescu! (Nu tov. Ceaușescu! În ședință s-a pomenit doar atât din cuvântarea tov. Ceaușescu: «Să fim comuniști de omenie!»). Lăsați citatele (…) și mai lăsați-ne cu plângerile în ședință (adică cu critica!). Plecați din teatru, luați-vă bocceluța dacă nu vă convine și dați-mi mie salariul vostru. Eu socot că am un salariu mic (3 500 lei, plus 2 500 salariul soției, plus circa 2 000 lei colaborări străine înseamnă după el salariu mic!). Vă ține directorul în teatru de milă, nu sunteți buni de nimic. Eu reprezint punctul din celălalt unghi, adică al greutății direcției, adică al acelora care joacă”. Grupul de „sânge albastru” din care făceau parte Toma Caragiu, Ion Caramitru, Irina Petrescu, V. Rebengiuc, Cotescu, Clody Berthola, R. Tapalagă beneficia de turnee internaționale, prime și măriri de salariu, în vreme ce sindicaliștii disciplinați, deznădăjduiți și cu moralul scăzut, erau pe punctul de a-și pierde locurile de muncă. Denunțătorii atrăgeau atenția că Liviu Ciulei orchestrase o adevărată opoziție față de documentele din iulie, experimenta idei regizorale ce serveau intereselor occidentale și mai puțin celor românești.

Un an mai târziu, în octombrie 1972, situația de la Teatrul Bulandra devenise explozivă. Un alt denunț semnat de „un grup de comuniști”, adresat Elenei Ceaușescu, reclama abuzurile direcției teatrului în care se regăseau L. Ciulei, Lucian Pintilie și Toma Caragiu. Încălcarea flagrantă a liniei partidului îi transformase pe cei trei în „recidiviști”. Montarea spectacolului Revizorul secătuise teatrul de fonduri și îi epuizase pe angajați: „Tot Pintilie a făcut și filmul Reconstituirea, unde, ca un odios, a încercat să întineze idealurile noastre… Toți snobii, schizofrenicii, masonii, pederaștii din acest teatru trâmbițează pe toate căile că arta lor «adevărată» este călcată în picioare de inculții și impostorii de la Partid (…). Câtă vreme vom mai suporta sabotajul acestor dușmani?! Acest Pintilie nu în zadar a fost exclus din UTC și dat afară ca regizor din televiziune”. Se impunea așadar o intervenție categorică a partidului pentru destructurarea „mafiei” din interiorul teatrului și înlăturarea „sabotorilor conștienți”.

În cele din urmă, s-a decis constituirea unei comisii de anchetă condusă de Ilie Rădulescu, secretar la acea vreme al Comitetului Municipal de Partid București, și de Amza Săceanu, teatrolog, care să analizeze activitatea instituției din perspectivă etico-estetică și politică. Deși binevenită, comisia, prin atitudinea sa, a ridicat și mai multe semne de întrebare în rândul denunțătorilor: „Tov. Amza Săceanu, personaj oscilant, caracterizat ca impostor în artă, cu zâmbetul lui împăciuitorist, care-i vine probabil dintr-un complex de inferioritate, s-a apropiat de grupul Ciulei și i-a spus: «Eu sunt alături de voi, în mine veți continua să aveți un sprijin!»”. Declarație care a sporit neliniștea celor hotărâți să lupte pentru instituirea legalității socialiste și triumful adevărului în Teatrul Bulandra. Nici soluția aducerii lui Aurel Baranga la conducerea teatrului nu părea să fie tocmai potrivită. Și dramaturgul căzuse în păcatul greu la favoritismului și își distribuise soția în roluri importante, defavorizând alte actrițe talentate. Situația părea disperată, iar miturile create în jurul lui Liviu Ciulei trebuiau distruse: „Sperăm ca mitul Ciulei să nu se transplanteze în alte teatre. Să fie puși la locul cuvenit. Ciulei, actor lipsit de talent, greoi, crispat, decadent care imită în regie din spectacolele văzute în străinătate”. Potrivit lui Cornel Burtică, secretar al CC cu probleme de propagandă, interzicerea spectacolului s-a datorat unui incident petrecut la una dintre reprezentații, când soțiile lui Maurer și Gh. Pană fuseseră stropite cu apă. Din acel moment, spectacolul, „o șarjă la adresa omului sovietic”, a fost declarat un fiasco, fiind interzis.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe