Mircea Ștefănescu: „Arta are porțile deschise, oricine poate să experimenteze”

Adina Scutelnicu Publicat la: 28-06-2016

Sculptorul Mircea Ștefănescu este considerat de critica de specialitate drept unul dintre „fermenții efervescenței sculpturii ieșene” de după anii ’90. Este lector la secția Sculptură a Facultății de Arte Vizuale și Design din cadrul Universității de Arte „George Enescu” și membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Iași. Are lucrări atât în spațiul public, cât și în colecțiile particulare din țară și din străinătate. Mircea Ștefănescu este unul dintre adepții pregătirii academice a artiștilor.

 

Care sunt temele principale abordate în lucrările dumneavoastră?

Sunt interesat de temele clasice, biblice, cum ar fi heruvimii, de zeii și eroii mitologici grecești.

Sunteți un om religios?

Am fost ateu, apoi agnostic. Acum sunt credincios, dar nu practicant. Am fost crescut în perioada comunistă și nu am avut o educație în sens religios. Biblia și mai ales Vechiul Testament m-au impresionat. Alături de Legendele Olimpului, Vechiul Testament este o lectură de bază în artă. Cultura greacă, preluată apoi de romani, și Vechiul Testament sunt piloni de bază ai culturii europene. Nu cred că poți să faci artă fără să știi cine a fost Moise, David, Hector, Icar sau Afrodita, Hades ori Dionis. Sunt teme de bază, nu se poate face abstracție de ele, la fel ca și nudul. Un artist profesionist trebuie să știe și anatomie, și desen clasic.

Ce înseamnă nudul în sculptură?

Nudul este piatra de încercare a artistului profesionist și o temă fundamentală a sculpturii. Ca să faci nud, trebuie să visezi anatomia. Ecorșeul (n.a. – ecorșeul este o reprezentare a corpului omenesc sau a unui animal fără piele) a apărut tocmai din nevoia unui studiu tridimensional al anatomiei și trebuie să amintesc că Brâncuși a realizat la începutul anilor 1900 unul dintre cele mai corecte ecorșee din punct de vedere anatomic, care multă vreme a slujit ca material didactic studenților de la Medicină; asta spune mult despre cât de corect a fost executat. Încercați să vă imaginați cum ar fi fost arhitectura fără cariatide și atlanți, cum ar fi arătat statuile antice sau contemporane fără un studiu anatomic al proporțiilor. Sculptorii din Occident ne invidiază, fiindcă în multe țări desenul clasic și anatomia au fost eliminate de pe lista obiectelor de studiu. Cred că-i o greșeală enormă. De 100 de ani se încearcă să se depășească arta convențională, dar, în opinia mea, asta n-o să se întâmple niciodată.

De ce spuneți asta?

Artiști ca Marcel Duchamp sau Constantin Brâncuși au revoluționat sculptura, dar nu trebuie să uităm că ambii aveau o bună pregătire academică. Au fost artiști deplini, care și-au găsit un drum propriu, cursiv, plecând de la o excepțională pregătire în sens clasic.

Dumneavoastră v-ați găsit drumul propriu?

Îmi caut încă drumul. Nu pot să spun că sunt cursiv, ci mai degrabă că lucrez pe bucăți.

Cât de compatibilă este munca la catedră cu activitatea de creație?

Munca de la catedră mă ajută să-mi fac ordine în idei. Îmi trimit studenții la studiu, iar eu mă documentez alături de ei. De lucrările proprii încep să mă ocup după programul didactic.

Ce înseamnă o zi de lucru?

De obicei, de dimineață până seara. Dimineața am în general ore și mă documentez, iar în a doua parte a zilei lucrez.

Când ați hotărât că veți face artă?

Am crescut în preajma colecției de artă a unchiului meu, Ștefan Ștefănescu. Văzând că sunt interesat, într-o toamnă, a luat o frunză și mi-a spus s-o modelez. Probabil i-a plăcut ce mi-a ieșit, fiindcă m-a dus la Liceul de Artă. După un an, la treapta I, cum era atunci, am intrat primul, deși, cu excepția unui an, am învățat la o școală obișnuită, de cartier.

Studenții dumneavoastră ce fel de lucrări fac?

Sunt amestecați. Unii lucrează clasic, alții cochetează cu experimentul, dar, în general, păstrează forma. Există o întoarcere la obiect, în detrimentul artei conceptuale.

Cum credeți c-o să se sculpteze peste, să zicem, 100 de ani?

S-a experimentat foarte mult în sculptură și experimentele nu s-au epuizat; clasicul însă a coexistat cu conceptul. Criticii sunt cei care pun spotul pe un curent sau altul. S-a încercat modificarea gustului publicului, dar degeaba. Obiectele sunt preferate experimentului abstract. Însuși Duchamp, când i s-a amintit afirmația potrivit căreia arta a murit, a replicat: „Și Dumnezeu mai greșește”, referindu-se la faptul că arta n-a dispărut, nu s-a transformat într-un concept. Oamenii se simt mai confortabil în fața unui obiect sculptat. Cumva, cred că tot în sensul clasic o să se sculpteze.

Cum se deosebește o lucrare de artă de una lipsită de importanță?

Toată lumea se întreabă asta. Părerea mea este că lucrările făcute fără tehnică se văd, par facile. Pe de altă parte, nu toate lucrările făcute de oameni cu pregătire sunt obiecte de artă.

Cum vi se pare arta non-mainstream, arta celor fără pregătire academică?

Arta are porțile deschise, oricine poate să experimenteze, dar asta nu înseamnă că sunt profesioniști. De ce nu mă fac și eu de mâine chirurg? Știu mușchii, cunosc și oasele… mă apuc eu să operez oameni? Cam așa e și cu arta. Nu neg că există și talente native. Amatorii pot face și ei artă găsind soluții prin sinceritate, există peste tot lucrări de artă făcute spontan, din pură emoție, dar diferența o face pregătirea academică. Nu fac apologia academismului, dar mi se pare necesar. Am câteva lucrări incredibile făcute de fiul meu, găsești în ele o filosofie întreagă, dar asta nu înseamnă că este artist.

Cum rămâne cu anticii, care nu aveau neapărat pregătire academică?

Păi, grecii nici măcar nu spuneau că fac artă realizând acele statui, ci téchnē, meșteșug. O definiție a artei ar putea fi „meșteșugul dus la apogeu”.

Și-atunci? De ce atâtea experimente, când există un drum clar?

Toată gama de experimente a secolului trecut produce și se vinde. Multe dintre aceste experimente aparțin propagandei și o să dispară. Pe de altă parte, experimentul ține de natura umană. Există grupuri care lucrează programatic, spre a vinde un anumit gen de artă și care nu-și gândesc identitatea, ca artiști. 

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe