Așa-i românul?

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 28-07-2016

Cel mai adesea, circul singură cu propria mașină prin traficul local sau național. Deci autocenzura, la capitolul verbalizării, se află la cote minime. Partea bună e că solitudinea potențează creativitatea, în sensul că pot emite înjurături nestereotipe, fără repetiție, preț de minute în șir. Partea proastă e că îmi scade respectul de sine: dezavuez comportamentele vulgare, primitive, iraționale, instinctive ale oricui, începând cu ale mele.

 

M-am tot (pseudo)consolat cu faptul că n-ai cum să fii altfel în traficul românesc, unde autostrăzile sunt simbolice, drumurile europene și naționale sunt, practic, nefrecventabile, semaforizările locale au valoare de test psihologic, iar ninsoarea sau ploaia torențială ne pot schimba fundamental destinul. Nici nu vreau să mai pomenesc de pietonii care traversează strada când și cum le tună – cu căștile în urechi, cu ochii pe telefon și cu preconcepția că șoferii sunt niște indivizi (apelați metaforic „boule”, „idiotule”, „blondo”) care trebuie să aibă ca principală preocupare ghicirea intențiilor lor.

Am fost în vacanțe prin Europa. În Viena am observat cum fulgul de zăpadă nu reușea să atingă caldarâmul, pentru că zeci de mașinuțe lucrau anticipativ la chestia asta. În Germania, foarte multă lume circulă cu bicicleta, de la domni în costum negru și cămașă albă la doamne cu fustă plisată, sacou clasic și toculeț de 6. Alții se deplasează cu metroul sau cu trenul, iar  4 × 4 sau limuzinele așteaptă cuminți în garaj situațiile specifice. În Corfu sunt drumuri înguste, multe dintre ele cu lățimea unui singur sens de mers, cu pante abrupte și curbe contorsionate. Distanța de 35-40 de kilometri se parcurge într-o oră și jumătate. Fără claxoane sau înjurături. Toată lumea este dispusă să cedeze trecerea cu maximă deferență. Orice situație complicată ce ține de meteorologie, aglomerație sau infrastructură rutieră are o soluție rezonabilă din punct de vedere tehnic, dar și uman.

Având proaspătă în minte lectura lucrării lui Daniel David, Psihologia poporului român, încerc să-mi explic nivelul nostru scăzut de toleranță la frustrare, reacțiile emoționale exacerbate, întâlnite în situații cotidiene, banale. Autorul tratatului identifică principalele trăsături pozitive și negative ale noastre: „Aș menționa ca virtuți ale românilor potențialul intelectual (de inteligență și creativitate) și competitivitatea, iar ca atribute psihologice de îmbunătățit, încrederea scăzută în oameni, care duce la o lipsă de cooperare pentru acțiuni colective în beneficiul comun și tendința de distorsionare a realității prin exagerarea atât a pozitivului (prin emoţionalitatea ridicată), cât și a negativului (prin scepticism sau cinism)”.

Albert Ellis, unul dintre inițiatorii psihoterapiei cognitiv-comportamentale, consideră că cele mai importante structuri cognitive evaluative generale sunt cognițiile iraționale (gândirea inflexibilă, absolutistă) și cele raționale (gândirea flexibilă). Fiecare dintre ele generează alte trei tipuri de cogniții aflate în opoziție: catastrofarea vs non-catastrofarea, lipsa de toleranță la frustrare vs toleranța la frustrare și evaluarea globală (de exemplu, „toate blondele sunt proaste”) vs evaluarea contextuală.

Deși, la prima vedere, ne-am gândi că dezirabil ar fi să nu avem cogniții iraționale, Ellis ne încurajează parțial, avansând ipoteza că gândirea irațională este un proces adaptativ, care l-a ajutat pe om să supraviețuiască de-a lungul evoluției sale. Dacă n-ar gândi uneori catastrofic, el nu s-ar feri de pericole. Pe de altă parte, dacă la vârstele mici individul este obișnuit cu un nivel scăzut de toleranță la frustrare (de exemplu, copilul țipă după o jucărie și, astfel, o primește imediat), la maturitate, va deveni acel adult inadaptat, furios și veșnic frustrat chiar și în fața celor mai mici obstacole.

Date fiind aceste teorii, tot n-am găsit o explicație satisfăcătoare pentru comportamentele noastre licențioase, pentru acțiunile superficiale. Oare cheia este „lipsa de cooperare pentru acțiuni colective” și „tendința de distorsionare a realității prin exagerarea pozitivului și a negativului”? „Potențialul intelectual” pare să rămână uneori stingher.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe