Scrisoarea III: Fericit acela care, precum Ulise, se întoarce la… Dumbrăveni

Roxana Patraș Publicat la: 28-07-2016

Recitesc acum un celebru sonet din seria „regretelor” lui Joachim du Bellay și-mi vine să lungesc șoptit ultima silabă: Heureux qui, comme Ulysse… Într-adevăr, parcă mi-aș dori să se lase o tăcere profundă, pe măsura acestei voci profetice, îndemnându-ne – întocmai ca în manualele consacrate desăvârșirii spirituale – să fim fericiți precum… Ulise. După câte îmi dau seama, fericirea lui Ulise s-ar defini, în concepția lui du Bellay, ca un dispozitiv oniric orientat de conștiință. Nici vorbă așadar despre extazul locuitorilor din Insulele Fericiților sau despre mântuirea celor enumerați în Evanghelia după Matei. Matila Ghyka și-a intitulat al doilea volum de memorii chiar așa: Heureux qui, comme Ulysse… Exercițiu de identificare? Tentativă de întoarcere? Însă oare cum sună acest vers în cutia de rezonanță a locurilor copilăriei sale? Există o taină a fericirii lui Matila? Pentru că întrebările s-au tot înmulțit, m-am trezit călătorind spre conacul din Dumbrăveni, acolo unde Bălșeștii și rudele lor își petreceau verile la sfârșitul secolului al XIX-lea.

G. Călinescu descinde aici în 1962, ca să investigheze ipoteza conform căreia locul nașterii lui Eminescu ar fi fost chiar Dumbrăveniul. Proaspătul academician nu vede nimic altceva decât o „casă gospodărească” și un bust de ciment, fiind insensibil la eleganța neoclasică a conacului, asemănat de memorialist cu acele cuiburi de nobili din romanele lui Turgheniev. Se pare că, în timp ce Călinescu exclama „să ardem tot (…) să construim în ciment și piatră, plin de încredere în puterile poporului și în socialism”, Matila Ghyka viețuia în condiții mizere la Londra. Reședința de vară a copilăriei sale se transformase deja în spital.

Așa cum arată acum, conacul are formă de L. Compactă, baza acestui L – care reprezintă și partea centrală, probabil cea mai veche, din întregul complex – stă cu spatele la drumul ce leagă Botoșanii de Burdujeni, localitate unde se afla vama dintre Regatul României și Imperiul Austro-Ungar. În această amplasare poți citi un fel de nepăsare față de călătorii de azi și de ieri. Pe vremea copilăriei lui Matila, cel mai apropiat reper urban al Dumbrăveniului erau Botoșanii, și nu Suceava, pentru că Cetatea de Scaun a lui Ștefan se afla în Bucovina austro-ungară. Frontonul triunghiular așezat pe patru pilaștri trebuie să fi privit spre fostul parc. Tot în acest parc apare pentru prima dată arhetipul monstruozității compozite, care îl va fascina pe Matila în tablourile lui Hieronymus Bosch… Petrecându-și zilele de vară între biblioteca luxuriantă și natura domesticită a parcului, copilul descoperă într-o zi o coropișniță, insectă cu cap de cal, clești și lopeți de cârtiță și un aspect de monstru mecanic. Într-o versiune și mai dezgustătoare, amintirea coropișniței reapare în anii trăiți de Matila Ghyka la Hollywood, când zărește o insectă numită „greierele cu cap de copil”. În această logică a decantării memoriei micului Matila, pasiunea pentru Breugel s-ar desprinde din peisajele hibernale de la Iași, în vreme ce interesul pentru Bosch ar ține de sezonul estival petrecut la Dumbrăveni.

Sensibilitatea pentru o expresivitate anamorfotică à la Bosch trebuie să se fi dezvoltat și datorită experimentelor mecano-spiritiste „comise” de unchiul său Leon (zis și „Magnificul”) în casa de peste drum. Acesta se separase de restul familiei, creându-și o locuință numai pentru sine. Se pare că își proiectase acolo o baie de împărat roman, dotată cu numeroase aparate terapeutice, unele de o construcție fantezistă, precum ciudatele creaturi ale lui Bosch. Musafirii erau îndemnați să petreacă mai ales în această „termă”, unchiul interzicându-le somnul în timpul nopții. Au rămas suficiente mărturii despre bizareriile gazdei, astfel încât să ajungă și la Ana-Maria Callimachi, care le consemnează în memoriile sale. În vara lui 1923, când revine la Dumbrăveni, Matila Ghyka este nevoit să doarmă în camera unchiului, unde experimentează un fenomen anormal de tip poltergeist. Din celebra sală de baie se aude o „mână înfășurată parcă în lână” care învârte o cheie în broască. Odată deschisă ușa dintre sala de baie și dormitor, mâna pare să încerce aceeași operațiune și cu ușa care dă spre salon. Lângă capul lui Matila se aprinde o flăcăruie, apoi alta. În fine, întregul pat e înconjurat de o „balustradă aprinsă”. A doua zi, vizitatorului i se spune că dracul sălășluiește noaptea acolo, iar țăranii ce au ferestrele orientate spre casa unchiului Leon le-au bătut în scânduri.

Poate din superstiție, poate din alte motive, vechea casă a lui Leon Magnificul a fost dărâmată recent. Se mai poate găsi doar pe Google Maps, pentru că satelitul a fotografiat-o în 2012, când reședința de peste drum era încă în picioare și găzduia grădinița din Dumbrăveni. Observ în aceste imagini că unchiul cu pasiuni spiritiste își proiectase casa ca pe o versiune miniaturală a conacului. Aproape te aștepți ca din micul fronton triunghiular așezat pe două coloane să clipească un ochi încercănat de nesomn, urmărind de un secol istoria ce se perindă pe drumul dintre Botoșani și Burdujeni. Unde e așadar fericirea căutată de Matila? Alchimie a experienței și visului, fericirea acestui Ulise moldav are la bază o lecție însușită la Dumbrăveni: depășirea șocului percepției monstruozității, astfel ca viața să poată fi trăită diafan, după logica viselor.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral