Dada sau generația lui NU

Andrei C. Șerban Publicat la: 28-07-2016

Ne-am obișnuit ca, prin grija celor mai importante edituri ale momentului, evenimentele marcante ale panoramei culturale actuale să nu fie trecute cu vederea. Din cadrul celor mai binevenite inițiative de acest fel ale anului curent, cea a Editurii Polirom de a reedita cu ocazia centenarului DADA, sub îndrumarea lui Ion Pop, Șapte manifeste DADA. Lampisterii. Omul aproximativ, a fost cu siguranță una dintre cele mai aclamate. Cum s-ar rezuma acest volum? Un omagiu adus emancipării discursului literar, o relectură necesară a unuia dintre „clasicii” secolului trecut, dar și un exercițiu de curaj, orchestrat impecabil de criticul și traducătorul Ion Pop, la nu mai puțin de 20 de ani de la prima ediție a acestui volum.

 

Raportându-ne la structura tomului, parcurgerea prefeței semnate de Ion Pop devine în sine o lectură interesantă, în raport cu însăși esența cărții de față. Dincolo de mefiența adoptată în fața criticii de către adepții dadaismului, care vedeau în discursul hermeneut o manifestare (sterilă) a unei subiectivități lipsite de aplicabilitate generală, orice încercare de a vorbi despre mișcarea inițiată de Tzara & Co. de a teoretiza premisele acestui dadaism anarhic ori de a identifica formula acestei non-formule a emancipării limbajului sfârșește prin a fi un paradox. Până și excelenta prefață a lui Ion Pop, care parcurge cele mai importante aspecte ale acestei „filosofii” a (non)literaturii, bifează acest traseu, configurând o analiză lucidă a unei literaturi lipsite voit de luciditate programatică, o tentativă rațională de a teoretiza iraționalul automatismului ori un exercițiu de poetică aplicat unui limbaj non/anti/apoetic. Privite dintr-o asemenea perspectivă, multiplele analize centrate pe mișcarea Dada ne pot face să credem că aceste demersuri critice nu fac altceva decât să distrugă esența nucleului creator dadaist, a cărui forță rezidă tocmai în libertatea fără limite pe care și-o aproprie.

Absolutizarea criticii cu al său aparent discurs conformist academic și cu a sa sintaxă rece și riguroasă contra dadaismului neconformist, al unei antisintaxe a versului, depistarea formulei unui dadaism nihilist, ce vede în logică una dintre cele mai palpabile încarnări ale falsului, trasarea unei analize globale a uneia dintre cele mai teribiliste forme de limbaj literar din întreaga istorie (perechile antinomice pot continua la nesfârșit): orice discurs despre mișcarea inițiată de Tzara tinde să se dea în limitele unor astfel de nuanțe contrastante. În ce măsură poate rezista o mișcare literară trecerii timpului, al cărei contact cu critica produce o reacție corozivă, o incompatibilitate frapantă a două discursuri atât de contradictorii prin însăși premeditarea acestora? Răspunsul ne este sugerat de însăși apariția acestei ediții aniversare închinate lui Tristan Tzara. Tocmai această evanescență a unei libertăți extrem de perisabile în fața unui discurs critic, care prin însăși intenționalitatea sa pare să spulbere extremismul discursiv al acestei direcții care este, după cum afirmă Ion Pop, „numele hazardului, al expresiei spontane, nesupuse nici unei pre-judecăți, convenție a neconvenționalului, putând fi substituită cu orice altceva”, transformă dadaismul într-o formă subtilă de a explora structurile atemporale ale puseului lingvistic ce avea să obsedeze o bună parte din poezia secolului trecut.

Deși mecanismul simbiozei literatură-critică a fost trasat de mult, deși ne-am convins că nu poate exista o imortalizare a literaturii în afara criticii, deși (cum poate mai cred acei cititori de o inocență exemplară) rigorismul criticii atentează deseori la farmecul literaturii, demersul Editurii Polirom și al lui Ion Pop de a readuce în atenția noastră o a doua ediție revizuită a manifestelor și a celor mai cunoscute texte semnate de Tzara depășește orice neîncredere în numele hermeneuticii care, dincolo de mai puțin merituosul renume de a spulbera fascinația unei frumuseți prin formalismul unui discurs tranșant, are capacitatea de a readuce în prim-plan strălucirea explozivă și suflul nebunesc al celor mai teribili copii ai literaturii universale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe