Scârba lui Tzara este și scârba mea

Yigru Zeltil Publicat la: 28-07-2016

Dacă Tristan Tzara ar fi fost născut într-o altă țară, nu am simți nevoia să-l pomenim atât de des. Îl pomenim, că de citat e mai greu. Alții ar fi profitat din plin de centenarul Dada și de „brandul” Tzara, s-ar fi lăsat și cu tricouri Tzara, de pe care chipul său cu monoclu iconic – ca figura unui Che Guevara, dacă mi-e permisă comparația – să ne asigure de nonconformismul deplin al persoanei care se legitimează astfel.

În schimb, au trecut două decenii de la centenarul Tzara și iată că o editură de top s-a încumetat să reediteze traducerea lui Ion Pop din cele Șapte manifeste DADA (urmate de Lampisterii în mai toate edițiile din 1963 încoace) și din Omul aproximativ (care ar fi trebuit să fie publicat laolaltă cu alte texte din perioada suprarealistă, nu din cea dadaistă). În afară de monumentala monografie TaTa Dada a lui Marius Hentea, cu atât ne putem lăuda (dacă ne socotim suficient de simpatici)!

În liceu, când am parcurs ediția din 1996 pentru prima oară, nu se punea problema să găsesc în librării (sau să-mi permit) Tristan Tzara sau pe alții pe care îi găseam cu greu sau deloc prin colecțiile bibliotecilor constănțene. În mai mare măsură decât manifestele propriu-zise (care însă au avut o influență durabilă asupra mea în unele aspecte: conceptul spontaneitate dadaistă sau proclamarea artei drept „singură bază de înțelegere”) și decât Omul aproximativ (a cărui gravitate ternă mi s-a părut un pas înapoi față de radicalismul policrom al celor Douăzeci și cinci de poeme din perioada dadaistă), la acea dată mă interesau Lampisteriile, ca împăcări spontane ale inteligenței lui Tzara cu radicalismul ostentativ din manifeste. În plus, un text ca Notă despre artă neagră, cu accentele sale de mistică rimbaldiană și imaginile puternice („Nimeni n-a văzut atât de limpede ca mine seara aceasta măcinând albul”), se plia perfect pe sensibilitatea mea inocentă…

Revizitând – la o altă vârstă, când „arta pentru artă” a devenit un lux, iar conceptualismul de după Duchamp îmi amprentează orizontul de așteptare – mișcarea dadaistă și textele acestea, (para?)logica lor pare abia acum cu adevărat „precisă” („dreaptă”, mai puțin, căci este un virus încăpățânat, „un microb virgin care se vâră cu insistența aerului în toate spațiile pe care rațiunea nu le-a putut umple cu cuvinte ori cu convenții”, vezi Conferință despre dada), ca atunci când este proiectată în derizoriu însăși acțiunea de a lansa un manifest (în Manifest dada 1918). „Rețeta” poemului-colaj merită și ea amintită aici, ca omolog al readymade-ului duchampian în ceea ce privește deconstruirea noțiunii de autor sau a celei de operă.

Spiritul de improvizație a fost cel care a catalizat acțiunile de la Cabaret Voltaire, dar meritul lui Tzara a fost cel de a capta ceea ce plutea în aer fără a impune o linie (deși avea mai târziu să-și impună perspectiva asupra evenimentelor, în dezacord fățiș cu Huelsenbeck): „Așa se născu DADA, dintr-o nevoie de independență, de încredere față de comunitate. Cei ce fac parte dintre noi își păstrează libertatea. Noi nu recunoaștem nici o teorie. (…) Sunt împotriva sistemelor, cel mai acceptabil dintre sisteme e acela de-a nu avea din principiu nici unul”.

Astăzi, textele acestea nu s-ar putea (re)scrie decât cu o doză scăzută de vitalitate, căci nici șocul nu mai este ceea ce a fost, dar necesită (și rezistă la) o relectură (dar de ce doar lectură? Putem rescrie așa cum au făcut-o cei din spatele recentului Manifest RetroDada). Ediția aceasta apare în mijlocul unei perioade de timidă revenire în spațiul literelor a apetitului pentru teorie (mult mai mare în zona artelor vizuale) și de reviriment al interesului pentru experiment, dar mai ales în mijlocul unei perioade de mare tensiune geopolitică și socială, când aparenta și fragila armonie a societății pare să se destructureze iar.

Scârba lui Tzara („Dați-i înainte, copii, omenire…”) este și scârba mea în fața unui secol XXI în care capitalismul, militarismul tot mai nerușinat și puterea industriei farmaceutice n-au fost clintite la timp de nici o ecosofie și reîncep să profite de ignoranța activă. Cred că pășim în era cyborgilor, a roboților și a „internetului lucrurilor”, nu mai imuni la manipulare și la pragmatism decât eram la începutul Primului Război Mondial, drept pentru care suntem „condamnați” la Dada… O supradoză de spirit antiideologic și antiimperialist, într-un moment în care înțelepciunea, nebunia sau – veritabilă obsesie postmodernă – ironia par soluții, deși am fost în stare să învățăm că poate fi contestată separarea artei de restul vieții (sociale). Ne rămân lucruri nu de făcut, ci poate de refăcut. De tradus – evident. Dar asta, în primul rând, în practica noastră, căci „Dada este o stare de spirit”. Enough said.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Nu aș putea spune cu exactitate dacă editurile organizează angajat, dar într-o manieră subtilă o ripostă la adresa tensiunilor...
„Suferă de o cronică lipsită de umor și de absența radicală a spiritului autocritic”; „e statuar, inflexibil,...
Institutul francez din Iași a găzduit, la mijlocul lunii iulie, un eveniment expozițional inedit pe scena de artă vizuală locală...
Expoziția Iași – Capitală regală, dispusă pe simezele Muzeului Municipal din Iași în perioada iunie-iulie...
Deși nu s-a aflat printre filmele premiate anul acesta la TIFF, filmul lui Marc Crehuet El rei borno (Regele cu un...

Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral