Poeme

Sînziana Șipoș Publicat la: 28-07-2016

#

Un soare poate fi înlocuit cu un bec, a zis el și a montat unul. După ce a plecat, pământul a devenit o cameră. Stăm cu limbile lipite de dopurile scoase. Când sunt mânjite bine, le aruncăm să spargem becul. Nu o să se mai vadă sticlele, nu o să se mai vadă muștele care se plimbă de o vreme pe blana mortului.

 

#

Tot corpul îi dispare în vin. Doctorul a zis că un pahar pe zi nu face rău! Doarme cu fața spre cer și urinează în chiuvetă. În urma lui răsar flori. Râdem și batem din palme. Când se aude tusea, ne punem pătura pe cap. Vine să mă învețe sensuri noi și când dorm. Ne aducem aminte de toți morții și ne rugăm să nu se mai ia curentul. Mi-l imaginez într-un oraș străin, pe o stradă acoperită de gheață, unde singurul zgomot e bâzâitul neoanelor.

 

#

Ai murit cu ochiul stâng întredeschis, dar n-ai văzut cum m-am apropiat și ți-am furat toate sticlele din jur. Ne vei rămâne veșnic în amintire. Vecinii de pe scară.

 

#

Mă scufund tot mai mult într-o piele veche. Celălalt om bate din picioare. Arsurile își schimbă culoarea în fiecare zi; o scamă plutește în aer. Înainte, mi-ai arătat că și tu ai avut o carie lăsată să crească în dinte doar pentru că e a ta; îmi privesc mâinile și le spun să tacă.

 

#

Înjurăturile vin continuu și explodează ca artificiile. Fumul ce urmează și țiuitul din urechi. Mi-ai spus că ți-e frică și am plecat amândouă să căutăm viermi de mătase. Firele o să ne înfășoare și o să avem un înveliș propriu, din care nu o să ieșim decât să ascultăm marea.

 

#

Poate să doarmă liniștit, are mereu la îndemână sticle. Noaptea, se strecoară înăuntru. Dacă nu mă prefac că dorm, o să mă lase barmanului fără dinți, cu obraji supți și ochi roșii. Îmi țin respirația. Vasele murdare – le pun cu cele curate – așa, mai aproape de el – au înghesuit toate gândurile urâte într-un dulap. La noi acasă nu primim pe nimeni. La noi e alunecos pe jos. Ne rupem câte o mână. La noi se transpiră. La noi pare în regulă.

 

#

Ți se potrivește pe umeri cu franjuri grei care mătură podeaua, cu sticla de bere în mână și cu ochii ei hepatici. După fiecare înghițitură, mai face un pas spre margine. Mă simt bine și mă gândesc să îl ajung și eu din urmă. Mă îndrept spre geam și văd lumină. Luna e o burtă umflată de viermi.

 

#

Mizeria nu se atinge de tine dacă-ți lași părul să crească. Mă ghemuiesc într-un colț de pat; somnului meu i se face rușine de somnul tău.

 

#

Câteva haine ard lângă pereți. Degete strâmbe se înfig în saltea ridicându-ți corpul. În felul acesta, aproape de becuri, insule cu trupuri nemișcate de musculițe. Peste puțin, lumina se retrage ca un monstru lipicios care te-a atins îndelung.

 

#

O pasăre agitată se așază între noi de fiecare dată. E ușor să mă îngrop în dezordinea din cameră și să strâng orice până se sparge. Mi-ai spus că oamenii trăiesc în țara ta cu părul îndesat în urechi. Cuminte ca o muscă pe dulap, am toate șansele să rămân. Înăuntru cresc petalele unei flori. O să se vadă nervurile și nu o să mai pot trăi decât printre trupuri paralizate.

 

#

Zborul dintr-un interior în altul. Colțul patului se topește într-un mulaj, urcă în jurul picioarelor. Multe cearșafuri găurite pe acoperiș. Privim o pastă alburie care picură pe podea.

 

#

Trei limbi îi ieșeau din gură. S-a apropiat și mi-a mestecat părul. Mă uit de pe margine. Pe străzile pe unde trece, arunc mâncare. Se apropie și mă încuie în casă. Îmi bag degetele în acvariu și las peștii să se hrănească.

 

#

Îmi descos pielea și-mi fac ordine. Ziua albește apartamentul. Ascund lumina în căni și mă transform în rădăcini care ajung în subterane, la gleznele nopții trecute. Să nu vadă nimeni măcelarul care atârnă porcii-n cârlige, în timp ce o fetiță își caută păpușa printre.

 

#

Lasă-ți corpul să zdrobească. În aerul negru găsești doar liniște.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe