Despre Brexit, dincolo de clișee

Dan Pavel Publicat la: 28-07-2016

Declarația unui român emigrat în Marea Britanie după Brexit, „îmi este rușine de țara în care m-am stabilit!”, arată că democrația este neînțeleasă. Dincolo de parvenitism și nivelul de inteligență, o asemenea declarație din partea cuiva care nu s-a simțit bine în propria țară nici după căderea comunismului și s-a stabilit altundeva din motive economice este o ipocrizie. Faptul că partizanii rămânerii în UE au fost nemulțumiți ne arată ceea ce știam de mult. Nu s-a inventat încă un referendum care să-i mulțumească pe toți. Votul pentru alegeri, referendumurile pentru adoptarea unei legi reprezintă esența democrației. Indiferent de rezultat, ele trebuie acceptate. Dacă aceste reguli sunt respinse, democrația devine inutilă.

 

În Regatul Unit, despre ieșirea din UE se discută de decenii. Este de neînțeles de unde provine șocul afișat de unii la vederea rezultatului prevăzut de anumite sondaje, mai ales că în lunile din urmă au existat variațiuni ale preferințelor. Orice rezultat era posibil și acceptabil. Tonul apocaliptic afișat de mulți legat de catastrofa ieșirii din UE ne arată că puțini au fost atenți la argumentele pertinente ale celor care susțineau avantajele acestei alegeri. Nu este nici o catastrofă, mai ales pentru UK. Iar dacă UE va învăța ceva, va fi cu atât mai bine.

M-am ferit de comentarii în perioada premergătoare, pentru că era treaba votanților să cântărească avantajele și dezavantajele pozițiilor contrare. Voiam să analizez votul, indiferent de rezultat. Dar am citit cu atenție în presa anglo-saxonă argumentele și contraargumentele părților. Cred că pentru România integrarea în NATO și apoi în UE reprezintă cele mai importante decizii de politică externă din perioada postcomunistă. Datorită modului precar în care funcționează la noi democrația, legislația și puterile în stat, avem nevoie de forumul comunitar. Am înțeles însă din argumentele celor care susțineau Brexitul că pentru Marea Britanie erau mai mari ponoasele decât foloasele.

De când UK a intrat în Comunitatea Economică Europeană, în 1973, după ce în prealabil fusese respinsă de două ori, curentul de opinie favorabil ieșirii (cu partizani în toate partidele și într-un spectru larg de organizații civice, grupuri de afaceri și profesii) a fost constant puternic. De când a venit la putere, fiind supus la presiuni inclusiv din partea propriului partid, David Cameron a promis că va organiza referendumul și va renegocia reformarea UE. Criticii megaorganizației au subliniat adesea evidentele sale defecte. Argumentele și dovezile aduse de criticii raționali ai UE merită ascultate; ele nu s-au auzit din pricina vacarmului propagandistic.

UE a devenit un monstru birocratic, în care o mână de oameni hotărăsc ce este mai bine pentru toate națiunile componente, indiferent de nevoile exprimate de acestea în alegerile interne. Este „legea de fier a oligarhiei”, formulată acum un secol: „Cine spune organizație spune oligarhie”. Diferite ministere din Guvernul de la Londra primeau săptămânal dosare voluminoase de reglementări de la Bruxelles. Ele trebuiau să răspundă urgent, dar cei responsabili nu aveau timp nici să le citească. Fără amendamente, ele intrau automat în vigoare. O administrație birocratică nealeasă de nimeni ia constant hotărâri care nu mai țin cont de voința majorității alegătorilor, iar asta se întâmplă în toate domeniile importante, de la întocmirea bugetelor până la statutul șomerilor, de la educație și îngrijirea sănătății până la pensii și salarii. Iar cei care hotărăsc nu pot fi controlați de alegători sau de aleșii lor. Într-o democrație, deciziile se iau în interes public. Când apare dezacordul, el este negociat transparent, iar nemulțumiții pot influența procesul decizional. Așa ceva nu se întâmplă în UE, care nu mai este de multă vreme o democrație. Criticii au observat că UE este „anti” la orice ține de esența liberalismului economic (piață liberă, comerț, investiții libere, inovație, competiție). De câte ori a fost vorba despre punerea din nou a puterii decizionale în mâinile alegătorilor, UE s-a împotrivit, pentru că se teme de referendumuri în țările membre. Grexitul și Brexitul au dovedit acest fapt.

Presiunile făcute în deceniile din urmă pentru reformarea UE nu au avut succes. După Brexit, UE este obligată să se reformeze, să redevină o democrație liberală, precum cele mai multe dintre părțile sale componente. Dacă nu va reuși, alte țări vor urma exemplul britanic, iar dacă va reuși, Marea Britanie se va întoarce.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe