Noul muzeu de istorie

Dragoș Dascălu Publicat la: 28-07-2016

Uneori, relansarea unui muzeu ține de reinventarea spațiului său. Muzeele cu spații interesante, poate chiar cu o imagine iconică, atrag la fel de mulți oameni precum exponatele. Este o lecție pe care marile muzee au învățat-o de mult. Neues Museum din Berlin a renăscut și se bucură de un foarte mare succes după intervenția lui David Chipperfield, iar Muzeul Național al Artei Secolului XXI din Roma (MAXXI) a devenit un reper datorită arhitecturii regretatei Zaha Hadid.

 

În România, cu puține excepții (dar notabile, precum Muzeul de Istorie al Bucovinei din Suceava sau Muzeul de Istorie Naturală din București), muzeele au rămas blocate undeva în timp, atât din punct de vedere al conceptului de expunere, cât mai ales al spațiului. Lipsa fondurilor, dar și procedurile care favorizează licitațiile unde câștigă proiectul cel mai ieftin sunt printre cauze. Un muzeu remarcabil nu poate apărea decât în urma unui concurs de arhitectură. De aceea, Muzeul Național de Istorie al României din București este o excepție remarcabilă.

Recent, s-a încheiat concursul internațional de soluții pentru noul MNIR. Temele acestuia au fost revalorizarea clădirii fostului Palat al Poștelor, relațiile acestei clădiri cu mediul urban, precum și crearea unui nou concept spațial și muzeografic.

Dintre cele 37 de proiecte participante, s-au distins trei familii de soluții: realizarea unei structuri independente în interiorul atriului și a unui subsol independent, ascuns; realizarea unui acoperiș din sticlă deasupra atriului central; deschiderea tuturor nivelurilor subterane ale atriului într-o compoziție topografică. Primele trei premii reflectă câte una dintre fiecare familie de soluții.

Câștigător a fost declarat proiectul remarcabil al celor de la STARH A.C.D. din București (Iulia și Florian Stanciu). Cei de la STARH au avut o abordare minimală, cu un deosebit respect față de contextul în care s-au amplasat și cu o foarte bună atenție față de detaliu (http://oar.archi/ro/concursuri/proiect/noul-mnir/208). Ei au propus o grădină urbană acoperită, un spațiu public liniștit, într-un țesut al Centrului Istoric destul de agitat, cu relativ puține spații statice. Acoperirea atriului este una plată, modernă, minimalistă, unificatoare, realizată la nivelul cornișei clădirii principale (aproximativ 13 metri înălțime). Numărul stâlpilor este redus, aceștia fiind amplasați în așa fel încât structurează suplimentar spațiul public deschis. Această acoperire a atriului nu atinge clădirea existentă, creând un spațiu intermediar între cele două, reușind astfel să pună în valoare ambele structuri, fără a fi în competiție. Primul nivel de subsol are de asemenea o atmosferă plăcută, intimă prin intermediul bolților introduse, fiind, evident, un spațiu modern, dar cu o trimitere subtilă către substanța istorică a contextului.

Din păcate însă, în România, multe dintre proiectele câștigate prin concurs nu ajung să fie construite. Să sperăm că acest nou muzeu va fi o excepție și din acest punct de vedere, pentru că România are nevoie de el.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral