Plagiate, fotbal, iconițe

Radu Vancu Publicat la: 28-07-2016

Cristian Câmpeanu, „Campania lui Mircea Dumitru. Anatomia unei ticăloșii”, 22, 7 iulie 2016

E excelentă punerea la punct pe care Cristian Câmpeanu o operează în revista 22 în privința „cazului” Mircea Dumitru: o campanie pornită de Victor Ponta și preluată prompt de televiziunile excesiv de prietenoase cu fostul prim-ministru a încercat să-l acuze pe proaspătul ministru al Educației de… plagiat, fiindcă ar fi tradus din Wittgenstein fără să cunoască limba germană.

Firește că e o culme a tupeului ca Victor Ponta să acuze pe cineva de plagiat. În plus, a-l acuza taman pe profesorul Mircea Dumitru, unul dintre cei mai integri intelectuali publici de azi, trădează, dincolo de calculul politic, și o voluptate a maculării care, venind din partea lui Victor Ponta, nu prea are de ce să ne mire.

În orice caz, demontarea aberației e făcută impecabil de Cristian Câmpeanu. Doar două vorbe aș mai adăuga și eu privind acest „caz” Mircea Dumitru.

1. Mircea Ivănescu nu conversa în germană – ceea ce nu l-a împiedicat să traducă mii de pagini din Kafka, Musil, Broch, Nietzsche, Rilke etc. Nimeni întreg la minte nu l-a acuzat că n-ar ști germana pentru că nu conversa în această limbă.

2. A acuza pe cineva că a tradus o anume parte din scrierile filosofului austriac Wittgenstein din engleză e similar cu a acuza pe altcineva că a tradus o anume parte din ce a scris eseistul român Cioran în franceză. De altfel, așa cum Cioran e prezentat adesea ca scriitor româno-francez, și Wittgenstein e pomenit frecvent ca filosof austro-britanic.

 

Vladimir Tismăneanu, „Presupusul plagiat al d-lui Ponta și tentația orientalizării: un scurt răspuns profesoarei Alina Mungiu-Pippidi”, Contributors, 21 iunie 2012

Pe 8 iulie, după ce noua comisie a CNATDCU a declarat (cu 34 de voturi din 35) că lucrarea de doctorat a lui Victor Ponta este plagiată, Vladimir Tismăneanu a făcut o actualizare (pe contul său de Facebook) a articolului său din 2012 de pe Contributors în care vorbise despre „tentația orientalizării” României.

În articolul său, domnul Tismăneanu citează o declarație absolut revoltătoare a Alinei Mungiu-Pippidi dintr-un număr din Adevărul acelei veri fierbinți care, în toată nebunia din 2012, îmi scăpase. O reproduc în cele ce urmează: „Toate lucrările de doctorat din mediul academic românesc sunt la nivelul celei semnate de Victor Ponta. Adică sunt niște compilații fără valoare, care nu corespund nici pe departe standardelor academice internaționale”.

Nu e vorba că mă simt personal jignit de afirmația asta (deși mă simt), dar Alina Mungiu-Pippidi jignește câteva zeci de critici ai generației mele cu doctorate strălucite, din care au ieșit cărți superlative, dintre acelea care justifică o întreagă generație. De la Andrei Terian la Alex Goldiș, de la Antonio Patraș la Bogdan Crețu, de la Doris Mironescu la Mihaela Ursa etc. etc. etc., câteva zeci de tineri au ilustrat în ultimul deceniu critica și eseul românesc cu o inteligență și o imaginație extraordinare. Această inteligență și această imaginație le-a insultat doamna Alina Mungiu-Pippidi cu fraza ei inacceptabilă. Pe care o găsesc la fel de revoltătoare ca și plagiatul lui Victor Ponta.

 

David Barnett, „Icelandic book trade gets a kick from Euro 2016”, The Guardian, 7 iulie 2016

David Barnett arată, în articolul său din The Guardian, că succesul întru totul neașteptat al echipei islandeze la Campionatul European de Fotbal a avut drept efect, de asemenea întru totul neașteptat, creșterea semnificativă a interesului pentru piața de carte islandeză. Spus mai simplu, fotbalul islandez a făcut să explodeze industria de carte islandeză. E o chestiune pe care, din punctul meu de vedere, realitatea nu a putut-o obține decât combinând ludicul borgesian cu cele – de altfel, întru totul eterogene – ale lui Thomas Pynchon și Radu Cosașu. Chestii din astea îți mai restabilesc încrederea în inventivitatea realității. Dar și în rostul acestei specii.

În finalul articolului, e citat un editor islandez care spune că industria de carte din Islanda e totuși foarte mică, de abia 40 de milioane de euro. Așadar să ne uităm peste cifre: Islanda, cu o populație de 330 000 de locuitori și o industrie a cărții de 40 de milioane de euro; România, cu o populație de 20 000 000 de locuitori și o industrie a cărții de 60 de milioane de euro.

Ca să rezolve chestiunea aceasta spinoasă, Christoph Daum, proaspăt antrenor al Naționalei de Fotbal a României, ar trebui să comande la toate mânăstirile din țară sute de mii de iconițe cu Martin Luther.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral