Profetul celor interziși

Romeo Aurelian Ilie Publicat la: 01-08-2016

Matei Călinescu, Viața și opiniile lui Zacharias Lichter, Humanitas, București, 2016

 

Matei Călinescu (1934-2009) face parte din acea categorie de oameni de cultură români ai secolului trecut ce au devenit mai cunoscuți în afara granițelor țării decât la ei acasă. Personalitate enciclopedică, el a fost deopotrivă poet, prozator, eseist, critic și teoretician literar, profesor de literatură comparată. În anii ‘60, din postura sa de redactor la Gazeta literară, desfășoară o amplă campanie de susținere a autorilor români tineri de factură modernistă, majoritatea înfierați de sistemul comunist. În aceeași perioadă devine asistentul lui Tudor Vianu la Catedra de literatură universală și comparată a Universității din București. În 1973 părăsește țară și începe o carieră universitară la Indiana University din Bloomington. Inițial este doar visiting professor și bursier Fulbright, atingând apogeul carierei sale universitare între anii 1996-1998, când devine șeful Catedrei de literatură comparată de acolo.

Opera sa literară cuprinde șapte volume de critică și istorie literară, trei volume de poezie și un roman (Viața și opiniile lui Zacharias Lichter). După 1989, redevine o prezentă activă și în spațiul cultural românesc, publicând printre altele: Amintiri în dialog – împreună cu Ion Vianu (1994), Despre Ioan P. Culianu și Mircea Eliade: amintiri, lecturi, reflecții (2002), Portretul lui M (2003), Eugène Ionesco: teme identitare și existențiale (2006).

 Editura Humanitas a demarat anul acesta seria de autor Matei Călinescu, propunându-și ca până în 2020 să redea integrala operei sale, conform dorinței testamentare a autorului. Pentru început, au fost editate trei cărți: Portretul lui M, Un altfel de jurnal – ieșirea din timp și romanul  Viața și opiniile lui Zaharias Lichter. În cele ce urmează ne vom apleca asupra celei din urmă.

Zacharias Lichter este un personaj cel puțin straniu. El apare cumva ca un Diogene modern care și-a înlocuit butoiul cu un garaj dezafectat, pe structura căruia a fost altoit un sfânt nebun pentru Hristos. El însuși se descrie ca un profet atins de flacăra divină. Modelul lui suprem este dreptul Iov. De aceea, el nu catadicsește să dea importanță înțelepciunii semenilor săi, fie ei profesori, doctori sau alte soiuri de intelectuali, căutând mereu să pătrundă înțelepciunea lui Dumnezeu. Printre virtuțile lui se numără cerșătoria, pe care o practică din vocație, nu din necesitate, precum și fraternizarea cu ceilalți excluși ai societății, fie ei bețivi incurabili, bătrâni părăsiți sau cerșetori comuni. O teribilă repulsie îi provoacă cei răpiți de mirajul aparențelor, cei cuprinși de febra elucidării, precum și cei care se scaldă în apă călduță a comodității sau a locului comun.

Cu privire la cerșătorie, pentru că aceasta ajunge să îl definească în ochii societății, el afirmă: „Cerșătoria este profesiunea care te apropie cel mai mult de Dumnezeu. Ea e o formă de autoconservare prin perpetuă autonegare, asceză și în același timp deriziunea oricărei asceze. (...) Un om prin structură inapt pentru cerșătorie este pentru Lichter definitiv condamnat la mediocritate, scuipat cu scârbă din gura lui Dumnezeu, împins de îngerii focului și de îngerii gheții spre porțile marelui Imperiu al prostiei”.

Ceea ce intensifică aura de mister din jurul personajului creat de Matei Călinescu este desăvârșita absență a biografiei sale, autorul nespecificând nimic despre familia lui, copilăria, anii de formare sau alte evenimente ce l-ar fi putut aduce pe Zacharias Lichter în ipostaza de „om al străzii”. În jurul lui plutesc o mulțime de legende, dar niciuna nu pare veridică. Și este foarte bine așa, întrucât elucidarea vieții ar duce inevitabil la golirea de sens și de magie a opiniilor sale. De altfel, în actul elucidării, acesta vede o crimă morală: „Actul de cunoaștere autentică sfârșește totdeauna în paradox și în mister. Numai cei care au prezumția știutului pot să-și închipuie că, în domeniul autenticității, deci al spiritului, a cunoaște înseamna a elucida. Căci a elucida este totuna cu a distruge. A voi să elucidezi un om, oricare ar fi el, înseamnă a voi să-l ucizi. Luciditatea poate acționa ca o forță vampirică în ordinea morală, ca un geniu al crimei”.

Un aspect inedit al acestui roman îl reprezintă inserțiile de poezie, intercalate în text prin formula magică: Din „Poemele” lui Zacharias Lichter. Aceste poeme vin cumva să completeze, dar fără a elucida, firește, imaginea acestui profet și prieten al celor năpăstuiți de soartă. Un poem deosebit de relevant, în acest sens, este intitulat Cu gura plină de flori: „Cerșetori, nebuni, vechi prieteni,/ Plouă de-atâta vreme și n-avem unde să ne adăpostim,/ Plouă de primăvară, de iarnă și de alte anotimpuri,/ Plouă de gând și de moarte, și de fără rost, plouă/ De spaimă și de cuvinte reci, cuvinte, cuvinte,/ Cerșetori, nebuni, nopți putrede/ Iluminate doar de ochii Profetului rătăcitor,/ Nopți de cenușă udă și semne ca de aburi,/ Și lucruri înecate, o, lungi priveghiuri,/ Ani de apă, ceasuri de vânt, nesfârșite/ Duminici (cuvinte / Reci, bătrâne, tulburi, încărcate de soartă),/ Nopți de mare ploaie, cu cerșetori, nebuni,/ Prieteni străbătând pustietatea amintirii/ Cu gura plină de flori”.

Pe parcursul lecturii acestui roman, am fost tentat chiar să fac o comparație cu Lupul de stepă al lui Hesse. Dar mi-am dat seama că între cele două personaje asemănarea este mai degrabă una de suprafață, ambele personaje trecând în ochii contemporanilor lor drept cerșetori, nebuni, inadaptați social. Diferența majoră dintre ei o dă factorul la care se raportează fiecare dintre aceștia. Astfel, dacă lupul de stepă este mai degrabă preocupat să se ridice, prin concepțiile sale despre lume și viață, deasupra celorlalți oameni, scopul lui fiind acela de a răstălmăci natura umană, eliberând-o din strânsorile mediocrității, Zacharias Lichter este mai degrabă preocupat de o permanentă conexiune cu divinitatea și de încercarea de a aplica gândirea dumnezeiască la viața omenească. Cel dintâi este profund uman, cel de-al doilea vânează divinitatea. Tocmai de aceea primul se lasă răpit de vârtejul voluptății și al decadenței, împlinindu-și prin aceasta menirea de a cunoaște natura umană sub toate aspectele sale, iar cel de-al doilea se lasă atins de flacăra divină, căutând să le împărtășească și semenilor săi din dulceața înțelepciunii lui Dumnezeu. Astfel, chiar dacă ambii se ridică deasupra mediocrității contemporanilor lor și fiecare în parte dorește să ridice cumva natura umană la un alt nivel, ancora de care se servește fiecare îi diferențiază fundamental: primul prin sine, al doilea prin divinitate. De aceea, la finalul cărții lui Hesse, lupul de stepă apare eliberat de sine și pregătit pentru o nouă viață, iar la finalul cărții lui Matei Călinescu, profetul-cerșător este surprins într-un nou extaz mistic ce denotă rămânerea sa în spațiul transcendentului.

Viața și opiniile lui Zacharias Lichter este mai degrabă un manual de filosofie stoică sau de ascetică și mistică, ambele aplicate la viața cotidiană. O lectură ce riscă să vă răscolească concepția despre lume și viață.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe