Peisaje sonore montane la Smida Jazz Festival

Oana Pop Publicat la: 01-09-2016

La finele lui august, muzica a reîntâlnit muntele în prima ediție a Smida Jazz Festival, din inima Parcului Natural Apuseni. Timp de două zile, cele opt trupe invitate au cufundat pășunea cătunului Smida în cele mai potrivite peisaje sonore.

Vineri seara, primele acorduri de jazz contemporan au însoțit soarele spre apus în concertele trupelor românești Essential Notes și Arcuș Trio, urmate de experimentele electronice labirintice ale grupului Loop Doctors din Budapesta. Ilhan Ersahin Istanbul Sessions i-a răpit pe dansatorii nocturni de la Smida într-un zbor muzical hipnotizant, purtându-i prin pasaje dintr-un Istanbul mai puțin cunoscut. Ritmurile robuste, pământene ale bateristului Turgut Alp Bekoğlu și ale basistului Alp Ersonmez s-au împletit firesc cu frazele muzicale seducătoare, spontane și complexe ale saxofonistului Ersahin și ale percuționistului Izzet Kizil (uneori, saxofonul a alunecat în scurte intonații balcanice, omagiu adus locului din care a pornit călătoria). Totul a fost frumos. Zborul a luat sfârșit cu aproape o oră mai târziu decât era planificat, iar Smida cred că a dormit un somn lin în ce mai rămăsese din noapte. Noi cu siguranță am visat frumos, iar dimineața următoare am reușit să schimbăm câteva vorbe cu Ilhan Ersahin înainte ca trupa lui să părăsească munții. Acesta ne-a împărtășit câteva dintre gândurile lui despre Smida, despre concertele din România și muzica din munți.

Sâmbăta s-a scurs până la concerte printre ateliere de percuție, povești despre copilărie și scriitori cu Matei și Filip Florian, probe de sunet la scena din fața pădurii și puțină ploaie. Timișorenii de la Exit Oz au început seara cum nu se putea mai potrivit, în tonalități sumbre, de munte îndepărtat. Ca întotdeauna, provocarea cea mai mare din timpul concertului trioului Sebastian Spanache a fost să nu te lași hipnotizat de zborul mâinilor bateristului Radu Pieloiu. Trupa a interpretat și câteva piese noi, spre bucuria manifestă a celor care au așteptat de mult timp un nou album al grupului timișorean.

Seara s-a încheiat în atmosfera cinematică realizată de francezii de la Uptake Quartet și de formația trompetistului german Studnitzky, un final din care cei din Smida cred că au alunecat în vis fără prea mari probleme. Cu doar câteva ore înainte, Filip Florian vorbea despre forța cu care devenim fascinați de realitățile alternative pe care, ca scriitori, ni le creăm în universul literar. Devenea clar că discuția era în același timp și despre magnetismul serilor de la Smida: în lumina difuză de după concert puteai descifra siluetele unora care au rămas pe loc, cu privirile ațintite la scena goală. Încă nu aterizaseră.

 

Ilhan Ersahin: „România are ceva special, o simt ca pe ceva foarte viu”

Ați mai fost în România de patru ori. Cum simțiți reîntoarcerea?

Da, am fost de două ori la Gărâna Jazz Festival, lângă Timișoara. E minunat. Îmi place foarte mult România. Îmi plac multe dintre locurile din lume unde călătoresc, dar România are ceva special, o simt ca pe ceva foarte viu. Îi percep pe oameni ca fiind curioși și interesanți. Uneori, merg în câte o țară care este mai conservatoare, dar aici oamenii sunt cu adevărat deschiși.

Într-adevăr, ieri seară totul a fost foarte viu…

Da, a fost cu adevărat o atmosferă minunată. De fiecare dată când am cântat aici, a fost atmosferă frumoasă.

Muzica dumneavoastră pentru acest proiect provine din Istanbul și New York. Există și ceva din Europa de Est care v-a inspirat?

E compus de mine și abia apoi este amestecată cu acestea. Desigur că maniera în care interpretez solourile, mai ales cu trupa de acum, are o tonalitate un pic balcanică, un parfum ușor turcesc. Însă nu am învățat niciodată propriu-zis muzica turcă. Pentru mine, este vorba mai degrabă despre exprimarea unui sentiment. Știți cum interpretează unii cântecele tradiționale sau cum fac versiuni noi ale cântecelor tradiționale? Pe mine nu asta mă interesează. Apreciez ceea ce fac ei, dar sunt interesat mai curând să îmi găsesc propria muzică – și muzica noastră, în trupa cu care cânt. Apoi, desigur că, dacă Izzet cântă la darbouka, acest lucru dă un anumit sentiment, iar cei care îl ascultă îl au și ei. E un sentiment nu intelectual, ci pur emoțional. Dar aceasta diferă de la o zi la alta. Uneori este ca acum, dar în alte zile iese mai puțin. Depinde de locul în care cânți. Când cânți în locuri în care percepi că publicul simte asta, poate iese mai mult „estic” sau „balcanic”, tot așa cum alteori poate ieși mai mult blues.

Deci contează unde cânți…

Da, contează foarte mult. Cred că, în urmă cu doar două săptămâni, în Franța, am cântat foarte diferit de cum am cântat ieri aici.

Vă place să cântați mai mult în sală decât afară?

Pentru mine, asta nu e foarte important. Mult mai importantă este atmosfera. Contează ceea ce simțim, indiferent dacă este înăuntru sau afară.

Cum a fost să cântați în munți? V-a plăcut la Smida?

Ieri a fost ceva magic. Ne pare foarte rău că nu putem sta și în această seară. Publicul s-a simțit foarte liber, mulți au dansat și a fost foarte frumos ori de câte ori cineva a venit aproape de scenă și a început să danseze. La Gărâna este o atmosferă asemănătoare. Cu toate acestea, e un festival cu tradiție, de aceea publicul așteaptă acolo mai mult jazz. Festivalul de aici este tânăr și ieri m-am simțit excelent.

Ați cântat sau ați colaborat cu artiști români?

Nu, dar un DJ pe nume Bogdan a mixat adesea în clubul meu („Nublu”) și am devenit prieteni. Între timp, s-a întors la București. Cu alți artiști români nu am colaborat.

Ce urmează în viitorul apropiat, după Istanbul underground?

Am încheiat două albume, dar cu alte proiecte. Unul este împreună cu muzicieni brazilieni și sună mai degrabă ca o trupă de rock psihedelic, cu un chitarist și un basist, unde cânt mai mult la clape. Al doilea proiect este făcut în New York, împreună cu muzicieni experimentați de jazz. Este mai cinematic, asemenea unui soundtrack pentru un film, dar și mai slow, ca o muzică suprapusă firesc unor peisaje montane.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe