Regina Ana și modestia demnității

Ioan Stanomir Publicat la: 01-09-2016

Nimic mai ipocrit și mai dezgustător decât lacrimile de circumstanță ale multora dintre contemporanii noștri, în zilele care au urmat morții Reginei Ana. Pentru atâția dintre cei care au persecutat și au umilit regalitatea în anii de după 1989, a fost ocazia de a revela, în toată hidoșenia sa morală, cameleonismul care este însăși rădăcina răului nostru autohton. Mesajul trimis de Ion Iliescu este doar unul dintre aceste instantanee care merită reținute în istoria abjecției românești.

Regina Ana a întruchipat până la sfârșit reperele pe care deceniile de comunism și fesenism au încercat tenace să le distrugă. Acolo unde vulgaritatea și obscenitatea au învins, Regina Ana a cultivat discreția modestiei. Acolo unde naționalismul tribal a dominat agresiv, Regina Ana a ales să rămână fidelă patriotismului calm și luminos, eliberat de zgura demagogică. Destinul Reginei Ana a ilustrat virtuțile unei alte Românii, ale unei Românii care ar fi putut să fie în absența regimului stalinist și a tiraniei. În acest caz, istoria contrafactuală nu este un exercițiu gratuit. Căci avem în fața noastră intact exemplul de verticalitate al unei regine care și-a trăit exilul alături de suveranul alungat de pe tronul său.

Această Românie care nu a fost să fie a fost România Reginei Ana. Parcursul ei biografic a fost marcat de o etică a devotamentului și a sacrificiului. Efigia postumă a Reginei se confundă cu această efigie nobilă a lucrului continuu și nespectaculos. Extravaganța și ridicolul care îi tentează pe românii parveniți ai postcomunismului i-au fost străine. Prin educație și prin alegerile personale, Regina Ana a dovedit existența unei alte etici politice, întemeiate pe curaj și claritate morală. Solidaritatea de o jumătate de secol cu Regele Mihai a trecut dincolo de legătura maritală, devenind un simbol al hotărârii de a apăra valorile în vremuri întunecate.

Regalitatea înseamnă, în cele din urmă, această capacitate de a fi tu însuți, iar prin autenticitatea conduitei tale să devii un exemplu pentru cei din jurul tău. Contaminată de un relativism moral coroziv, societatea noastră pare că s-a abandonat vulgarității lipsite de orizont. Viața Reginei Ana este, în modestia ei asumată, un semn că existențele publice pot avea un alt sens, un semn că, dincolo de kitsch și de agitația cotidiană, se află altceva, un nucleu de normalitate morală în jurul căruia ne putem readuna, ca o comunitate. Moștenirea Reginei Ana este exact această amintire, iar această amintire nu poate fi nici confiscată și nici maculată.

O imundă propagandă comunistă a ambiționat să elimine din memorie un întreg segment de istorie națională. Urmele acestei lobotomii se pot vedea și astăzi. Dificultatea cu care românii reînvață practica decenței este un semn al mutației antropologice pe care regimul democrat-popular a grăbit-o. Plebeianismul, obrăznicia, generalizarea trivialității – toate acestea sunt prelungirea în contemporaneitate a ofensivei comuniste. Efortul de redescoperire a demnității înseamnă ieșirea din acest domeniu noroios al trecutului totalitar.

Regina Ana a traversat un secol al barbariei și al dictaturilor. Solidară cu România, patria pe care a ales-o fără ezitare, ea a oferit imaginea stenică a unei vieți care nu se supune regulilor strâmbe și viciate de astăzi. Omagiul pe care i-l putem aduce este încercarea noastră de a păși decent și discret, la rându-ne, pe acest drum al patriotismului curățat de demagogie.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe