A plecat o regină fericită: „Dumnezeu mi-a dat omul vieții mele! Lumea aceasta nu îmi e datoare cu nimic!”

Andrei Muraru Publicat la: 01-09-2016

S-a stins Regina Ana, un om care a purtat numele țării în care nu a călcat până la aproape 70 de ani. O suverană neîncoronată, care rămâne totuși cea mai longevivă consoartă de voievod sau de rege din întreaga noastră istorie.

Ana s-a născut într-o familie aristocratică cu patru copii, dintr-un principe francez și o mamă daneză. Dar o familie normală, modestă, în ciuda identității regale. În 1940, Franța avea să fie ocupată de trupele naziste, iar familia Anei, care locuia la Paris, își începea pribegia prin Europa (Spania și Portugalia), pentru ca apoi să ajungă peste ocean, la New York. Avea 17 ani neîmpliniți. După un stagiu ca vânzătoare la magazinul universal Macy’s, Ana se hotărăște să plece pe front, în Europa, pentru a lupta sub culorile Franței.

Avea 19 ani și a luptat alături de familia sa de partea Aliaților. Tânăra caporal cu nume regal a condus jeepul armatei și a transportat sânge și limfă pentru răniți. Pe lângă un icter rebel, războiul îi mai aduce în schimb prima mare victorie a vieții: eliberarea Franței și „Crucea de Război” a Republicii Franceze, plus gradul de locotenent.

Toată viața, umăr la umăr

L-a întâlnit pe Rege la Londra. El avea 26 de ani, era celebru, decorat de americani și sovietici, scurtase războiul, își scosese țara din alianța cu Germania nazistă și o trecuse de partea Aliaților. S-au întâlnit la nunta viitoarei Regine Elisabeta a II-a a Marii Britanii. Ana îl spiona deja pe tânărul Rege al României. „Regele Mihai exista de mult în gândurile mele, prin vorbele mamei lui”, avea ea să mărturisească. El o văzuse într-un film, prin 1942-1943, și pusese pe cineva să decupeze imaginile cu tânăra caporal. Avea să-i mărturisească acest detaliu doar la peste cinci decenii distanță.

Când l-a văzut în uniforma de mareșal al Armatei Regale române într-un salon la Londra, a bătut din călcâie în fața lui. A fost prima lor întâlnire. Suveranul o cere în căsătorie câteva zile mai târziu, la Lausanne: „Eram în mașină, și el a ales momentul de a-mi cere mâna într-un mod original. Era la volan, așa că ne-am adresat cuvintele care ne promiteau unul altuia fără să ne privim în față, doar drumul șerpuitor din fața noastră. Am reflectat îndelung, pentru că răspunsul nu era ușor. Am spus «da». Imaginea aceasta a amândurora privind către înainte nu era întâmplătoare. Toată viața noastră asta am făcut: umăr la umăr, ne-am ajutat unul pe altul și am fost complici, fără să ne uităm unul la altul, ci privind amândoi, ca o singură ființă, drumul șerpuitor din fața noastră”.

O regină fără regat și fără coroană

Se logodesc în 1947, cel mai greu an din viața monarhului. Câteva săptămâni mai târziu, Mihai devine Regele fără Țară, fiind obligat de comuniști să abdice. Se căsătoresc în pribegie, la Atena, la palatul fratelui mamei Regelui, în singura monarhie rămasă în picioare în regiune după asaltul sovieticilor. Ana preia titulatura de Regină a României, deși nu a domnit niciodată și nu a fost încoronată. Era însă un omagiu și un simbol aduse suveranității unei țări aflate sub ocupație străină. A știut mereu ce-a vrut: „Consider că sunt norocoasă. Fiind alături de omul iubit, simt că trebuie să fac mai mult pentru el și pentru visele lui. Dumnezeu mi-a dat omul vieții mele, aici nu încape nici un dubiu! Viața a fost generoasă cu mine, mi-a dat enorm de mult. Lumea aceasta în care trăiesc nu îmi e datoare cu nimic. Dar nici eu ei!”.

Au locuit în Elveția, Italia, Anglia și din nou în Elveția, unde au petrecut cinci decenii. Pentru a-și crește familia și cele cinci fete, au lucrat la o fermă de pui și au înființat un atelier de tâmplărie. Regele a făcut cursuri de zbor (deși pilota încă din România) și a vândut componente electronice. Amândoi, în pribegie, în sărăcie, în necunoscut. Dar Regina și-a crescut cele cinci fete în modestie și cu gândul că trebuie să ducă o viață de familie normală.

„Important este să protestezi!”

Cinci decenii a așteptat Ana, alături de Rege, ca să poată păși în România. Dacă ar avea 30 de ani astăzi, cu siguranță că Regina Ana ar purta blugi și ar merge la manifestațiile pentru cauze ecologiste sau pentru drepturile persoanelor defavorizate. Câți știu oare că în 1996, pe când Regina avea 73 de ani, s-a alăturat unui protest spontan în Geneva, neștiind ce revendicau oamenii, dar spunând franc: „Important este să protestezi!”…

A condus jeepul, bicicleta, ambulanța de război. A îndrăgit fotbalul, a detestat pantofii cu toc și rochiile lungi. Avea un umor desăvârșit și avea un fel special de a se face plăcută.

Cum Regele era persona non grata pentru regimul de la București (1990-1997), fără drept de intrare în țară, Regina Ana a îndeplinit acest rol. A fost reprezentantul Monarhului în Republica România. Sunt antologice imaginile de la mijlocul anilor ‘90, în care Regina era înconjurată de femei și fete de la țară, în colbul drumurilor rurale sau la mănăstiri.

Text publicat inițial pe http://republica.ro.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe