Regina unei Românii care n-a existat

Lucian Dîrdală Publicat la: 01-09-2016

Să ne imaginăm că, în iunie 1948, Ana de Bourbon-Parma ar fi venit în România pentru căsătoria cu Mihai, tânărul rege al unei țări ce-și căuta drumul drept după război. Ar fi urmat încoronarea și – iarăși, ne imaginăm – o domnie de 68 de ani. Ce am fi avut de spus astăzi? Dincolo de tristețe, cum ne-am raporta la Regina pierdută?

Ne-am aminti probabil că a ales încă de la început, fără stridențe, religia soțului și Regelui ei. Am fi văzut-o încercând și reușind să-și asume această componentă a identității noastre colective. Cu limba română ar fi fost, cred, ceva mai greu. Domnind într-o (nu „peste o”) țară liberă, ar fi avut parte de multe săgeți, dar nu am nici o îndoială că în scurt timp ar fi ajuns să vorbească o română cursivă și, îndrăznesc să spun, frumoasă. Chiar dacă ai dificultăți de pronunție și accent, contează în primul rând ceea ce spui.

N-ar fi exclus ca, acum, recitind articolele din presa (liberă) din anii ’50, să dăm peste texte ce vorbesc despre dezamăgirea unei femei tinere și independente, în fața unor îndatoriri pe care nu le anticipase și care deveneau pe alocuri strivitoare. Dar cred că mult mai numeroase ar fi cele care ar lăuda efortul ei de a cunoaște cât mai repede și cât mai bine țara de adopție. Am da peste poze și rânduri convenționale, dar și peste multe dovezi că Ana nu credea în bariere, că era conștientă că Palatul era altceva decât România reală.

Nu am avea parte de poziții oficiale, însă n-ar fi surprinzător ca Ana să se dovedească a fi fost un partizan discret, dar redutabil al emancipării femeii. O tânără care, în timpul războiului, a muncit și apoi a îmbrăcat uniforma militară nu putea accepta limite arbitrare sau discriminări. Ar fi avut parte de critici și șarje ironice, dar asta i-ar fi adus sprijinul soțului ei, chiar dacă abordarea Regelui Mihai ar fi rămas, în esență, ceva mai conservatoare.

Într-o Românie liberă, primele decenii postbelice ar fi fost dominate de tema sărăciei, ca efect al înapoierii și totodată ca obstacol în calea modernizării. Cum monarhul nu ar mai fi avut prerogative guvernamentale, toate aceste responsabilități le-ar fi revenit politicienilor. Dar Ana ar fi înțeles imediat că, din poziția sa, poate exercita o anumită influență. Nu ar fi fost o regină activistă, dezamăgindu-i pe radicalii ambițioși. Dar ideea bine încetățenită a identificării Reginei României cu câteva mari cauze i-ar fi oferit un spațiu de acțiune important.

După toate probabilitățile, Ana ar fi trecut mai bine decât timidul ei soț și Rege proba televiziunii. Într-o societate predispusă la cultul personalității, ar fi trebuit să se adapteze portretului oficial pe care i l-ar fi creat binevoitorii. Nu putea fi o mamă a națiunii – acea epocă trecuse. Însă ar fi făcut probabil toate sacrificiile necesare pentru a-și asuma rolul în care ar fi fost distribuită fără a i se fi cerut acceptul: femeie și mamă aflată mereu într-o încăpere de sticlă, partener model într-o familie obligată să fie un reper, într-o epocă de declin al reperelor. Cât despre cealaltă tranziție, cu un și mai mare potențial democratic – internetul –, cred că, de la înălțimea vârstei, ar fi gestionat-o cu umor și chiar cu o oarecare plăcere.

Ne-am fi obișnuit ușor, într-o lume normală, cu Ana de România. La cumpăna mileniilor, am fi constatat că e, alături de Rege și poate chiar mai mult decât el, persoana care ne cunoaște cel mai bine. Plecăciunile oficiale ar fi fost mereu însoțite de zâmbete de simpatie. Unii vor spune că a fost excepțională, alții, din contra, că a fost o femeie normală, ce a avut timp suficient să se adapteze, să-și corecteze defectele, să-și asume ceea ce a văzut bun în jurul ei. Treptat, ar fi încetat să mai fie un subiect de discuție, atenția tuturor s-ar fi îndreptat spre standardele impuse de acest cuplu regal atât de influent. Republicanii ar fi recunoscut că, dincolo de toate controversele politice, România a avut în Regina Ana o apărătoare a decenței și a bunului-simț.

Această țară însă nu a existat. După 1989, ne-a venit greu să-l descoperim pe Regele Mihai, iar unii dintre noi și-au exercitat dreptul de a-l ignora în continuare. Dar, indiferent ce am crede despre Rege, avem câteva puncte de pornire. În ceea ce o privește pe Regină, ea nu ne poate deveni familiară decât dacă ne gândim la o altă Românie, la o țară care n-a existat. Dumnezeu s-o odihnească pe Regina Ana, iar noi să găsim puterea de a construi țara pe care ne-o dorim!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe