Redefiniri ale peisajului urban

Maria Bilașevschi Publicat la: 01-09-2016

Tabăra de arte vizuale „Peisaj Urban”, organizată de Uniunea Artiștilor Plastici, filiala Iași, s-a născut din dorința promovării tinerilor artiști, dar și din necesitatea de a ilustra plastic un oraș a cărui modernitate a fost reprezentată la nivel artistic și academic de nume importante ale artei vizuale românești.

Ineditul manifestărilor artistice din acest an a fost dat de înglobarea unor noi zone de documentare. Plecând de la Piața Unirii, artiștii și-au ales o anumită zonă a orașului Iași – fie un cartier sau o casă izolată, fie un colț de natură sau o șină de tren –, pentru a oferi o panoramă urbană cu elemente ce surprind ritmul și specificitatea spațiului. Eterogenitatea reprezentărilor probează faptul că spațiul urban nu este nici pe departe secat de resurse vizuale. În acest an, simbolurile culturale au făcut mai mult loc reprezentărilor urbane propriu-zise ori căutărilor de poziționare în spațiul și în timpul actual, raportate atât la condiția socială, dar mai ales profesională a artistului contemporan, înconjurat de mituri și tendințe.

Revenind la istoria spațiului și a personajului istoric reprezentativ atât pentru istoria modernă, cât și pentru locul în care se desfășoară această tabără, Piața Unirii, Rodica Crîșmaru conturează chipul domnitorului Alexandru Ioan Cuza pornind de la imaginea surprinsă de Carol Popp de Szathmáry, pictorul și fotograful personal al acestuia. Imaginea în sine relevă o persoană diferită de cea cu care este obișnuit privitorul, căutându-se reflectarea umanului, cu apăsările și scindările interioare. Artista subliniază vizibil această dualitate prin accentuarea secțiunii de aur într-o subtilă dualitate cromatică, întregul ansamblu sporind starea de ambiguitate între ceea ce se știe istoric și dimensiunea internă a ființei. Pe aceeași linie, George Cernat decupează un alt simbol istoric, statuia lui Alexandru cel Bun, făcând-o monumentală în comparație cu împrejurimile, redând astfel personajului maiestuozitatea diminuată în realitate de supraaglomerarea urbană.

Continuând seria eroilor, Elena Boțan readuce la viață oameni, nu personaje din manualele de istorie, persoane uitate, despre care nu mai vorbește nimeni. Mozaicul realizat din dopuri are rolul să atragă atenția privitorului și să o poarte dincolo de aparență, îndemnându-l la introspecție și reconsiderare, personajul devenind elementul unui lung și neîntrerupt șir de eroi fără nume, pierduți în istorie.

Într-un un colaj redat expresionist, Gheorghe Isac surprinde un bloc sau, mai exact, un fragment de clădire cu redimensionarea elementului de interes: hainele atârnate de sârmă pe balconul improvizat în fața ferestrei transformă o imagine comună oricărei zone urbane din estul Europei, adesea gri și împovărată de propria greutate, într-o zonă animată.

Printr-o construcție geometrică în crescendo, Radu Băcăiță ilustrează o suită de clădiri în care ritmul cromatic face în așa fel încât întregul ansamblu să pulseze sub greutatea tensiunii și a disonanței urbane. Aceeași geometrie a spațiului o regăsim compusă în mod ingenios de Mariana Cociurcă, sub forma unor cercuri și dreptunghiuri armonios îmbinate, ce sugerează o aglomerație de așezări umane privită de la distanță.

Anca Floroiu conturează un peisaj nocturn, cu personaje suspendate, ce amintesc de cele ale lui Baselitz, iluminate artificial de felinare stradale ori de lumina din case, punctând starea de dislocare și fragmentare a societății. Individualități aparent uniformizate, personajele sale par că se îndreaptă încet, plutind, spre privitor.

Mihai Savin redă plastic un element central al orașului, Cinematograful „Victoria”, rămășița unei perioade de prosperitate fanată. Însă artistul apelează la mijloace realiste, specifice artei americane interbelice (în special E. Hopper), redând locului magia și iluzia unei lumi artificiale, cu trăiri spectaculoase.

Ștefan Coman părăsește temporar sculptura pentru a se dedica picturii. Punctul de plecare îl reprezintă autoportretul. Reprezentarea propriei imagini prin culoare, pornind de la modelul sculptat în piatră, emană senzația de claustrofobie, de captivitate într-o cușcă de sticlă. Deși utilizează suprapunerile de straturi cromatice, artistul reușește, prin dungile verzi ce par că se scurg peste chip, să dilueze încărcătura, lăsând impresia decojirii formei umane pentru a dezvălui o mască de ceară. O posibilă aluzie la alienarea și fragilitatea omului.

Alexandra Floarea vede în peisajul urban o pânză nesfârșită de cabluri folosite ca mijloace de comunicare, toate încolăcite ca un șarpe în jurul unui stâlp ce se înalță ca un totem industrial, iar Mădălina Toma surprinde din esența orașului temelia acestuia, întorcându-se la ziduri ca elemente fundamentale în ascensiunea pe verticala concret fizică, dar mai ales pe cea spirituală.

Expoziția taberei se desfășoară în prezent la Galeria „Cupola”, fiind un omagiu adus citadelei în care, pe un traseu aparent solitar, artiștii ne îndeamnă să vedem dincolo de structuri și mituri, să ne oprim pentru a surprinde orașul așa cum este: o oază de frumusețe, lumină, umbră și diversitate.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe