Straturi emoționale urbane

Oana Maria Nicuță Publicat la: 01-09-2016

Începutul lunii august i-a adus publicului ieșean o expoziție de artă video găzduită de galeria Borderline Art Space. Expoziția That Time You Held My Hand In The Glow Of A Burning City (Momentul acela în care m-ai ținut de mână în incandescența unui oraș care arde) a reunit doi artiști contemporani australieni a căror preocupare constantă o reprezintă mediul artei video și digitale: Katy B. Plummer și Kuba Dorabialski, curatoriați de Tangent Projects.

Expoziția ne aduce în atenție cinci lucrări video și două tipuri de lucrări: individuală și colaborativă. Cei doi artiști se orientează spre crearea unor proiecte colaborative, unul dintre rezultate fiind expoziția de față, The Jaguar Sleeps (Jaguarul doarme), un video prezentat în premieră la Iași. Așa cum susține și textul curatorial, The Jaguar Sleeps face trimitere la ideea de transformare prin acțiune, luptă, desăvârșire. Similar celorlalte lucrări ale acestei expoziții, lucrarea de față presupune o incursiune metaforică într-o lume a sentimentelor, poate chiar sentimentalistă, lovită de grotescul psihedelic al artificialității digitale.

Celelalte patru videouri prezentate în expoziție sunt realizate individual de artiști și precedă, din perspectiva momentului execuției, acest ultim video. Pline de un substrat metaforic, dar și de un realism subtil, controlat, acestea trimit, în ansamblul lor, la un sens mai mult filosofic decât pragmatic, social sau politic al vieții. Reflecția asupra vieții, a sensului și a condiției sale, pierdut în negura vremilor, face ca spiritul unui modernism retroavangardist să fie prezent ca o constantă în aceste opere. În lucrările ei, Katy B. Plummer caută să dramatizeze aproape patetic scenarii inspirate de lucrări din istoria artei moderne. Cele două videouri prezentate ne aduc în atenție interpretări performative ale artiștilor Joseph Beuys și Paul Gaugain. În Pieta (2014), artista interpretează în fața camerei un cântecel despre sensul artei unui iepure imens, omagiind performance-ul din 1965 al lui Joseph Beuys Wie man dem toten Hasen die Bilder erklärt (Cum să-i explici tablouri unui iepure mort). Scenografia îi aparține de asemenea artistei, care își realizează singură costumele. Meditația asupra mediului artistic, ca parte a sensibilității colective și ca motor social, se transformă aici într-o interpretare menită să asigure publicul de relația pe care arta o poartă cu sine – sentimentul sinistru al morții și al trecerii timpului și actul viu, plin de emoție. Cat’s Cradle (2016) pune în mișcare performativ scena în care Iacob se luptă cu un înger, totul pe fundalul unei muzici populare bretone. Partea a doua a videoului ne arată două perechi de mâini care joacă ața (Cat’s Cradle este un joc de copii în care partenerii încearcă să obțină cât mai multe forme din mânuirea pe degete a unei sfori). La fel de metaforică, lucrarea ne pune în față conflictul, lupta și drama în care binele și răul sunt actorii unei veșnice istorii ce domină existența cotidiană sau spirituală.

Implicat în realitățile sociale mai mult decât colega sa, Kuba Dorabialski transformă politica stângistă radicală, contopind-o cu o poetică personală, nostalgică și melancolică, înscrisă tot pe linia modernismului. All of Them in There (2016) este o lucrare video ce reunește fotografii și fragmente video selectate din timpul călătoriei artistului în Serbia, Macedonia, Bulgaria și România, în care brutalitatea arhitecturii socialiste se combină cu masele compacte, forța și capitalul moral și social al acestora. În I have some Regrets/I have no Doubts (2015), un grup de oameni aflați într-o pădure și poziționați în cerc transferă succesiv o buturugă de la unii la alții mimând un ritual religios, în timp ce un narator anonim argumentează sau contraargumentează pe seama regretelor, îndoielilor sau chiar a existenței unei Divinități palpabile. Jocul acesta fără sfârșit, hipnotic, ne introduce în sfera unui misticism artificial și a unei poetici construite.

Expoziția ne aduce în prim-plan metafora unei lumi încărcate de tensiune, emoțională sau conflictuală, prin acte performative video, care își opresc însă mesajul la limita ecranului. Deși implicarea noastră este solicitată, ea se oprește la nivelul contemplării pasive a unor stări și trăiri ce ne rămân exterioare. Poate că acest tip de interacțiune este specific totuși societății contemporane, dominată de comunicarea digitală, hiperreală și intens mediată.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe