România, țara cu numărul cel mai mare de festivaluri…

Dana Țabrea Publicat la: 01-09-2016

România e țara cu numărul cel mai mare de festivaluri de teatru pe cap de locuitor. Cu toate acestea, Iașul, aspirant nu de mult la titlul de capitală culturală europeană, nu mai are sau nu are încă un festival reprezentativ. În afară de festivalul de nișă de la Teatrul pentru Copii și Tineret „Luceafărul”, Festivalul Internațional de Teatru pentru Publicul Tânăr Iași (FITPTI), orice inițiativă festivalieră a eșuat după prima ediție. Au existat în trecut și alte festivaluri de teatru în Iași, proiectate pentru alte tipuri de nișe și categorii de public, ce au durat un anumit număr de ani, dar care rămân amintiri (de exemplu, Festivalul de Teatru Evreiesc de la TNI).

 

Astăzi, la modă sunt festivalurile de film sau cele de muzică, pentru că sunt ceva mai generaliste în materie de selecție a publicului și nu comportă riscuri, oricât de specializate ar părea prin denumirea lor. Poate de aceea Festivalul Internațional al Educației (FIE) a optat pentru o mixtură festivalieră, fără ecou însă în comunitatea ieșeană. La ultima ediție, FIE aproape că nu s-a simțit: dacă nu citeam în program, nici nu aș fi zis că orașul trece prin efervescența unui festival (la antipod, situez Sibiul, când orașul vibrează pe durata FITS).

Apoi, un festival de teatru real ajunge să definească un oraș, să-l scoată din anonimat, să-și educe publicul și să-l distreze în același timp (entertainment-ul care nu face rabat de la calitate nu suportă conotații negative), să aibă profit fără a renunța la pretențiile elitiste, să își dezvolte potențialul turistic fără a face din acest aspect unul primordial, să faciliteze comunicarea lipsită de prejudecăți dintre artiști și critici, dar și legătura cu publicul larg atât prin spectacolele selectate, cât și prin activitățile specifice (colocvii, mese rotunde, lansări de carte etc.). Având în vedere asemenea motive, majoritatea orașelor din România și-au creat un festival reprezentativ: Bucureștiul – Festivalul Național de Teatru (FNT), pe lângă paleta diversificată de multiple festivaluri pe care o oferă; Clujul – Întâlnirile Internaționale (IIC), pe lângă alte festivaluri pentru tinerii creatori; Timișoara – Festivalul European al Spectacolului/Festivalul Dramaturgiei Românești (FEST\FDR), alături de festivalurile de nișă ale teatrelor german și maghiar; Aradul – Festivalul Internațional de Teatru Nou (FITN), alături de un festival de teatru clasic, Craiova – Festivalul Internațional „Shakespeare”; Brăila – Festivalul „Zile și Nopți de Teatru la Brăila”; Constanța – Festivalul Internațional „Miturile cetății” etc.

În cazuri excepționale, un festival migrează dintr-un oraș în altul, din motive administrative, urmându-și inițiatorul/directorul festivalului, (re)conferind identitatea altui oraș, un aspect destul de greu de înțeles. Pentru că festivalul se dezvoltă într-o și pentru o comunitate cu un anumit specific, nu în jurul unei personalități. Dar această problemă e destul de frecventă, manifestându-se la case mai mari și altfel: prin megalomanie în privința propriului festival și dejucând planuri incipiente. Festivalul nu este un cult al unei așa-zise personalități urcate pe un soclu fictiv, pe motiv că, fără respectivul personaj, festivalul ar dispărea. După cum un festival nu trebuie să pună accent pe teatre, ci pe creatori (în ceea ce privește selecțiile de spectacole făcute) și pe nevoile publicului. În această privință, se poate cădea iarăși în două capcane, egale prin consecințe: subevaluarea sau supraevaluarea gusturilor publicului. Iar dacă gusturile nu se discută, totuși, acestea se dispută (în polemici cordiale și argumentate), se formează și se educă. Iar un festival de teatru e locul perfect pentru a disputa și forma gusturi în sensul cel mai pozitiv, mai benefic și mai fertil.

Din ce motive a ajuns România atât de bogată în materie de festivaluri nu-mi stă în atribuții să investighez. Mai curând, să identific specificul fiecărui festival de teatru, în măsura în care se poate vorbi despre așa ceva, dincolo de conceptul nișă (specializare, adresabilitate țintită). Iar atunci când un festival este la prima ediție, să îi urez bun-venit în peisajul atât de aglomerat, dar atât de divers al festivalurilor din România. În această privință, cel mai recent festival nou-înființat, dar cu o tradiție solidă de la care se revendică (primul festival național de teatru antic, 1978-1981) este Festivalul Internațional de Teatru „Miturile Cetății” de anul acesta, organizat la Constanța de Teatrul de Stat (20-26 iunie).

Propunându-și să reconfigureze temele mitologiei antice în context actual, festivalul plusează pe ingredientele care au devenit un must-have al teatrului contemporan: dans și song, dar și proiecție, pantomimă, măști etc. Spectacole de teatru instrumental (Homocordus, Franța; Actorchestra, în regia lui Horia Suru), fabule sau mitologii contemporane (Ești un animal, Viskovitz!, în regia lui Tudor Lucanu; Electra și Leonce și Lena, în regia lui Mihai Măniuțiu; Antigona, Franța; De ce Hecuba?!, în regia Ancăi Bradu; Dionysos, în regia lui Daniele Salvo; Uciderea lui Gonzago, în regia lui Ion Sapdaru; Șobolanul rege, în regia lui Radu Dinulescu; Othello, în regia lui Suren Shahverdyan), dar și spectacole având mai mult o componentă educativă, de popularizare a mitologiilor (Hades și Persefona, realizat cu studenții de la Facultatea de Arte din cadrul Universității „Ovidius” din Constanța; Metamorfozele iubirii, în regia lui Liviu Manolache). Dintre spectacolele ce revalorifică mitologia cu mijloace actuale (mișcare scenică, muzică live), unele supralicitează soluțiile regizorale, umbrind jocul actorilor (Othello), altele supralicitează scenariul sau mesajul, eclipsând soluțiile regizorale (Uciderea lui Gonzago, Șobolanul rege), însă majoritatea vin cu o proporție echilibrată a elementelor (text-regie, personajul VIP – personajul colectiv/restul actorilor, raportul dintre mijloacele folosite: proiecție, mișcare scenică, intervenții individuale exemplare de coregrafie, song de la cântec live la recital instrumental sau jelanie-monolog etc.).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe