Generozitatea politicului

Lucian Dîrdală Publicat la: 01-09-2016

Rândurile de mai jos nu reprezintă recomandări de lectură, ci teme și subiecte despre care semnatarul acestui text ar dori să știe mai multe. Am ales doar patru, deși numărul corect este, desigur, mult mai mare. Apoi, nu îndrăznesc să-mi declar public interesul decât pentru chestiuni asociate științei politice – evident că lista este mult, mult mai lungă.

Așadar pe primul loc vin îngerii (mai) buni ai lui Steven Pinker. Ideea că nivelul violenței a scăzut astăzi la cote inimaginabile în urmă cu câteva secole sau chiar câteva decenii mi se pare greu de contestat. Dar The Better Angels of Our Nature: Why Violence Has Declined este o excelentă provocare pentru cineva care își asumă pesimismul în politică, deși a avut privilegiul să trăiască anul memorabil 1989. Am senzația că va trebui să recitesc mai atent câte ceva din literatura etichetată facil drept „idealism” și că e nevoie de o relaxare a mecanismelor de apărare ce se autoactivează atunci când întâlnesc formule de genul „ascensiunea Rațiunii”. Apoi, cred că a venit momentul să revăd câteva din enunțurile-cheie referitoare la influența mediului social asupra comportamentului uman, peste care ajunsesem să trec cu prea mare ușurință. Nu trec cu vederea numeroasele critici la adresa volumului, dar trebuie să spun că acest text mi-a redeschis gustul pentru întrebări naive și curajoase, de tipul celor din studenție.

Ajungem la neuroștiințe și la avansul pe care îl pot genera acestea în cercetarea politică. E un subiect despre care se vorbește foarte mult și despre care eu știu, din păcate, foarte puțin. Nu cred că generația mea va deveni martora sacrificării teoriei politice pe altarul „neuropoliticii”, dar s-ar putea ca mulți politologi să se trezească împinși tot mai mult spre cadranul non-științific al grilei îndeletnicirilor intelectuale. Nu știu dacă ar fi foarte rău – în definitiv, de aici au pornit acum multă vreme. Tot ce pot spune acum este că mi-aș dori să știu mai multe despre mecanismele biologice aflate la baza creării atitudinilor politice, dar și despre șansa noastră de a ridica bariere etice în calea eventualelor abuzuri ale științei, presupunând că asemenea instrumente ar ajunge cândva în mâini nepotrivite.

Din lista de patru teme nu putea lipsi marea criză financiară și economică pe care am traversat-o acum câțiva ani. În trecut, am venit în contact cu texte ce încercau să așeze în diverse tipologii bulversările majore ale sistemului economic internațional. Fără a încerca să pătrund în zone ce nu-mi sunt foarte familiare, simt că am nevoie de o înțelegere teoretică mai bună a efectelor crizei asupra politicilor publice și, în anumite cazuri, asupra regimurilor. Lucrările bazate pe „cea de-a doua imagine inversată” (pentru a folosi formula consacrată de Peter Gourevitch la sfârșitul anilor ’70) sunt importante pentru promotorii abordărilor structuraliste în înțelegerea politicii internaționale. Mi-aș dori ca, pornind de la intuiția că variabilele sistemice au generat răspunsuri de politică publică variabile de la un stat la altul, să aflăm mai multe despre experiența românească. E important să înțelegem ce s-a întâmplat în zona euro, mai ales că țara noastră va trebui să ia o decizie în privința aderării, dar simt nevoia de comparații între România și alte țări aflate în poziții similare în anii 2008-2012.

În fine, ajung la o temă pe care am abordat-o de câteva ori în acest colț de pagină: degradarea democratică. E una dintre prioritățile agendei mele de lectură și cercetare, așa că pot fi subiectiv. Aș vrea să știu mai multe despre modul în care poate fi recitită și (re)criticată literatura consolidării democratice, în vogă în anii ’90 și în prima parte a anilor 2000. Mi se pare nesatisfăcător enunțul potrivit căruia acel corp de literatură a fost bun pentru o altă epocă, iar acum avem nevoie de altceva: trebuie să vedem de ce în acei ani nu s-a acordat suficientă atenție riscurilor apariției unor mesaje ultranaționaliste, xenofobe și șovine care au ajuns să corodeze țesutul social al noilor democrații est-europene. Iar dacă depășim granițele continentului nostru, cu peisajul său instituțional specific (dominat de Uniunea Europeană), cred că literatura democratizării ar trebui confruntată mai tranșant cu cea a statelor eșuate și a tentativelor mai mult sau mai puțin reușite de construcție națională și etatică.

Acestea ar fi așadar patru teme semnificative și interesante. Nu mă îndoiesc de faptul că lista ar putea fi îmbogățită și rafinată de cititorii acestei pagini. Din fericire, politicul este generos cu cei interesați.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe