Cel de-al treilea reflux al democratizării

Dan Pavel Publicat la: 01-09-2016

Teoria lui Samuel Huntington privind cel de-al treilea val al democratizării descria faptul că valurile precedente – de fapt, fluxurile – erau urmate de refluxuri. Explicațiile sale au fost date în The Third Wave. Democratization in the Late Twentieth Century, iar teoria sa este una descriptivă, nu de natură normativă. În natură, fluxurile mărilor și oceanelor sunt urmate de refluxuri. În politică, știm doar că primul flux și cel de-al doilea au fost urmate de refluxuri. Nu știm însă dacă și cel de-al treilea flux, început în 1974, cu Revoluția Garoafelor din Portugalia, va fi urmat de un reflux.

Profesorul de political science de la Harvard arăta că, de fapt, în ultimele două secole, tot timpul au fost țări care s-au democratizat și altele care au regresat către regimuri autoritare, dictatoriale sau totalitare. Sensul este dat de calculul aritmetic: dacă sunt mai multe țări care se democratizează, este flux; dacă mai multe țări se dedemocratizează, este reflux.

Dacă procedăm strict aritmetic, anumite fenomene sunt derutante. După prăbușirea URSS, teoretic, 15 foste republici sovietice începuseră democratizarea. După venirea la putere a lui Putin, Rusia este în reflux. Dacă presupunem că toate celelalte 14 continuă democratizarea (ceea ce nu este cazul), avem o singură republică în reflux. Numai că este vorba despre cea mai mare țară din lume, din punct de vedere al suprafeței. Raportul 14-1 ne poate induce în eroare. Cea mai populată țară din lume, China, nu a pășit încă pe drumul democratizării (este doar în proces de liberalizare), în vreme ce alte 30 de state se democratizează. Dar ele nu reprezintă nici măcar o cincime din populația Chinei.

Recenta tentativă de lovitură de stat din Turcia a fost urmată de măsuri antidemocratice luate de Erdogan. A rising power, membră NATO, dar aspirantă cu speranțe diminuate la UE, Republica Turcă este în plin reflux. Este o țară-cheie în regiune, considerată până de curând statul islamic cel mai avansat în procesul democratizării. În raportul dintre flux și reflux, influența externă a unor state este crucială.

Sunt semne ale refluxului democrației în lume, dar și semne ambigue sau cu relevanță redusă. Criza democrației din multe țări considerate ca fiind consolidate poate fi considerată începutul celui de-al treilea reflux. Or, într-o democrație consolidată, sunt nenumărate criterii care trebuie luate în considerare. Dacă pilonii instituționali ai democrației sunt puternici, ei rezistă la orice fel de criză, așa cum s-a întâmplat în ultimul secol. Să luăm în considerare cel mai mediatizat proces politic din lume: alegerile prezidențiale americane. Multă lume a intrat în panică din pricina faptului că „ascensiunea lui Arturo Ui nu poate fi oprită” în SUA. Nominalizarea lui Donald Trump drept candidat la președinție din partea Partidului Republican și șansele sale de a ajunge președinte au fost diagnosticate de unii drept un regres al democrației. Trumpismul este populismul erei digitale. Or, populismul în politica americană a fost o constantă. Iar alegerile democratice nu mai pot fi câștigate fără tactici populiste. S-au schimbat doar actorii: la aceste alegeri au strălucit Bernie Sanders și Hillary Clinton, pe lângă Trump.

 Indiferent cine va fi ales președinte, cele care vor hotărî calitatea democrației americane vor fi Congresul SUA (puterea legislativă), situația de la Curtea Supremă de Justiție (puterea judecătorească) și alegerile locale (o parte importantă din puterea executivă). După moartea judecătorului Antonin Scalia, republicanii au blocat nominalizările făcute de Barack Obama, cu argumentul fals că președintele nu ar trebui să facă nominalizări la Curtea Supremă în an electoral și mai ales în ultimul an de mandat. Cu toate acestea, pilonii democrației sunt la locul lor.

Însă, dacă ar fi ales Trump președinte, contextul internațional ar putea să redevină favorabil statelor autoritare. Implicarea dovedită a serviciilor secrete ruse în alegerile americane este un semn: celelalte mari puteri înțeleg miza unor schimbări de nuanță în politica externă a (încă) singurei supraputeri militare. Dacă factorul presiune externă nu mai acționează în sensul democratizării, țările autoritare pot înclina balanța către dedemocratizare. Este dovedit că, la nivel internațional, șansele de pace/război, dezvoltarea și bunăstarea depind în mare parte de ponderea statelor democratice față de cele nedemocratice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe