O competiție, mai multe culturi

George Bondor Publicat la: 03-10-2016

De curând a avut loc etapa finală pentru selecția orașului care va deține titlul de Capitală Europeană a Culturii în anul 2021, încheiată cu victoria Timișoarei. Dincolo de competiția în sine, e interesant de văzut care sunt mărcile discursului cultural de astăzi, așa cum pot fi ele identificate în dosarele de candidatură. Care sunt percepțiile noastre asupra culturii și asupra propriilor orașe? Ce ideologii culturale dețin prim-planul și cum se amestecă ele în discursurile culturale din aceste dosare?

Deși bine structurat, proiectul Cultura ospitalității, cu care Baia Mare s-a calificat în finală, arată că orașul are avantajul de a fi poarta de intrare în Maramureș, dar cam atât. De la un oraș industrial la unul cultural nu se poate trece doar invocând experimentele artistice de altădată (Colonia Pictorilor din urmă cu 125 de ani), ecosistemul, industriile creative, turismul sau ospitalitatea cotidiană.

Mulți au spus că Bucureștiul n-ar fi trebuit să candideze, întrucât este deja capitală. Ar fi fost însă păcat să nu avem această radiografie realistă, bine articulată filosofic și ideologic. Orașul apare ca unul fragmentat, situat nu doar între spații geografice diferite, ci și „între comunism și neoliberalism”, cu periferii pline de energie pozitivă, cu publicuri de nișă, cu discursuri ale marginalilor care nu trebuie înglobate într-un discurs uniformizant, ci trebuie arhivate. Ideea din urmă este foucaldiană, așa cum este întregul proiect, cu o tonalitate apropiată de stânga culturală. Constituirea unor arhive vii ale minorităților și a unei arhive ce documentează viața oamenilor din cartiere – menite să scoată la iveală orașul in-vizibil – este un program care merită să fie pus în practică. Scris probabil de către artiști, proiectul Bucureștiului se plasează împotriva centrului și a culturii elitelor, de partea periferiei și a culturii marginalilor.

Proiectele Clujului și Timișoarei au în comun accentul pus pe diversitate și diferență, toleranță, multiculturalism și multilingvism. Redescoperirea sinelui și trezirea unei noi conștiințe, precum și transformarea unei federații de comunități într-o „uniune” sunt scopuri asumate explicit în proiectul Clujului. Totuși, acest dosar pare prea înglobant, asumând, parcă în chip strategic, și avantajele contracandidatelor. Autodefinindu-se ca East of West, Clujul lasă impresia că Occidentul se termină la Carpații Orientali, iar cuvântul Servus!, scris pe prima pagină, parcă l-am auzit mai mult la Timișoara și Viena decât la Cluj. Vorbind despre identitatea răsăriteană și despre atitudinile estice prezente în „cel mai occidental oraș din România”, unele dintre ele privite ca sursă de energie, altele înțelese peiorativ, proiectul lasă impresia că deasupra diversității comunităților etnice și religioase ale orașului planează deja – hegelian – ideea unei comunități unice, imaginate de sus, care trebuie să trăiască și să (con)lucreze cum scrie la carte.

Dosarul de candidatură al Timișoarei este nu doar consistent, ci și îndrăzneț, având ca idee centrală metafora luminii (Luminează orașul prin tine!), ale cărei semnificații sunt apoi lipite – mai bine sau mai școlărește, dar în general pertinent – de toate aspectele și ideile propuse. Proiectul asumă de la început un stil alert și critic-constructiv, subliniind, cu date venite în urma cercetărilor sociologice și a unei extinse consultări publice (deja realizate!), problemele cu care se confruntă cultura și societatea timișoreană (fiind criticată inclusiv politica de alocare a fondurilor în cultura locală), dar și problemele reale ale Europei: pasivitatea, tensiunile religioase și etnice etc. Este, aș spune, un proiect apropiat de liberalismul Luminilor, cu accent pus pe libertatea și energia individuală, pe deschiderea spre experiment, pe reînvierea valorilor clasei de mijloc și pe relația dintre antreprenoriat (îndeosebi industria IT) și scena culturală, pe participare, progres și inventivitate. Temele sociale (falia bogați-săraci, accesul la cultură și educație etc.) sunt mai curând incluse în discursul central.

Dincolo de politici, resurse și strategii, competiția recent încheiată a fost un excelent prilej pentru înțelegerea și definirea de sine a orașelor candidate, în vederea consolidării unui brand cultural și pentru construcția comunității absente.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral