A fi, a rescrie

Andrei C. Șerban Publicat la: 04-10-2016

„De la moartea lui M., totul a fost altfel…” – aceasta este prima însemnare din Jurnalul lui Matei Călinescu, o confesiune amplă, care umple intervalul existențial cuprins între două morți (cea a fiului autist și, în cele din urmă, cea a tatălui răpus de cancer, înspre finalul lunii iunie a anului 2009). De fapt, invocarea obsedantă a morții în paginile acestui jurnal „altfel” capătă pe parcurs o anume naturalețe poetică, o fascinație aproape romantică, însă lipsită de morbidețe, prin care criticul de origine română ne sugerează că, în esență, această conștientizare acută a sfârșitului devine principalul motor ficțional al oricărei scrieri. Și nici jurnalul, în toate manifestările sale, nu se sustrage acestei formule. Căci, „orice am face, nu putem citi decât ficțiune”, susține Matei Călinescu, care problematizează procesul rememorării pus în contrabalans cu ficționalizarea propriului demers biografic, ferindu-se de riscul imposturii.

 

Acest impresionant volum care cumulează ultimii cinci ani (cronologici) ai vieții lui Matei Călinescu, printre care se perindă mărturii, amintiri și invocări ale unor evenimente care i-au marcat parcursul pe o durată de mai bine de trei decenii, este rezultatul poate al celui mai important proiect din 2016 al Editurii Humanitas. Grație acestui efort patronat de editura bucureșteană, care și-a propus ca, până în 2020, să publice/reediteze integralitatea scrierilor care poartă semnătura lui Matei Călinescu, cititorii români au ocazia până în acest moment să intre în contact cu trei dintre cele mai cunoscute scrieri autobiografice și literare ale autorului: Portretul lui M., Viața și opiniile lui Zacharias Lichter și, nu în ultimul rând, Un altfel de jurnal. Ieșirea din timp. Acest „altfel de jurnal”, care, prin aparenta sa formulă circulară, începe și se termină cu o moarte, este un text ambițios și multistratificat, ce topește în structura sa de adâncime, pe de o parte, frazarea concisă și riguroasă a volumului A citi, a reciti, iar pe de alta, stilul timid poetic, de un cinism surd al Portretului lui M. Oscilând între aceste două extreme, scrierea „altfel” semnată de Matei Călinescu devine un text hibrid, care asigură conlucrarea stilului diaristic cu exercițiul hermeneutic și panseul filosofic.

Structural, prezentul jurnal cuprinde două părți („Problema memoriei” și „Cu plăcere privesc lumina soarelui”), ce concentrează două perspective complementare ale aceluiași observator. Dacă în cea din urmă parte a volumului de față Matei Călinescu se concentrează pe redactarea unei cronici a bolii ce îi va grăbi sfârșitul, surprinzând instaurarea lentă și ireversibilă a tratamentului citostatic, în prima parte, autorul trasează premisele unui album cuprinzând amintirile celor ce i-au populat memoria, pe baza cărora el restaurează formula ușor nostalgică a episoadelor cuprinse în Amintiri în dialog. Paginile respective acumulează episoade care îi au ca protagoniști, pe lângă membrii căminului său intim, pe Mircea Ivănescu, Nichita Stănescu, A.E. Baconsky, Al. George, Adrian Marino, dar și pe Borges ori Derrida, personaje din trecutul său „românesc” ori din proximitatea cronologică a vieții sale în America, pe care Matei Călinescu le trece prin filtrul său emoțional și ficțional. Căci „amintirile nu se pierd niciodată, ci doar accesul la ele”, privilegiind acea reabilitare a memoriei prin ficțiune în același mod prin care scrierile care ne fascinează ne contaminează, ne ficționalizează. Această minunată definiție a fascinației în fața cărții (dar și a riscului de a cădea pradă contemplației sterile în fața unei frumuseți textuale inexplicabile) pe care autorul o pune în paginile jurnalului său scoate acest volum din tiparul convențional al textului diaristic, plasându-l într-o paradigmă ce frizează nu neapărat autoficțiunea, cât metaliteratura: „La eterna întrebare: «De ce scrii?» aș răspunde simplu: pentru că m-am îndrăgostit de lectură și pentru că, în timp, am învățat să citesc, inclusiv să «fiu» textul citit și să-l rescriu mental”.

A fi și a rescrie, a citi și a reciti – o permanentă formulă ciclică pe care Matei Călinescu o surprinde când cu ochiul criticului și al cititorului îndrăgostit, când cu aerul melancolic al unei vocații tragice niciodată asumate pe deplin, în astfel de confesiuni profunde și calde care surprind poate chiar ultimele pagini scrise de această personalitate a lumii literare internaționale (cea din urmă însemnare datează din 8 iunie 2009, pentru ca, după 16 zile, Matei Călinescu să se stingă din viață).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe