Frumusețea salvează Iașul cultural

Dana Țabrea Publicat la: 04-10-2016

Între 23 și 27 august, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași a fost gazdă și coorganizator al Congresului Asociației Societăților de Filosofie de Limbă Franceză (ASPLF), ediția a 36-a, alături de alți doi parteneri: Asociația Română de Filosofie de Limbă Franceză și ASPLF.

Tema ediției de anul acesta a Congresului ASPLF a fost „Frumosul/Frumusețea” („Le Beau/La Beautée”). Comunicările au fost organizate pe nouă secțiuni: „Frumosul în istoria filosofiei”, „Frumosul în diferite culturi”, „Frumusețea gândirii și frumusețea limbajului”, „Ontologia și metafizica frumosului”, „Frumosul în natură și societate”, „Frumusețe, etică și politică”, „Categoriile estetice”, „Estetica vieții cotidiene”, „Înnoiri și perspective estetice”. După cum se poate observa din organizarea pe secțiuni, estetica devine elementul central în jurul căruia gravitează toate celelalte discipline filosofice, congresul manifestând astfel deschidere și conferindu-le participanților libertatea de mișcare în câmpul ideilor.

Pe lângă intervențiile pe secțiuni, programul manifestărilor a inclus conferințele în plen ale unor personalități din lumea academică românească și internațională, la care au participat toți cei interesați de subiectele dezbătute: „Frumosul ascuns” (Gabriel Liiceanu), „Criza umanioarelor” (Mircea Dumitru), „Cum să revigorăm o societate filosofică în 2016?” (Daniel Schulthess), „Senzație și frumusețe în gândirea japoneză și occidentală” (Sekimura Makoto), „Romanticii germani sau arta și erotismul ca poezie a vieții” (Marie Fayad), „Experiența estetică” (masă rotundă cu Peter Kemp, Anne Elisabeth Sejten, Vase Henrik Frandsen și Jacob Dahl Rendtorff), „Evaluarea etică a artei” (Stéphane Courtois), „Va salva frumusețea lumea?” (Gerhardt Seel), „Frumusețea ca microcosmos în gândirea antico-medievală” (Jean-Michel Counet).

De asemenea, publicul a beneficiat de evenimente conexe: vernisajul expoziției de pictură a Ancăi Constantin-Seel (EXODUS. Regard sur Benjamin Fondane), concertul de muzică clasică intitulat Sufletul sunetului și premiera spectacolului de teatru Apoteoză, după un concept de Marco Giommoni, interpretat de Școala de Teatru ProfessArt.

Inițial, tema congresului ar fi trebuit să fie „Va salva frumusețea lumea?”, pentru ca, ulterior, să se negocieze un titlu mai general, urmând ca profesorului emerit elvețian Gerhardt Seel să-i revină sarcina de a elabora o alocuțiune pe această temă, o provocare pe care nu a refuzat-o, ci i-a răspuns meritoriu printr-o conferință în plen. Gerhardt Seel identifică în întrebarea „Va salva frumusețea lumea?” chiar întrebarea pe care Terentiev i-o adresează prințului Mîșkin în romanul Idiotul al lui Dostoievski. Ca o cale spre transcendent, reclamând prezența divinului, frumusețea e un sentiment pur și autentic. Numai că aceasta nu presupune pretenția escatologică. Mîșkin exclama cu privire la frumusețea unei femei concrete că ar fi salvată lumea dacă aceasta ar fi și bună. Prin urmare, binele, iar nu frumusețea ar salva lumea. Dar ce înțelegem prin toate aceste concepte (frumos, bine, salvare, lume)? Filosoful elvețian a încercat să disloce întrebarea lui Mîșkin în trei, analizând conceptele frumusețe și rău, dar și raportul dintre rău și frumos.

Fără a zăbovi prea mult asupra dilemelor de sorginte dostoievskiană, Gerhardt Seel alocă cea mai mare parte a alocuțiunii sale explicitării conceptului frumusețe, printr-o incursiune revoluționară în istoria ideii de frumos. Primul pas făcut de Platon este greșit, consideră Seel, deoarece frumusețea este plasată în panteonul ideilor, alături de bine și adevăr. Avem nevoie, în schimb, de o demistificare a conceptului de frumos. Frumosul nu e de regăsit doar în armonia și simetria a ceea ce e imuabil, ci și în imperfecțiunea lucrurilor care suportă schimbare. Mai mult, frumusețea nu e o calitate a lucrurilor însele, ci una acordată de spiritul care le privește/evaluează prin intermediul judecăților estetice (Kant). Însă judecățile estetice trebuie deosebite de cele formale, ale gândirii; pe teritoriul esteticii intervin plăcerea și imaginația: judecata estetică depinde de reflectarea unei experiențe a plăcerii estetice, pe care imaginația o transformă în imagine, iar judecata subsumează lucrul imaginat unui concept.

Cel mai potrivit concept pentru a explica frumosul și arta este, în concepția lui Seel, cel de „joc liber, mintal, imaginativ”, care ne procură o plăcere estetică (contemplativă, iar nu imediată), o plăcere similară celei obținute prin intermediul jocului. Deși foarte multe chestiuni pot fi identificate ca fiind rele, nocive, distructive pentru lumea în care trăim (din punct de vedere moral, ecologic, sociopolitic etc.), Seel identifică acel concept de rău de care lumea ar trebui salvată în păcat. Cum ar putea arta să șteargă păcatul originar și să devină unul dintre factorii mântuirii omului? Seel este foarte categoric: dacă opoziția muncă-joc poate fi analoagă celei dintre iad și rai, atunci când jocul și arta vor prelua din ce în ce mai mult din spațiul activităților umane, vom putea spune că lumea e salvată prin artă. Însă „arta/frumosul/jocul, în toată splendoarea lor, intră în joc abia atunci când umanitatea va fi deja salvată”. Prin urmare, „frumosul va salva lumea ca o cauză formală și finală”.

Nu numai că Seel nu oferă un răspuns real la întrebarea privind salvarea lumii prin artă, dar nici măcar nu este de acord cu varianta de răspuns conferită de arta de intervenție socială. Însă dacă arta are un cuvânt de spus în privința deciziilor politice și a vieții sociale, cu siguranță am putea vorbi, dacă nu despre salvarea lumii, măcar despre faptul că am trăi într-o lume mai bună, activând consumatorul de artă. Personal, m-am referit în numeroase rânduri la schimbarea omului prin artă și, prin aceasta, la schimbarea lumii. Am numit-o nu atât catharsis, cât edificare estetică. Nietzsche considera că lumea poate fi justificată doar ca fenomen estetic. Plecând de aici, am dezvoltat argumente cu aplicație la arta teatrală. Transfigurând estetic un fapt istoric, oricât de atroce, arta salvează lumea omului. Lumea redevine ca și când răul nu ar mai fi fost făcut, istoria este pusă între paranteze, iar spectatorul are un sentiment de eliberare, ca în urma unui act ritualic.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe