Petru Bejan: „Îmi place să cred că Iașul a devenit un reper important pe harta evenimentelor filosofice de anvergură”

Dana Țabrea Publicat la: 04-10-2016

Între 23 și 27 august 2016, ASPLF (Association des Sociétés de Philosophie de Langue Française/Asociația Societăților de Filosofie de Limbă Franceză) a organizat cel de-al XXXVI-lea Congres, împreună cu Asociația Română de Filosofie de Limbă Franceză și cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Tema ediției de anul acesta a fost „Frumosul” („Le Beau”). Participanții și auditoriul au beneficiat atât de conferințe în plen, cât și de comunicări pe secțiuni. Cu această ocazie, am discutat cu domnul profesor Petru Bejan, președintele Congresului, ales în cadrul întrunirii membrilor ASPLF de la Iași vicepreședinte al Asociației Societăților Filosofice de Limbă Franceză. Congresul ASPLF se desfășoară o dată la doi ani, constituind o manifestare de amploare a filosofiei în limba franceză. Ediția anterioară a avut loc în Maroc, iar ediția viitoare va fi la Rio de Janeiro.

 

„Singura strategie care putea da rezultate a fost articularea unui proiect filosofic de larg interes, care să primească adeziunea majorității societăților membre.”

Ce strategie ați ales pentru a reuși să aduceți la Iași un congres de o asemenea anvergură?

 

Ca să vă răspund, ar trebui să fac mai întâi un recurs abreviat la istorie. ASPLF a fost înființată în 1937, la Sorbona. Printre inițiatori se numărau Léon Brunschvicg, André Lalande, Émile Bréhier. Gaston Berger organiza primul congres, în 1938, la Marsilia. Congresele au loc o dată la doi ani, de regulă, în universități francofone de prestigiu. Printre orașele organizatoare amintesc: Lyon, Bruxelles – Louvain, Bordeaux, Grenoble, Toulouse, Paris (1959, 1987, 1996), Montpellier, Geneva, Nisa, Montréal, Strasbourg, Atena, Dijon, Poitiers, Laussane, Québec – Laval, Bologna, Nantes, Budapesta, Tunis, Veneția, Louvain-la-Neuve – Bruxelles, Rabat. Desemnarea unei societăți organizatoare se face prin vot. Singura strategie care putea da rezultate a fost articularea unui proiect filosofic de larg interes, care să primească adeziunea majorității societăților membre.

 

„Filosofi din toată lumea au plătit pentru oportunitatea de a participa la congres”

Care a fost parcursul urmat, de la primele negocieri la rezultat? Cât a durat întregul proces și cum îl vedeți acum? Ca pe o reușită, un proces dificil și de durată, ceva necesar pentru spațiul academic ieșean?

Ideea organizării unui congres în România s-a profilat în 2010, la Veneția, pe insula San Servolo, locul ales de italieni pentru a discuta pe tema acțiunii. Am înțeles acolo că procedurile prealabile desemnării sunt de durată, că înseamnă și proiect, dar și efort de persuadare a decidenților. La Veneția, președinte al ASPLF a fost ales Daniel Schulthess, pe care îl cunoscusem cu ocazia unui stagiu la Universitatea din Neuchâtel, în Elveția. L-am reîntâlnit în 2013, la Atena, în ultima zi a Congresului Mondial de Filosofie. Eram însoțit de câțiva masteranzi și doctoranzi ieșeni, lăsând probabil impresia unei comunități dinamice și omogene. Cu acea ocazie, am divulgat intenția de a organiza un viitor congres francofon. Pentru domnul Schulthess, propunerea a avut efectul unui „șoc electric”, așa cum a recunoscut ulterior. Era în așteptarea unui proiect serios și credibil, dar nu se aștepta ca acesta să vină din Europa de Est. Pregătirile au durat așadar trei ani.

 

Care au fost argumentele (de ordin cultural, turistic, economic etc.) în favoarea Iașului și a universității ieșene?

Am mizat pe o prezentare a Iașului ca oraș universitar și a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași ca un centru al excelenței academice. Totodată, am scos în evidență tradițiile culturale cu amprentă europeană și potențialul nevalorificat al francofoniei în această parte a lumii. A contat să se știe că, anterior, organizasem la Iași una dintre cele mai reușite Olimpiade Internaționale de Filosofie, eveniment aflat în sarcina FISP (Federația Internațională a Societăților de Filosofie), că președinții acesteia cunoșteau deja Iașul. Dintre argumentele favorabile, am invocat existența Aeroportului Internațional și, bineînțeles, calitatea infrastructurii urbane, capabilă să ofere condiții decente de securitate personală, transport și cazare. La congresul din Maroc, proiectul meu a concurat un altul, prezentat de Academia Filosofică Braziliană, cu sediul la Rio de Janeiro. Spre surpriza tuturor, am obținut cele mai multe voturi.

 

Am observat că în mediul cultural românesc se poartă cuantificarea rezultatelor. În fond, de ce nu? V-aș întreba pe scurt, pentru a sintetiza manifestarea în cifre: câți participanți și din câte țări a avut ASPLF 2016?

Nu am făcut încă o statistică exactă. Am avut mai multe categorii de înscriși: titulari, însoțitori și auditori. Să reținem că unii, nu puțini, au venit doar să asiste la congres, fără să comunice, plătindu-și cu anticipație taxa de participare – obligatorie pentru toți și destul de consistentă. Am filtrat propunerile de comunicări, impunând din start anumite standarde formale și de conținut. Peste 20 de africani nu au putut ajunge în România din cauza vizelor. La Iași, cred, au fost în jur de 120 de participanți, din 22 de țări. Rețineți un lucru important: filosofi din toată lumea au plătit pentru oportunitatea de a participa la congres.

 

„Mai este frumosul astăzi un pol de interes?”

În ce manieră temele ordonate pe secțiuni, dezvoltând tema generală a congresului, oglindesc problemele prezentului?

Tema congresului a fost „Frumosul”. Desigur, alegerea nu a fost una conjuncturală, ci legată de propriile preocupări. Am „negociat” structura pe secțiuni împreună cu Daniel Schulthess și cu Yves Michaud, unul dintre cei mai importanți esteticieni de astăzi. Fiind un congres „generalist”, adică deschis tuturor domeniilor filosofice de cercetare, am dorit ca fiecare participant să poată recunoaște frumosul în cadrele epistemice favorite: istoria filosofiei, ontologie, metafizică, estetică, logică, retorică, limbaj, etică, politică, artă, viața cotidiană… O conferință plenară a făcut recurs la întrebarea formulată în Idiotul lui Dostoievski: „E adevărat, prințe, că frumusețea va salva lumea? Care frumusețe?”. Chiar așa… Mai este frumosul astăzi un pol de interes?

 

E prima dată când congresul are și manifestări conexe? Cum au primit invitații ideea?

Nu. De obicei, țările organizatoare insistă în proporții diferite pe ideea etalării unui „specific” local sau regional. Am preferat să evidențiez virtuțile modernității și europenității culturale. Participanții au avut, astfel, posibilitatea de a gândi frumosul în amfiteatre, dar și de a-l percepe nemijlocit, în forma rafinată și elaborată a performărilor artistice. De aceea am propus evenimente „în cascadă”: expoziții de arte vizuale, piese de teatru avangardist, muzică clasică de bună calitate, toate fiind primite – dacă ar fi să evoc reacțiile – cu mult entuziasm.

 

Având în vedere organizarea pe secțiuni, titlurile prezentărilor, participarea la conferințele în plen și la mesele rotunde, ce consecințe ale evenimentului anticipați (dat fiind că s-au reunit cercetători din spații culturale atât de diferite) în termeni de colaborări, schimburi de idei, apariția unui volum?

Ca un prim efect, avem deja numeroase solicitări de a deschide parteneriate la nivel academic, invitații de a susține conferințe și de a publica în reviste prestigioase. Vom reuni intervențiile într-un volum pe care-l vom lansa cât mai curând, sper, la Librairie Philosophique Vrin din Paris.

 

Care considerați că au fost punctele forte ale congresului?

Calitatea participanților și a comunicărilor. Apoi, de ce nu, organizarea aproape fără cusur.

 

Dincolo de reușită, există ceva ce ați dori să fi fost altfel?

Da. Aș fi vrut să avem mai puține uși închise pe motiv de vacanță…

 

Vor mai exista manifestări de o asemenea amploare la Iași?

Cu siguranță. Îmi place să cred că Iașul a devenit un reper important pe harta evenimentelor filosofice de anvergură. Mai greu e să convingi că se poate…

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe