Strategia Națională a Locuirii (2)

Dragoș Dascălu Publicat la: 04-10-2016

Strategia Națională a Locuirii nu detaliază propunerile prezentate sau modul de implementare a acestora pentru îmbunătățirea situației locuirii din România. Poate de aceea unele dintre acestea pot părea, la prima vedere, nerealiste sau chiar problematice.

Una dintre propuneri, de exemplu, este introducerea acordurilor de dezvoltare, contracte între dezvoltatori privați și autoritățile locale prin care să fie condiționată emiterea autorizației de construire de asigurarea unui număr de locuințe cu preț redus. Este evident că, pentru o astfel de prevedere, va trebui modificată Legea nr. 50/1991, care guvernează procesul construirii. Problema ține însă de controlul unei astfel de prevederi. În lipsa unor reglementări și norme foarte specifice, aceste locuințe pot fi de o calitate mult mai proastă (materiale mai ieftine, execuție mai slabă) sau pot fi segregate spațial față de restul ansamblului (de exemplu, toate apartamentele ieftine să fie amplasate la ultimul nivel sau la parter). Iar segregarea spațială duce întotdeauna la segregarea socială. Soluția nu stă, cred, într-o obligație legată de autorizarea lucrărilor, ci mai degrabă în soluții ale administrației pentru reducerea costurilor legate de achiziționarea și dotarea terenurilor, împrumuturi bancare în condiții foarte favorabile, garantate de stat sau diverse forme de granturi, cu condiția asigurării unui procent de locuințe accesibile. Așadar, un parteneriat care să stimuleze construirea, și nu o condiție suplimentară impusă dezvoltatorilor.

Dar poate că cea mai periculoasă propunere este cea de reducere a suprafețelor minime prevăzute de Legea Locuinței exclusiv în cazul locuințelor sociale. Dincolo de caracterul evident de segregare spațială și socială pe care o presupune o astfel de prevedere, problemele nu se opresc aici. De multe ori, suprafețele minime prevăzute de Legea Locuinței nu sunt respectate nici în prezent. Dar a permite coborârea acestor standarde nu va face altceva decât să legitimeze astfel de practici, să ofere portițe dezvoltatorilor pentru construirea unor locuințe sub standarde, fără însă a micșora prețurile cerute, maximizând astfel propriile profituri. În plus, eficientizarea unor interioare mici pentru o familie duce, de exemplu, la costuri substanțial mai mari în privința obiectelor de mobilier și a amenajării interiorului. Astfel, locuințele mai mici nu devin mai ieftine, ci aruncă responsabilitatea creării unor spații locuibile pe umerii beneficiarilor, limitând costurile doar pentru investitori. Soluțiile, cred, nu țin de micșorarea locuințelor, ci de eficientizarea costurilor de construcție sau a celor de finanțare, de serializare, de control fiscal și de limitarea marjelor de profit, aflate momentan la peste 100%, sau de reducerea altor costuri ale locuitorilor prin modul de amplasare a clădirii sau prin serviciile comune oferite.

În momentul de față, Strategia Națională a Locuirii este un bun punct de pornire, dar dezbaterea modului de atingere a scopurilor enunțate este esențială.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral