Poeme

Teodora Gheorghe Publicat la: 04-10-2016

Cu păcat

 

Când eram mică am uitat să mă spovedesc

acum clopotele-mi bat în geam în fiecare seară

ca niște degete zgrunțuroase

siluind întunericul din camera mea.

 

Prin oasele mele curge păcatul

ca printr-un pai de la mcdonalds

babele îmi desenează pe frunte semnul crucii

aș! se șterge la prima ploaie.

 

Credincioșii aruncă marțea

cu pietre în mine și-mi zgârie buricul

din care curge uneori vin;

preoții își poartă preafericirea în buzunare

la mine nu mai ajunge

eu nu m-am spovedit niciodată

nici măcar atunci când mi-am pedepsit păpușa

să devină om

lor nu le place să te joci de-a dumnezeu

cică o să ard pe undeva dacă fac asta

dar eu nu mă tem pentru că sunt șaptezeci la sută apă.

 

Te iubeam și cornulețe cu gem

 

Seara se așterne peste noi ca aripile unui fluture

e frig, dar nu prea frig

cât să ne degere începutul cuvintelor

din care oricum nu mai înțelegem nimic

pentru că în fața noastră e o cofetărie

și ne e poftă de cornulețe cu gem.

Dau să întreb cât costă, dar în geam e un om de hârtie

cineva l-a decupat dintr-o carte de basme

pe fruntea lui citesc: și fiul de rege a intrat în grădina fermecată…

Ce tâmpenie, spui, și mă iei în brațe

hai să zburăm la altă cofetărie, știu eu una

în scorbura unui arțar, au prețuri mici, cât cinteza de mici.

Ai buzele calde

dincolo de ele se coc probabil

cornulețele mele cu gem.

Bine, dar să fie proaspete zic

și mă cuprinde un râs de om nebun

de om care ar gusta ceva dulce

deși afară e frig și toate magazinele sunt închise.

Inima ta bate ora unu noaptea

îi mai sare câte un arc, semn că te strâng prea tare.

Zâmbești ca un soldățel de plumb

plutim aiurea deasupra felinarelor

taci mai bine ca un călugăr tibetan

și îmi desenezi pe obraz o pisică din jumătăți de sărutări

știi că te iubesc, nu? chiar dacă nu am nici un ban la mine

și am uitat de mult drumul spre cofetăria aia…

 

Visul în care ne-am întâlnit

 

Am adormit cu gândurile întredeschise

și genele puțin răsucite spre moarte.

Te-am visat

trăgeai după tine un ghem din fir invizibil

în părul tău se jucau două molii

semn că începeai să îmbătrânești prea devreme

mâinile tale miroseau a cerneală și a rotocoale de ceață

aveai picioarele goale umblai ca și când

pașii tăi ar fi rescris istoria popoarelor migratoare.

Te-am strigat, dar în loc de glas dintre buze

mi-a zburat un roi de fluturi

unul ți s-a așezat pe umăr

atunci te-ai întors spre mine.

Ne-am întâlnit la jumătatea ghemului

cu ochii plini de jeratec

ne-am îmbrățișat atât de strâns

încât ne-am auzit tăcerile respirând același anotimp

atât de strâns încât

inimile ni s-au rostogolit din piept

ca doi tăciuni stinși.

 

Eliberare forțată

 

Duhul din sticlă a ieșit unduindu-se

ca o dansatoare exotică

Ce dorință mai e și asta, să fii fericită,

m-ai deranjat din somnul meu de o mie de ani

și un pic

pentru un moft existențial care, știm cu toții,

este total iluzoriu și absolutizant derizoriu

pe care nici zeii din vechime

sau cum mama dracu s-o numi efervescenta lor nemurire

nu-l socotesc mai important decât o tuse în amiaza mare;

pentru o toană la care marii filosofi au visat

până când au îmbrățișat cu buzele marea nebunie

ca pe-o gură de sticlă din care curge mereu același vin stătut.

Tu îmi ceri mie să te fac fericită?

unde ți-e voluptuoasa superficialitate

care îl deosebește pe om de animal

și îl așază în rândul ființelor sublim oprimate

și încântător de triste?

 

M-am uitat la duhul cu pielea mai albă decât a mea

i-am zis:

uite, vezi, felul în care vorbești mă face fericită

mai spune, îmi place cum gândești.

 

 

Alterego

 

Dintre toate măștile

chipul meu ți se potrivește cel mai bine

cu buzele mele săruți crestele munților

gustând iarna așternută deasupra lor

ca o văduvă albă

de genele mele îți agăți singurătatea

cu răsuflarea mea crestezi mii de vieți

în carnea universului

prin ochii mei privești la moarte

fără să clipești.

 

Dilema timpului

 

Într-o seară limbile ceasului s-au sărutat franțuzește

și atunci timpul s-a îndrăgostit de el însuși

atât de mult încât a inventat mortalitatea

ca să nu-l mai iubească nimeni altcineva.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe