O prăbușire de succes

Angelo Mitchievici Publicat la: 04-10-2016

Pe data de 15 ianuarie 2009, aeronava pilotată de căpitanul Chesley Sullenberg a intrat în coliziune la o atitudine foarte joasă, de circa 1 000 de metri, cu un stol de păsări care au avariat ambele motoare. Decizia pilotului, care s-a dovedit salvatoare, a fost spectaculoasă, și anume o amerizare pe râul Hudson. Toți cei 155 de pasageri au supraviețuit. Clint Eastwood face din această success story un film într-un stil în care s-a mai exersat și care face parte dintr-o tradiție filmografică (și nu numai) americană a lui hero worship.

 

Avem varianta mai terestră a unui Captain America la vârsta a treia: păr alb, familist (refuză o propunere făcută pe jumătate în glumă, pe jumătate în serios), experiență cât cuprinde, profesionist, sportiv, joggingul fiind gimnastica de întreținere etc. Decizia a fost bună, pasagerii sunt în viață, televiziunile de știri construiesc această figură a eroului american. Toți sunt entuziaști, mai puțin comisia de la NTSB, care se înființează pentru a analiza cazul său, ce prezintă câteva vulnerabilități.

Din perspectiva specialiștilor, lucrurile se văd diferit, și anume pilotul ar fi ignorat alte două posibilități de aterizare în siguranță: fie întoarcerea pe aeroportul LaGuardia, de unde decolase, fie pe un alt aeroport din apropiere. Iar această opinie a comisiei apără deopotrivă interesele companiei aeriene și ale companiilor de asigurări. Sully, interpretat de talentatul actor Tom Hanks, se află în fața unei reale amenințări, cu atât mai mult cu cât simulările la care nu are acces par să fie favorabile opțiunilor alternative, mai puțin riscante, pe care le-ar fi avut la dispoziție. Iar Clint Eastwood extrage maximul din această posibilă dramă a pilotului, care își vede invalidată decizia de o expertiză tehnică ce evacuează variabilele, printre care și cea mai importantă: factorul uman.

Alternarea de planuri, cele ale desfășurării anchetei cu cele ale unor momente emoționante de recunoștință din partea omului de rând, ale lui Everyman, sunt orchestrate după modelul antitezei. Un nor dubitativ într-un moment de oboseală al profesionistului este maximul de ambiguitate îngăduită de Clint Eastwood. Coșmarul care îl bântuie pe pilot, al unei coliziuni cu unul dintre zgârie-nori, este unul al întregii națiuni și poartă un nume și o dată: Turnurile Gemene, 11 septembrie 2001. Undeva în background, o reclamă luminoasă afișează subliminal alte două cuvinte-cheie: Goldman Sachs. Cine nu-și amintește de cealaltă mare prăbușire, generată de lăcomia bancherilor de la anterior numita bancă, un crah mai spectaculos decât crush-ul controlat al zborului 1549? Reușita lui Sully are, fără îndoială, o bază serioasă în profesionalismul și experiența sa de pilot; pe de altă parte, are și un conținut psihologic mai adânc. Pilotul a dorit să evite și cea mai mică posibilitate a unui accident ce ar fi avut un impact moral devastator pentru americanii confruntați cu atacurile teroriste de pe 11 septembrie. Chiar dacă amerizarea pe râul Hudson ar fi fost un eșec ori s-ar fi soldat cu victime, dezastrul ar fi fost oricum de o mai mică amplitudine decât cel al unei prăbușiri a avionului peste oraș. Unul dintre personajele secundare ale filmului o și spune: vestea acestei amerizări forțate este singura bună dintre veștile despre avioane de care a avut parte New Yorkul. Simbolic vorbind, în măsura în care și atacul de la 11 septembrie și-a ales ținte simbolice, succesul amerizării beneficiază de o dimensiune simbolică.

Există o concluzie a pilotului ce rezonează puternic în rândul publicului american: „Am supraviețuit”. A se citi: după 11 septembrie 2001 și după crush-ul declașat în 2007, care a afectat întreaga piață mondială, am supraviețuit. Iar mesajul e dublat de unul și mai puternic. Unul dintre membrii comisiei, care s-a decis inițial să-l facă praf pe American Hero, punându-l în fața unor expertize tehnice de necontrazis, cedează, afirmând cu lacrimi în ochi, după audiția conversației purtate în cabina de zbor înainte de impact, că, dintre toate variabilele care stabileau traseul unui dezastru, singurul punct fix a fost pilotul, ceea ce reprezintă o întoarcere pe dos a tezei de la care comisia pleca: aparatele nu mint, doar omul greșește.

Lăsând la o parte morala implicită și explicită, cuvântul din urmă al pilotului e un mesaj către întreaga Americă. Nu doar el, pilotul, a asigurat succesul, ci întregul colectiv de oameni ai muncii din New York: căpitani de navă, polițiști, scafandri, stewardese etc. Ce ar mai fi de spus?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral