Subversive

Stelian Dumistrăcel Publicat la: 04-10-2016

În Dicționarul limbii române al Academiei (2010), unul dintre enunțurile prin care se ilustrează utilizarea termenului eufemism este dintr-un discurs al lui Titu Maiorescu, în care acesta atrăgea atenția asupra manipulării prin folosirea… piezișă a unui cuvânt pentru a ascunde esența lucrurilor. Autorul considera că o „faimoasă clauză” dintr-un tratat, „sub eufemismul de neutralitate (evidențierea grafică ne aparține) restrângea până la paralizare puterea navală a imperiului”.

 

Fiind vorba, într-adevăr, despre un eufemism, situația descrisă nu se potrivește cu definițiile respectivului termen din cele mai importante dicționare ale limbii române, care se referă, scurtând formulările, la înlocuirea unui cuvânt sau a unei expresii jignitoare, neplăcute, obscene, pentru a atenua efectul dezagreabil, dar respectând sensul. Sau folosirea (în vorbire ori în scris) a unui substitut pentru evitarea cuvintelor sau a expresiilor având conținut jignitor, obscen, supărător etc., ocolind numirea directă. Evident, avem de-a face cu definiții insuficiente, adică prea generale, chiar pentru situația la care se referea Maiorescu, întrucât prin neutralitate nu se ocoleau nici posibili termeni din clasele „jignitor” sau „obscen”, iar referirea la „neplăcut” ar constitui ea însăși o eufemizare.

Rezumând din nou, observăm că, în cazuri cum este și cel citat, nu se evită termenul propriu din politețe, prevenind cruzimea, trivialul ori impudicul (nu se spune „pe nume” anumitor organe ale corpului omenesc) sau exprimarea insultătoare (înapoiatul mintal este doar un handicapat), ori pentru a respecta vechi tabuuri religioase, pentru autoprotecție („dracul” a fost numit „necuratul”). În joc este utilizarea în discursul public a unor termeni ce ocolesc realități sociale și politice; nu este vorba despre ceea ce s-ar numi „gentilețe” sau „interdicții ale spaimei”, ci despre intenția de a nu spune lucrurilor pe nume. După observațiile unor pragmaticieni francezi, această voință este reflectată de formulări cum sunt sans-emploi, sans-abri, quartiers sensibles ou en difficulté etc., ale căror corespondente le găsim și în discursul public românesc de astăzi, în care sunt prezente și alte expresii internaționalizate: pacificare, disponibilizare, (persoană) defavorizată etc.

Referindu-se la situația descrisă, Rodica Zafiu vorbește, pentru asemenea cazuri, despre un „eufemism politic” (Limbaj și politică, 2007), care, chiar dacă se justifică prin dorința de a-i proteja cumva pe ceilalți, este, esențial, o formă de ipocrizie și autoprotecție: politicianul eufemizează prezentarea anumitor acțiuni, evitând formulele care l-ar pune într-o postură defavorabilă și care ar trezi sentimente de ostilitate în public (alegători etc.). Dacă ar fi vorba despre folosirea unor atare substitute doar în limbajul politic, încă ne-am putea consola prin faptul că suntem preveniți asupra unor strategii cunoscute și receptăm textele respective într-o anumită cheie. În realitate, strategia lingvistică la care ne referim se extinde în diferite specii ale discursului public.

Subversiv, se spune că miniștrii sunt „remaniați”, nu „destituiți” sau „puși pe liber” (remaniere înseamnă altceva) ori că s-au adoptat legi sau dispoziții privind „anularea/reducerea arieratelor din economie”, când, prin termenul indescifrabil pentru majoritatea vorbitorilor, se maschează referirea la datorii sau restanțe de plată, ca nume ale unor metehne mereu la ordinea zilei. Iată însă că, prin discursul juridico-administrativ, aflăm de reașezarea prețurilor (când este vorba despre carburanți, aceasta înseamnă, de regulă, scumpirea acestora) și, tot ca punere în practica discursului autorității instituționalizate a clișeelor discursului politic, tot eufemisme sunt formulele eutanasierea/sacrificarea animalelor. Din ambele direcții vin apoi eufemismele aparținând discursului publicistic și publicitar, de tipul plante etnobotanice, construcție pleonastică în care, în ultimul timp, adjectivul a fost înlocuit prin (plante) halucinogene sau interzise, iar eufemistic, așadar tot cu scopul de a masca realitatea, a apărut sintagma produse etnobotanice.

Numim aceste formule de manipulare „eufemisme subversive de legitimare”, revenind la o definiție esențială a eufemismului, datorată gramerianului francez Dumarsais (1676-1756), cel care, în Enciclopedia lui Diderot și d’Alembert, definea eufemismul drept „figure par laquelle on déguise à l’imagination des idées qui sont ou peu honnêtes, ou désagréables, ou tristes, ou dures; et pour cela on ne se sert point des expressions propres qui exciteraient directement ces idées”, formula peu honnêtes fiind apoi interpretată ca însemnând, eventual, „periculos sau imprudent”.

Și, pentru a încheia, exemplificăm eufemismul subversiv de legitimare, cel „neonest”, prin câteva observații ale clasicistului Victor Klemperer, din LTI – Lingua Tertii Imperii (1947): în etapa finală a Reichului, pentru a prezenta aparent acceptabil înfrângerile de pe front, se foloseau termeni cum sunt Frontberichtigung sau Frontrichtstellung („rectificarea frontului”) pentru „retragere”, sich freikämpfen („a se degaja”) pentru „a ieși din încercuire” etc. „Legenda” poate fi socotită deviza ministrului Propagandei al lui Hitler, J. Goebells: „Wir sprechen nicht, um etwas zu sagen, sondern um eine bestimmte Wirkung zu erzielen” („Noi nu vorbim pentru a spune ceva, ci pentru a obține un anumit efect”).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral