Scrisori către „tovarășa”

Mioara Anton Publicat la: 04-10-2016

Încet, încet, la începutul anilor ’70, începea să se ridice și steaua publică a Elenei Ceaușescu. Societatea a înțeles importanța și influența pe care aceasta le avea în aparatul de partid și de stat, din poziția de soție a „celui mai iubit fiu al poporului”. Pentru apropiați însă, precum Leonte Răutu sau Ion Gheorghe Maurer, schimbarea de statut a fost privită mai degrabă ca un capriciu, de vreme ce ea continua să rămână în corespondența privată „draga lor Lenuța”.

 

În registrul scrisorilor adresate Elenei Ceaușescu se regăseau aceleași probleme cu care oamenii obișnuiți se confruntau în viața de zi cu zi: condițiile aprovizionării cu alimente și bunuri de larg consum, nivelul de trai, corupția, abuzurile celor din aparatul puterii, funcționarea defectuoasă a legilor, criza buteliilor etc. Se părea că, în societatea socialistă, existau motive de nemulțumire la tot pasul. De exemplu, în aprilie 1971, Secția Scrisori și Audiențe înregistra o scrisoare colectivă, venită din partea unui grup de gospodine din București afectate de stări de fapt care le amărau traiul cotidian. Ele solicitau intervenția Elenei Ceaușescu pentru a corecta proastele deprinderi ale bucureștenilor de a arunca gunoiul la întâmplare. Pentru gospodine, era limpede că numai E. Ceaușescu putea să instituie pedepse exemplare și reguli stricte, astfel încât locuitorii Capitalei să fie obligați să păstreze străzile curate. Mai mult, simțul estetic al gospodinelor se revoltase față de modul în care erau construite și amplasate statuile în oraș: „Vă rugăm, priviți statuia lui Enescu din Piața Operei de Stat. Acesta era Enescu, cu capul mic și fără nici o expresie? Unde-i este vioara lui iubită? În schimb, mâna-i ieșită din șold. Se cunoaște că statuia s-a născut din jale”. Încrezătoare, gospodinele anonime își exprimau speranța că Elena Ceaușescu va interveni grabnic pentru „punerea la punct a acestor chestiuni”.

Scăderea nivelului de trai al populației, cozile epuizante și goana după alimente s-au regăsit frecvent în scrisorile care s-au revărsat către Cabinetul 2. Condiția femeii în socialism făcea obiectul unei scrisori adresate în 1979 de Ioana Dumitrescu, o ingineră din București. Aceasta îi atrăgea atenția Elenei Ceaușescu că politicile regimului duseseră la deteriorarea sănătății populației feminine din România prin statul la cozi, fuga după alimente și corvezile zilnice: „Cred că numai prin ajutorul dvs. se poate veni în ajutorul femeilor, al acestor femei, care așa cum s-a exprimat în disperarea ei, una a spus în gura mare la coadă la carne că suntem vaci bune de prăsilă, de plug, dăm carne, lapte și pielea de pe noi la tăbăcării”. Aceleași plângeri se regăseau și în scrisoarea colectivă semnată de „un grup de femei” care acuzau lipsa cărnii din piețe, economisirile, raționalizările și permanentizarea privilegiilor pentru cei aflați la putere: „Nu zicem să nu facem economii, dar să răbdăm de foame, de frig, să mergem prin beznă noaptea, în socialism nu credem că este posibil. Ascultați-ne și pe noi, cei de jos. Veniți și ne vedeți și vă convingeți că cei care vă spun nu mint. (…) Vă rugăm tovarășă pe d-voastră ca femeie, ca mamă să vă înduplecați și să nu ne uitați”.

Pentru alții, nemulțumirile veneau din direcții total neașteptate. Profund indignat îi scria Elenei Ceaușescu și Ion Năstase din comuna Bascov, județul Argeș, care fusese împiedicat să urmărească ceremonia înmormântării liderului sovietic Constantin Cernenko din cauza întreruperii curentului electric: „Oare acest om care a dat dispoziție să nu avem curent la orele 12 nu o fi și el comunist? Nu o fi simțit și el un gol în sufletul lui? Sunt întrebări care nu mai pot da un răspuns afirmativ, fiindcă nu este o transmisiune ce poate fi reprogramată”. Petentul atrăgea atenția că se nesocotise un ordin, iar conducerea trebuia să fie informată asupra acestui „caz unic” și să ia măsuri în consecință.

Scrisorile expediate Elenei Ceaușescu ilustrează dorința celor mulți de a obține o minimă îmbunătățire a condițiilor de viață și o relaxare a politicilor economice. O mare parte dintre aceste documente reclamă presiunea ideologică și măsurile absurde pe care populația a fost obligată să le îndure mai ales în ultimul deceniu de existență a regimului. După cum reiese din documentele vremii, soții Ceaușescu erau pe deplin informați asupra realităților economice ale țării și a condițiilor de trai ale populației. Orbiți de dorința de a achita datoria externă, de a crește rata exporturilor și de a reduce drastic importurile, ei nu au fost interesați de sărăcirea generalizată a populației. Penuria, mizeria cotidiană, degradarea relațiilor interumane au dat un contur întunecat visului societății socialiste multilateral dezvoltate.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe