Doamna de fier a unui imperiu al terorii

Angelo Mitchievici Publicat la: 21-10-2016

Filmul lui Radu Gabrea este un documentar cu o serioasă documentare istorică. Importante figuri de istorici sunt convocate pentru a oferi informații și mai ales interpetări cu privire la Ana Pauker, supranumită Passionaria Balcanilor. Îi avem ca „povestitori” pe politologii Vladimir Tismăneanu și Robert Levy, pe istoricii Adrian Cioroianu, Gheorghe Onișor, la care se adaugă o desfășurare cronologică a carierei politico-revoluționare a militantei comuniste Ana Pauker, pe sistemul „grandoarea și decadența”. Documentarul este substanțial, asemeni unui foarte bun seminar pe tema Ana Pauker, conturând, dincolo de datele unei biografii, și o direcție a unei recuperări nuanțate a unei figuri emblematice a comunismului internațional, așa cum subliniază Vladimir Tismăneanu, care a demonstrat că istoria comunismului intersectează toate aceste existențe întortocheate ale principalilor lideri și uneori și a celor care au făcut parte din eșalonul doi. În această privință, documentarul lui Gabrea e un documentar clasic, documentar-școală, serios lucrat, cu un spirit aproape filologic care-l caracterizează pe acest regizor rafinat, îndrăgostit de cultură.

„Portretul” Anei Pauker este configurat din documente prezentate în film – ce altă probă de autenticitate mai puternică decât diferitele documente olografe, fotografiile și filmul documentar din epocă, cu luările de cuvânt ale doamnei de fier? –, dar și din această intersectare a intepretării care mi se pare și cea mai interesantă. Pentru că există zone de umbră subliniate de toți istoricii, care converg către o umanizare a personajului, care a și servit ca bête noire lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, în încercarea sa de a exonera partidul și pe sine de „excesele” anilor 50. O Ana Pauker în dezacord nu cu colectivizarea, ci cu rapiditatea cu care s-a făcut și cu utilizarea violenței, o Ana Pauker regretând arestarea liderilor partidelor politice și condamnarea la ani grei de închisoare, echivalând cu exterminarea lor, epurarea propriului soț, Marcel Pauker, în timpul marii terori staliniste etc. Filmul subliniază poate și deschiderea ei către comunismul internațional, către Franța și un alt climat al discuțiilor liderilor occidentali ai diverselor facțiuni comuniste. Cum spune Vladimir Tismăneanu, Ana Pauker știa că nu are nici o șansă să conducă partidul, pentru că era 1. Femeie; 2. Intelectuală; 3. Evreică. Tot politologul povestește cum, la eliberarea sa din închisoare de către Alexandru Moghioroș, când îi este anunțată moartea lui Stalin, Ana izbucnește în lacrimi. Replica lui Moghioroș este memorabilă: „Dacă ce plângi? Dacă trăia, tu n-ai mai fi în viață”. Fără a fi spectaculos, filmul lui Gabrea este extrem de util pentru sinteza istorică pe care o realizează, recuperând nuanțat un personaj controversat, care și-a pus amprenta asupra istoriei românești.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe