Târguiala de armăsar

Marian Ilea Publicat la: 01-11-2016

Tata Bartolomeu Rostaș a pornit târguiala.

— Am fost umil, Carol, exact așa, un umil. Lemnele pădurii de sus sunt rostiri, rostesc, rostirile unui lemn nu prea seamănă cu rostirile altuia. Rareori mai multe lemne înseamnă aceeași rostire.

Tata Bartolomeu Rostaș împlinise optzeci și cinci de ani. În curtea casei de pe Valea Limpedea veniseră Nandor, Toma și Ioțcu. Se apucaseră de cântat.

— Vioară, contră și bas, zicea tata Bartolomeu Rostaș. Zi mai tare, ceteraș, că mă duc, aici te las, amenința el.

Toma, Nandor și Ioțcu cântau cu putere. Se auzea până-n vârful de unde „omul de știință” supraveghea Valea.

— Mergem să cumpărăm un armăsar, Carol, în Șișești, de la un penticostal disident. Îl vedem, ne târguim, mergem. Dacă ne putem târgui, îl luăm.

Tata Bartolomeu Rostaș ne împletea degetele. Zicea:

— Bartolomeu, Carol, Toma, Nandor, Ioțcu, asta e unitatea lumii.

— Ăla care vinde e în lipsă de bani. Eu îl cumpăr, e un armăsar de bani mulți.

— L-ai văzut? am întrebat.

— Carol, l-am văzut prin ochii tăi, e cu capul sus, ăștia-s rari, cu coama în două părți, fuicaș, ăștia-s și mai rari. Mi-a venit vestea asta, Carol, că e un armăsar de cumpărat. O femeie a furat un fir de păr din coada lui și mi l-a adus. Uită-te, mergem după firul ăsta agățat de bâta asta care a fost a bunicului tău și ne duce la el.

Din Valea Limpedea până-n Șișești am făcut douăzeci de minute cu mașina, în drumul către Capnic.

— Scoate-l afară. Dacă-mi place, l-oi vedea și l-oi lua, dacă nu, vom bea o pălincă, îi zice tata Bartolomeu Rostaș omului cu calul. Unde nu-mi plac oamenii, nu mă bag în casă, mai zice el. Aici e firul din coada lui, vedem dacă se potrivește, că are coada până-n pământ. Îi măsurăm coada, știe că-i din coada lui, dă din coadă, îl cumpăr, sunt parte din coada lui, uite cum apare luciosul din pielea lui, simte firul din coada lui. Înseamnă, Carol, că nu poți să tai ceva din coada lui și să nu simtă, e parte din trupul lui de cal. Scoate-l din grajd, când vrei tu. Scoate-l.

— Îți place cum umblă?

— Lasă-mă să mă uit, are mers frumos. Prea l-ai țesălat. De ce-i așa gros în picioare?

— E gros în oase, are putere. Așa se caută.

— Îl cheamă Zorab. Precis așa-l cheamă. E din neamul ăla când au fost cai frumoși, zice tata Bartolomeu Rostaș.

— Arată-ne cum scoate scula.

— Când vede o iapă, atunci o scoate.

— N-o poți aduce? Nu-l luăm dacă-i impotent. Adă o ciocolată să-i dau eu. Cumpărăm calul dacă nu-i mort și umblă. Nu-s minciuni. Până acuma-i numai cal. Da-i și armăsar. Îl cumpăr. Du-l la loc în grajd. Îl cumpăr. Tu rămâi cu coada calului. Zi mai tare, ceteraș, că mă duc, aici te las, pare că încheie târguiala tata Bartolomeu Rostaș.

Toma, Nandor și Ioțcu cântă:

— Vioară, contră și bas!

— Eu sunt și cu bivolii, Carol. Toți bivolii treceau prin odorul tatei, îi învățam să-mpungă. Cap de Bartolomeu copil contra cap de vițel de bivol, așa-i învățam. Tata mă punea. „Învață-i, Bartolomeu”, zicea, că era și tușer de bivoli. Când creșteau bivolii, după doi ani, apăreau împungături, că ei creșteau într-un an cât creșteam eu în zece. Prin târguri treceam pe lângă ei și mă cunoșteau. Bivolii stau cuminți în târguri, caii nu stau, găinile stau. Găina da, aia stă, că o poți și desena. Faci o fațadă cu o găină în mai multe poziții, că stă. Nu-i zburătăcită. Caii nu stau. Sunt altceva. Zi mai tare, ceteraș. Așa, Carol. Când tai porci iarna, Carol, se pot preface morți și fug cu focul în spinare, prin șure de paie fug și nu se aprinde nici un pai, nici o șură, că dacă dă impresia că-i mort, nu mai poate face ce face un porc viu. Nici un pai, Carol. C-așa-i legea și cu legea nu te poți pune, oricât de porc viu ești când toți te cred mort. Aud odată în curte un câine, de vânătoare era, al lui Roșca, fie iertat, că știu de el chiar dacă n-ați spus nimic, al lui Roșca, de era cel mai bun procuror. Aud câine de vânătoare cu zgomot de găină. Adică un câine cu o găină care-i cotcodăcea în bot. Și câinele era de vânătoare. Și găina nu era moartă. Am scos-o din botul lui. Două zile a stat găina. N-a mișcat de spaimă. A stat numai unde am pus-o să stea.

Facem târgul. Bem aldămașul. Apoi zice tata:

— Carol, plimbă-te cu bâta lui bunicu-tău, ține-o sus, că are firul din coada armăsarului. Plimbă-te prin toată curtea, c-așa se face la târguială. Cântați, Nandor, Toma și Ioțcu, cântați, că v-am plătit, măi! Eram doi bărbați, tata și cu mine. Fără o femeie. Mama murise. Nu știam să ne punem în blide, nu ne pricepeam să ne facem mâncare. „Vezi, Bartolomeu, o să merg la târguială pentru o femeie”, mi-a zis atuncea tata. „Dacă ești de-acord. Să ne facă și nouă cineva oale de piroște. Să bem din butoaie vin”. Eu, Bartolomeu Rostaș, aurarul, am fost înțărcat cu vin, măicuța n-avea lapte, mergea pe Valea Limpedea cu o ulcică, umbla pe la femeile care alăptau, cerșea lapte pentru mine, zicea către acelea: „Lăsați-l și pe Bartolomeu să sugă”. Sugeam și scuipam de parcă aș fi spus: „Dă-mi de la dumneata, măicuță”. Și-a pus piper pe sfârcul de alăptare, apoi poprică și am ajuns la vin. „Tată Carol, îți dau acordul de târguială muierească”, i-am spus. Treceam Someșul înghețat la târguri. Tata era tușerul de bivoli, îl cunoșteau toți, se pricepea, împrăștia paie pe gheața de peste Someș. „Asta-i armătura de pod de paie”, îmi zicea. „Învață!” Și am învățat. Tata îi cunoștea pe toți din târguri și îi recunoștea pe toți pe la casele lor. Și ei la fel. Caii aceia și bivolii aceia sunt cu toții aduceri aminte.

Îmi aduc aminte aici, la târguiala asta de armăsar, ce zice Prorocul, cum strigă Prorocul: „Căci eu sunt pământ și cenușă și m-am uitat în mormânturi și am văzut oase goale și-am spus: care-i împăratul și care-i oșteanul și care-i săracul și care-i bogatul”.

— Astea-s îndreptările Domnului, Carol. Nici Gabriel, bunicu-tău, nu-i așa departe de toate, cum cred unii pe Valea Limpedea și cum crede și maică-ta Kala. Tata zicea, râzând: „Leagănă-mă, Bartolomeu, frumos, să nu cad din iad în jos”. Așa zicea după fiecare târguială. Pe Valea Limpedea e capitala noastră țigănească, pe acolo au trecut toți bivolii, dacă se bălega unul în odor, tata îl vindea imediat. Bivolul care se bălega știa că nu va mai intra niciodată în curtea tatei. „Și cu oamenii e la fel, Bartolomeu”. Așa-mi zicea, așa-ți zic și eu, chiar dacă te-ai mutat în oraș, Carol. Ghicește-i, dacă se balegă, nu-i mai primi în curte, în casă, în pivniță. Când am văzut-o prima dată pe maică-ta, am știut cum o cheamă. Ana nu! Maria nu! Alte nume nu! Cu efort ar fi putut s-o cheme Roxana! Roxana nu! Fără efort, am ghicit, Kala a fost numită de mică și până-n clipa aia când am văzut-o. De atunci a devenit nevasta lui Bartolomeu Rostaș. Simplu. Fără târguială, Carol. Așa. Ghiceam și ghicesc multe. Știu fiecare om ce animale ține pe lângă casă. Toma, Nandor, Ioțcu, ziceți, măi! Bivolul fuge mai repede decât calul, dar are multă lentoare în el. Kala era o fată tare spălată, tânără, atâta de creață la păr. Mi-am dat seama că va împărți ceva în comun cu mine, Carol.

Facem târgul, bem pălinca și vinul și mergem pe Valea Limpedea.

Ne-am întors în douăzeci de minute, eram în curtea casei noastre. Tata Bartolomeu cântase tot drumul. Era vesel. Cu ochii lui mari și luminoși.

— „Eu golesc pădurea sură,/ Kala patru boi adună,/ boi cu lanț în coarne./ Intră-n codrul foarte mare,/ când voi trece codrul, mândră,/ bea apă de-i fi flămândă.”

Toma, Nandor și Ioțcu erau întristați și tăcuți.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral