Felix Aftene. Un îmblânzitor la Paris

Cristina Hermeziu Publicat la: 01-11-2016

Cu numele înscris pe galeria sa de artă din coasta bulevardului Champs-Elysées, românul Paul Amarica, fost sportiv de performanță, a lăsat în urmă cu 20 de ani impresariatul sportiv pentru impresariatul artistic de… performanță: galeria sa e destul de mică încât universul vizual să-ți devină intim, iar carnetul lui de adrese e destul de mare încât să trebuiască să te decizi repede, în furnicarul de colecționari experimentați din cosmopolitul Paris, care-i trec pragul. Numai că totul depinde, până la urmă, de semnătura artistului. Printre cele orgolioase, de suflet, de-a lungul anilor, e cea a maestrului Nicolae Maniu, multiomagiat, de altfel, în mediul artistic francez.

 

Artistul ieșean Felix Aftene e și el pentru a patra oară în vitrina Galeriei Amarica de pe rue Washington. Dacă despre fidelitate este vorba, ea e de găsit în altă parte, trasând ca un fir roșu evoluția unui artist tânăr, care și-a impus amprenta distinctivă.

Felix Aftene și-a luat himerele din copilărie și le-a dus la Paris. Personajele care-i populează pânzele au ceva oniric și în același timp ceva foarte stabil în făptura lor. Sunt în trecere, dar te uiți după ele când trec. „Îmblânzitorii” și „îmblânzitoarele” lui de cai, de pești, de păsări fac gesturi elfice, iar artistul pare că le-a surprins în momentul transmisiunii, în clipa când celelalte creaturi ale lumii primesc injoncțiunea blândeții. Ce-ți dă artistul să vezi sunt siluete misterioase, fantasme decupate pe canavaua interioară a fiecăruia, pe un cer de cobalt sau pe o mare de cerneală. Dar tot el îți dă rama la o parte dacă vrei și te lasă să-ți închipui cum firea întreagă e sub o vrajă de argint sau de aramă, cum se întâmplă în basme.

Fantasmarea e procesul alchimic ce i se potrivește și pe care artistul și-l revendică. Simbolurile recurente au o genealogie conștientă, deloc secretă, dar tocmai pentru faptul că ele vin de undeva și au parcurs o prefacere, au cum să-și ia zborul: „Fluierul, aripile, clopotul vin din aria tradițiilor populare românești. Când aveam cinci-șase ani, construiam măști cu bunicii”, se confesează Felix Aftene. „Colivia e un simbol aparte: reprezintă zona protejată a interiorului tău. De multe ori, acolo se poate afla ceva, o pasăre, și ajungi la un moment când poți elibera acea pasăre.”

Reveria e cheia prefacerii, povestea care înflorește înainte ca ea să se întâmple: „Într-o tabără de pictură am fost la pescuit și la vânătoare și apoi am desenat fazanul sau peștele, dar pe mine m-a interesat mai întâi prima fază, cea de imaginare, de fantasmare. De aceea personajele mele au ochii închiși”. Chiar și cu ochii închiși, îl recunoști pe Felix Aftene în trăsăturile fiecărui călător: „Nu sunt autoportrete, sunt definiții. Vorbesc despre migrații și despre bagajul pe care îl iei cu tine, din locul în care te-ai născut sau din ce ai cules pe drum. Sunt personaje care duc un sat în spate, duc o insulă în spate. Personajul însuși este o insulă”.

Născut în 1972 în Vaslui, doctor în arte frumoase la Academia de Arte din Iași, scenograf la TVR Iași, cu numeroase expoziții în Franța, Belgia, Danemarca, Germania, Israel, Italia sau Ungaria, Felix Aftene n-o să migreze niciodată. E suficient să citești în mărturisirile lui relația pe care o are cu atelierele sale, una de simbioză narcotică. Insulele sale călătoare sunt tablourile: clasice prin tehnică, simboliste și onirice prin univers, structurile sale vizuale au darul de a coborî adânc în arhitecturile memoriei fiecăruia.

Artistul ieșean nu știe, dar apusul de soare peste satul din deal – peisaj pe care l-a pictat în adolescență și pe care l-am găsit cu vreo zece ani în urmă aruncat în podul casei sale părintești, când făceam împreună un documentar de televiziune – l-am luat cu mine la Paris. Întâmplarea e toată în tabloul flautistului care-și cară în spate copilăria, matricea, identitatea și înaintează fluierând – ai zice, fără povară.

Felix Aftene expune până pe 18 noiembrie masques et visages la Galeria Paul Amarica din capitala Franței. În vitrina pariziană e un carnaval de creaturi onirice care vor fi copilărit luminos într-un sat din estul Europei. De fapt, niște (auto)portrete de îmblânzitori din imaginarul fiecăruia, care îi populează fast și esențial maturitatea.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe