Autumnale cotidiene

Lavinia Maria Pruteanu Publicat la: 01-11-2016

Ce-ar fi de făcut într-o toamnă deprimantă, ploioasă, friguroasă, de un cenușiu infinit? Prăfuitele clișee aduc vorba despre număratul banilor și făcutul copiilor. Banii sunt mai mereu la alții și, așa stând lucrurile, cine-și mai dorește să…? Nici toamna nu mai e ce-a fost! Norocul lui Bacovia e că n-am talentul său, altfel ar fi foarte invidios pe ideațiile zămislite de propriu-mi spleen.

 

Dacă vara mergem la plajă, toamna e anotimpul poveștilor. Povești spuse la gura centralei termice, care acum și-a găsit să se strice. Așa că amân un pic melancolia și mă apuc de căutat instalatori. Poate părea banal, dar se dovedește a fi o mare provocare. După câteva zile de telefoane și întâlniri eșuate, găsesc un salvator dispus să mă ajute. Ei, dar centrala mea e una specială, așa că mai exersez o săptămână dușurile răcoroase, cu credința puternică în recomandările revistelor glossy că apa rece înfrumusețează pielea. Mă reapuc și de gimnastica la domiciliu, obicei oarecum abandonat, nu fără sentimente de vinovăție. Toamna începe să pară ca primăvara. Așa că, iată-mă, cu o piele elastică, cu un tonus psihic pozitiv și cu o centrală reparată și verificată până la ultima piuliță, gata să ascult povești, acasă sau la serviciu.

Mă întâlnesc cu părinți de adolescenți care nu-și înțeleg odraslele. Când și cum să-i mai înțeleagă, dacă relația lor e una preponderent telefonică? Pentru că ei, părinții, muncesc atât de mult și sunt veșnic plecați exact pentru a le face copiilor o viață bună și frumoasă, dar înțeleg copiii acest sacrificiu? Nu! Ei vor doar ultimul tip de iphone! Și-apoi, pentru ce să stea mai mult acasă? Să dea cu ochii de partenerul pe care și l-au ales cu entuziasm naiv acum nșpe ani, dar care acum se dovedește că-i foarte plictisitor și dificil, într-o combinație aproape letală? Despre divorț sau despărțire nu are rost să vorbim. Doar sunt atâtea la mijloc: copii, casă, datorii, prieteni care ar comenta, mătuși care s-ar împotrivi, o vârstă respectabilă care nu permite schimbări de status.

Și tot îi ascult pe unii sau pe alții, iar problemele sunt atât de diferite sau atât de similare. Frica de singurătate, care naște mult mai insuportabila singurătate în doi. Tristeți profunde care se camuflează în muncă excesivă sau dimpotrivă, într-o indolență masivă; în alcoolism, bulimie, ipohondrie, atașamente anxioase sau înghețare emoțională. Of, ce toamnă posomorâtă mi-e dat să petrec!

Aproape că mă cuprind și pe mine stările depresive. Dar se pare că încă nu-i momentul! S-a stricat rezervorul de la WC. Furtunul de la mașina de spălat, înțelepțit de-atâta bătrânețe, oferă libertatea mult visată zburdalnicei ape, spre zări nebănuite, prin toată casa. Parchetul, mai intransigent din fire, nu pierde ocazia și se umflă superior. Un prieten șugubăț mă întreabă de ce nu i-am spus până acum că stau la duplex.

Automobilului, de-o vreme încoace, i s-a revelat că pare mai sofisticat dacă pornește doar după a treia cheie. Copilul unui vecin, monitorizându-mă atent câteva zile consecutiv, îmi spune, din spielhosen-ul lui de manager în devenire: trebuie să-ți duci mașina în service! Eu îi răspund, condescendent, că nu am timp. De parcă tocmai conferențiase pe tema time is money, îmi trântește sonor că taică-său, chiar și atunci când n-are bani, tot face cumva ca să-și repare mașina!

Un prieten vechi și drag și-a pierdut, definitiv, se pare, cățelușa. Empatizez profund, căci știu prea bine ce înseamnă. Și el, și eu, chiar dacă am auzit de zeci de ori mârlănia crasă că „mai bine faci un copil decât să ții o javră”, vom avea mereu un colț de suflet lăcrimând. Melancolia iar îmi dă târcoale. Nu-i chip, că sună telefonul și mi se anunță musafiri. Ce bine!, mă pripesc. Abia mai povestesc și eu de ale mele. Că doar care-i rostul prietenilor, dacă nu să împărtășești bune și rele? Ăsta-i rostul și iarăși am aflat despre crize conjugale, despre iubiri neîmpărtășite, despre certuri asupra educației copiilor, despre probleme financiare, despre bătături în talpă și gastrite rebele, despre insomnii furibunde și relații profesionale contondente, despre muci și diaree la bebeluși sau despre transpirația mirositoare la adolescent. Ca gazdă, mai intervin și eu pe ici, pe colo cu vreo părere. Aud: „ei, hai, n-o fă pe psihologul cu noi, că voi, psihologii, vorbiți doar din cărți!” Hmm, bine, admit eu, doar nu poți fi psiholog cu prietenii! Și încerc să povestesc despre ce mi se întâmplă mie! Și aud: „lasă că tu te descurci, doar ești psiholog! De noi e mai greu”. Cum o fi cu adevărat? Cred că îmi amân oftatul pentru iarnă, că acum am de ascultat problemele altora, la gura centralei reparate!

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral