Povara penuriei

Mioara Anton Publicat la: 01-11-2016

„Interzis, dar posibil” a fost unul dintre paradoxurile cotidianului comunist. Restricțiile și raționalizările impuse de Ceaușescu, pentru a masca o realitate economică dezastruoasă, au generat strategii, deseori ingenioase, prin care totul devenea accesibil și permis. Au apărut rețele invizibile, formate din supraviețuitori și descurcăreți gata în orice moment să găsească o soluție pentru problemele aparent insurmontabile ale existenței cotidiene: de la înlesnirea unui avort la obținerea unei funcții, iertarea de o pedeapsă administrativă sau obținerea de bunuri fie alimentare, fie de altă natură (îmbrăcăminte, coloniale, aparatură electrocasnică, produse occidentale).

 

În aceste rețele găsim reprezentate toate categoriile sociale, în funcție de interesele și nevoile lor politice sau economice. Ele au funcționat după alte reguli decât cele oficiale și au constituit o alternativă profitabilă mai ales pentru cei care le gestionau, dar și pentru cei care au fost nevoiți să apeleze la ele.

Planificarea centralizată – ilustrată propagandistic prin cincinalul calității, cincinalul în patru ani și jumătate sau cincinalul revoluției științifice – a fost un eșec niciodată recunoscut și asumat de Ceaușescu. Imaginea pe care liderul partidului o avea asupra societății era mai mult decât optimistă: crescuse consumul pe cap de locuitor, în magazine se găseau produse diversificate, chiar dacă nu pentru toate gusturile și nu foarte colorate, iar asistența medicală se situa la cote normale. Nedumerit, nu înțelegea de ce românii erau nemulțumiți: „Într-adevăr, noi nu facem unele lucruri excentrice – deși producem foarte mult –, că ne trebuie și o anumită decență, dar nu se poate spune că industria noastră nu face ceea ce trebuie. Noi avem o industrie bună și trebuie să spunem acest lucru în documente și în propaganda noastră”.

Generalizarea corupției, a traficului de influență și a furturilor a fost o luptă pe care partidul a pierdut-o. Aceasta a indicat limitele controlului statului comunist asupra societății, care a identificat multiple căi de a se sustrage și de a-și găsi resursele în sistemul economiei subterane. Cei mai avantajați au fost lucrătorii din comerț și sistemul de aprovizionare, ce au alimentat rețelele informale. Un „rege al coniacului” la Focșani sau un „stăpân al cărnii” în Dâmbovița reproduceau cu fidelitate personajul din „afacerea Bachus”, ilustrat în cinematografia vremii ca un caz ce contravenea normelor eticii socialiste.

Oamenii obișnuiți, nevoiți să se lupte pentru a-și câștiga existența, nu au rămas indiferenți față de degradarea accelerată a nivelului de trai. Scrisorile adresate conducerii de partid, de cele mai multe ori anonime, precum și cele expediate postului de radio Europa Liberă sunt mărturii directe ale modului în care populația a reacționat față de deprecierea condițiilor de viață și generalizarea fenomenelor negative (specula, bișnița, corupția, traficul de influență, frigul, foamea etc.). Populația s-a întrebat deseori dacă secretarul general cunoștea problemele țării sau dacă nu cumva informațiile îi erau ascunse în mod voit de cei din cercul puterii. Era o întrebare ce a supraviețuit în scrisorile adresate lui N. Ceaușescu până în decembrie 1989. Începând cu a doua jumătate a anilor ’80, oamenii au încercat să afle de ce dispăruseră pâinea, laptele, carnea, brânzeturile și legumele din piețe și magazine. Cine era responsabil pentru deficiențele din aprovizionare și permanentizarea cozilor? Politicile regimului erau considerate profund nedrepte, iar oamenii se simțeau exploatați și umiliți de o conducere de partid ce rămânea surdă la toate plângerile lor. În anii ’80 asistăm la o situație paradoxală: apariția nostalgiei comuniste în plin comunism, semn al funcționării exemplare a amneziei sociale. Teroarea perioadei Gheorghiu-Dej a fost uitată, iar oamenii au preferat să se raporteze la aceasta numai prin prisma abundenței de la mijlocul anilor ’60: galantare pline, alimente necartelate, restaurante cu meniuri diversificate.

Programul alimentației raționale, războiul declanșat împotriva consumului de cafea, soluțiile năstrușnice pentru a suplini absența din magazine a cărnii, prin creșterea industrială a iepurilor de casă sau a ciupercilor de pădure, folosirea înlocuitorilor în industria alimentară, construirea circurilor foamei – toate acestea indicau blocajul în care intrase economia centralizată. La aproape 20 de ani de la accederea la putere, Ceaușescu reușise performanța, deloc lăudabilă, de a ostiliza populația în numele construirii societății socialiste multilateral dezvoltate. „Cel mai iubit fiu al poporului” devenise pentru cei mai mulți dintre români un „dezastru al națiunii”.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe