Plagiatul ca maladie socială

Dan Pavel Publicat la: 01-11-2016

Scandalul plagiatelor la vârf este una dintre explicațiile pentru care multe merg prost în România: poziții-cheie ale puterii sunt ocupate de antimeritocrație. Există primari, deputați, senatori, miniștri, premieri, președinți de țară care nu sunt nici profesioniști în domeniul de bază, nici în politică. De aproximativ două decenii, fabricile de diplome au produs sute de mii de pseudolicențe & disertații & doctorate. Nu este vorba doar despre scandalurile Ponta, Tobă, Kövesi (dacă se confirmă), Pandele, Oprea etc., ci despre o masă critică de infractori intelectuali.

 

Dacă s-ar face o verificare strictă a producției universitare, cu retragerea diplomelor obținute prin furt calificat, puțini ar fi neafectați. Dacă punem la socoteală și lucrările compilate, avem cifre înspăimântătoare. Liberalizarea învățământului superior a produs la noi scăderea standardelor, iar învățământul preuniversitar se caracterizează printr-o degradare stabilă.

Principalii complici sunt conducătorii de licențe, disertații, doctorate, precum și facultățile și universitățile (private ori de stat) care au permis, ba chiar au creat un sistem organizat de fraudă academică. Ar fi bine să nu ne iluzionăm: furtul intelectual nu este un comportament izolat, marginal, separat de alte comportamente sociale. Enumăr câteva fenomene arhicunoscute: economia subterană, evaziunea fiscală, corupția administrativă, cleptocrația politică, furtul celor mai diverse bunuri publice sau private din mediile urbane, rurale sau virtuale (energie electrică, combustibili de toate felurile, cabluri de cupru, guri de canale, automobile, conturi bancare, bunuri & servicii comercializate pe internet, recolte, animale domestice ș.a.m.d.).

Aparent, avantajele furtului intelectual sunt enorme: o diplomă de licență sau un doctorat sunt pentru toată viața. Dacă furi găini sau porci, cabluri, carburanți sau bani, trebuie să furi des, pentru că se termină repede. Când vine sezonul rece, iar trebuie să furi lemne din pădure. Dar plagiatul unei licențe, al unei disertații sau al unui doctorat este precum păcatul originar. Tot ceea ce se adaugă ulterior este construit pe furt și incompetență. Ca să-și ascundă incompetența, respectivii vor comite noi fapte care încalcă normele corectitudinii profesionale și/sau politice.

De acum încolo, va fi mai greu cu plagiatele. Problema nu se oprește aici. Și nici nu poate fi dată un fel de amnistie a furtului intelectual. Nenumărate poziții din administrație, justiție, poliție, servicii secrete, executiv, legislativ, educație și rețelele de angajați care le deservesc au fost ocupate de plagiatori. Care, de fapt, nu se pricep la ceea ce fac. Domeniile respective funcționează birocratic, nu se înnoiesc, nu se reformează, pentru că ocupanții pozițiilor sunt incompetenți.

Corupția din sistemul preuniversitar de învățământ este și mai mare. Implică milioane de făptași și complici. Câte vreme elevii nu fac la clasă ceea ce trebuie și sunt forțați să ia meditații particulare, înseamnă că profesorii nu își fac datoria. Adesea, elevii fac meditații chiar cu profesorii care ar trebui să-i învețe la clasă ceea ce trebuie. Dar mai răspândit este celălalt sistem, în care elevii fac meditații cu profesorii de la alte clase, școli sau licee într-un fel de permutări, astfel încât să evite acuzația directă de conflicte de interese. În acest sistem corupt sunt implicați profesorii, elevii și părinții elevilor, care acceptă fără să protesteze. Aceiași profesori îi lasă pe elevi să copieze, ca să aibă rezultate bune la clasă și pe unitatea de învățământ, pe localitate sau județ. Copiatul este un alt sistem de furt calificat. Dezastrele de la bacalaureat au dovedit o parte din situația dezastruoasă. Ea s-a mai îmbunătățit, dar prin creșterea numărului de meditații în afara școlii.

Din fericire, sunt multe abateri individuale și colective de la sistemul descris. Există profesori buni în sistemul preuniversitar, elevi care studiază, studenți eminenți, universitari profesioniști, care nu permit plagiate, nici măcar compilații. Rareori aceștia sunt promovați în posturi politice sau de răspundere publică. O parte dintre tineri aleg să studieze în străinătate și puțini se întorc de acolo. La fel se întâmplă și cu mulți specialiști prost plătiți în domeniile lor. Dacă plagiatorii sunt în fruntea statului, iar o mare parte dintre cei mai calificați emigrează meritocratic (brain drain), România are una dintre trăsăturile unui stat eșuat (failed state).

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe