Leontin Păun: triumful materiei

Maria Bilașevschi Publicat la: 20-12-2016

Leontin Păun este un artist cunoscut nu atât prin intermediul expoziţiilor sale, de vreme ce alege să expună rar în România, ci mai degrabă prin accentele sculpturale pe care le-a imprimat în spaţiul urban ieşean. Însă, după o pauză de zece ani, artistul a revenit pe simeze, la Galeria DANA Iaşi, demonstrând că în spatele actualei serii de lucrări nu a stat dorinţa de a expune, ci nevoia reală de a crea.

 

Leontin Păun este un artist ce se metamorfozează în fiecare registru al creaţiei sale printr-o coregrafie subtilă, fără falii între mediile de exprimare artistică. Deşi preferă îmblânzirea volumelor, evidenţiind detalii care acţionează ca o masă luminoasă, în grafică şi pictură artistul ni se relevă ca un descoperitor pentru care întoarcerea la originar, la rădăcini, se face cu o spontaneitate nedisimulată. Leontin Păun nu consideră că un singur mediu artistic îi este suficient în odiseea ce i se aşterne în faţă. Astfel, apelul la grafică, pictură, sculptură, materiale non-convenţionale (cuie, bijuterii, chei, fragmente metalice) pe suprafeţe a căror duritate sau inexpresivitate o îmblânzeşte, emerge din nevoia codificării unui limbaj propriu.

Fiinţa umană – prototip personal al artistului – apare ca o particulă ce permite imprimarea în straturile sale a marilor obsesii ale omenirii: iubirea, singurătatea, moartea. Pictura lui Leontin Păun este trăire pură. Descendent al unui Victor Brauner, artistul caută să ofere dovezi existenţei omului interior și tulburărilor ce-l compun. Expresia picturală se modelează pe o suită de stări, senzaţii, impulsuri. Personajul principal – ce se insinuează în fiecare strat al lucrării – suprinde coliziunea dintre uman şi non-uman, dintre interior şi exterior, un hibrid ce veghează omniprezent. Folosindu-se de regulile propriei sale imaginaţii, Leontin Păun implică personaje sau obiecte aparţinând universului copilăriei, redându-le sensul şi gravitatea. De la Micul Prinţ cu a sa cutie în care habitează o oaie – nevăzută de ochiul uman, animal pentru care confirmarea existenţei nici nu este esenţială –, la metamorfoza elefant-pălărie-şarpe/devorator şi devorat, Leontin Păun subliniază că lucrurile aparent simple îşi dezvăluie profunzimea doar dacă spectatorul este pregătit să renunţe la privirea stereotip asociată modului convenţional de a privi arta.

Naraţiunea în picturile sale trebuie citită de jos în sus. Lucrările sunt construite asemenea unor piramide, deasupra cărora planează „ochiul providenţei” cu un chip androgin sau chiar industrial, pe alocuri inform, ce ţâşneşte din pălăria-vază (posibilă aluzie la Pălărierul lui Caroll) susţinut de o firavă tulpină, ce pare a se frânge sub propria greutate. În şi pe acest suport Leontin Păun notează, asemenea artistului peşterilor preistorice, o evoluţie încifrată, un cod ce poate fi desluşit parţial prin raportări la istoria umanităţii (descoperirea roţii) ori la istoria artelor (Leonardo şi un posibil om vitruvian). Nu poate trece neremarcată înrâurirea benefică a himerelor lui Brauner. „Kether tocit” reprezintă un pom al vieţii, cu o rădăcină ca o ghiară, triunghiuri răsturnate ce transcriu vizual cele zece sephirot-uri, simboluri ale universului.

Leontin Păun are o abordare proprie a „cuvântului” pe care-l implică în lucrările sale, pictură sau grafică, pe un plan similar cu cel al imaginii plastice. În esenţă, lucrarea nu este atât o reprezentare vizuală, cât o contopire prin linie şi formă a unui gând verbalizat.

În grafică, Leontin Păun expune grafisme fragile, scheme aproape golite de materie, apăsătoare şi tenebroase, spaţii ce animă fiinţa care în final acceptă călătoria în arena morţii doar dacă i se lasă o cât de mică şansă speranţei. Structurile ce pleacă dintr-o lume a visului, a subconştientului, pe un traseu existenţial, duc undeva unde harta destinaţiei nu ne este disponibilă.

În ceea ce priveşte sculptura, pe Leontin Păun nu aspectul mimetic îl interesează, ci acel real ce emerge din sensul lăuntric al volumului, ce îşi îndeplineşte singur destinul. Formele descoperite de artist pătrund în spațiul brut al fiinţei, modelându-l. Convins, ca Paul Klee, că arta nu redă vizibilul, ci face vizibil, Leontin Păun ne absoarbe în lumea personajelor sale, oglindă a propriilor frământări, în care fiecare experienţă personală se traduce într-o epopee vizuală.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe