Materia ca matrice

Oana Maria Nicuță Publicat la: 20-12-2016

Mater materia, expoziția ce reunește lucrări din ultimii 3 ani ai creației artistei Atena Simionescu, deschisă în luna noiembrie în sălile Muzeului de Artă din Iași, ne vorbește despre structuri universale care pot fi regăsite în natură, despre echilibrul fragil între structurile vegetale conservate, imprimate și construite cu minuționizate și grijă aproape maternă, și despre regăsirea unor matrici generatoare. Structurile armonice cuprise între cadre compoziționale deschise creează în lucrările de gravură ecouri multiple, regăsite în fiecare strat de imprimare. Straturile succesive de materie suprapusă riguros ne apropie de cadrele unei narațiuni multiple, paralele. Diversitatea presupune ruptură de ritm, dar și moduri de abordare diferite ale aceleiași teme.

                                                                                                  

Dincolo de aceste preocupări de ordin formal, regăsim aici o autentică grijă față de lumea înconjurătoare, pe care am putea-o asocia discursului eco-feminist, asumat poate involuntar de artistă. Aici, feminitatea este prezentă în ipostaza sa tradițională, germinativă, agent al creației, ipostază cu care se identifică cu materia ca posesoare a structurilor vieții. Aspectul ecologic rezidă nu atât în discursul artistic, cantonat ferm în sfera preocupărilor de ordin formal și tehnic, în care artista excelează, ci mai curând în atenția cu care se apropie de aceste mici forme de viață (seria Imprimări pe structuri vegetale) pe care nu le supune investigației vizuale asemeni unor curiozități, ci mai curând asemeni unor companioni tandri. Urmele lăsate de artistă în materie se confundă, deseori, cu urmele pe care materia le lasă în subiectivitatea sa. Cu toate acestea, artista nu evită tușele viguroase, împăstarea aproape expresionistă cu care tratează seria de tablouri lucrate în acrilic (Mater Materia, 2016), ce ar putea trece drept elemente de masculinitate, demontând astfel asemenea distincții stilistice.

Atena Simionescu aduce în prim-plan natura descompusă (Metamorfoze, 2016), cu forță și simultan cu delicatețe. Astfel, structurile fragile se îmbină cu contrastele de calitate și cantitate pentru a spori dinamica unui discurs structurat pe sublinierea non-violentă a degradării conștiente și repetate a structurilor generatoare primare. De la elementele antropomorfe, care se rezumă cel mai adesea la portretul feminin, ca simbol al conștiinței dinamice, până la elementele zoomorfe (pene) sau florale, artista ne aduce în prim-plan, voit sau nu, activarea unei laturi actuale a societății post-capitaliste. Discursul eco-feminist, structurat pe valorile comune ale celor două laturi activiste ale societății contemporane – lupta împotriva opresiunii, exploatării, dominației masculine, colonizării din partea societății vestice patriarhale –, poate deveni în acest context justificarea atenției sporite pe care artista o acordă reprezentării naturii, femeii și materiei generatoare.

Artista ne vorbește, de asemenea, despre bogăția unui mesaj perpetuu, iar repetarea temelor și motivelor de-a lungul celor câteva serii de lucrări demonstrează capacitatea de a susține fixată atenția privitorului asupra aceleiași teme. Arhiva pe care o folosește în cărțile obiect – mai curând sculpturi de hârtie, fragile și totodată aproape ilizibile în afara limbajului plastic decât ilustrații în sensul lor comercial – demonstrează capacitatea de regenerare a acestui discurs specific feminin în contextul transgresării bidimensionalului.

Utilizarea picturii în combinație cu gravura reprezintă o noutate importantă pe care artista o parcurge firesc, aducând în prim-plan mixajul brut între materia imprimată și cea exprimată. Forța motrice a acestor picturi este dată și de utilizarea colajului tridimensional, care transcende raporturile de putere între medii odinioară încă prezente în discursul artelor vizuale. De remarcat este revenirea obsesivă la dimensiunea indexicală a semnului vizual, urma pensonului pe pânză, presarea unor construcții vegetale realizate din hârtie, imprimarea succesivă și stratificarea vizuală astfel obținută (specifică de altfel gravurii abordate cu dezinvoltură) constituind un element central în realizarea acestor lucrări.

Întrebarea care subzistă, în urma acestei expoziții, poate fi următoarea: în ce măsură amprenta omului asupra naturii poate fi transformată într-un alt tip de muncă, una care vizează să îi restituie acestuia demnitatea pierdută prin exploatarea industrială excesivă?

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe