O altă lume

Dragoș Dascălu Publicat la: 20-12-2016

În noiembrie a avut loc la Timișoara o întâlnire a ONG-urilor implicate în proiecte de regenerare urbană și de protecție a patrimoniului, iar problemele și subiectele dezbătute au fost surprinzător de apropiate: un stat slab, o administrație depășită, companii disperate după beneficii și o populație resemnată, neîncrezătoare, poate chiar cu un sentiment al dezrădăcinării, dar de multe ori deschisă și receptivă sau, cel puțin, suficient de politicoasă pentru a te asculta.

 

Administrația centrală a fost ruptă de aceste zone, fără a implementa sau chiar fără a propune o strategie de stabilizare sau redresare. Iar dacă am lua programele electorale în serios, nici viitorul nu sună promițător.

Pe de altă parte, administrațiile locale sunt anacronice și nu depășesc un anumit mod de gândire. Se discută în aceiași termeni unidirecționali: construire din fonduri europene a unor parcuri industriale pentru sute sau mii de angajați, turism, continuarea exploatărilor miniere sau începerea unor noi exploatări și aducerea investitorilor străini. Adică o soluție salvatoare unică, venită din exterior. ONG-urile sunt bine intenționate, entuziaste, aduc o expertiză în anumite domenii, dar sunt ușor naive, cu o gândire poate la o scară prea mare, fără a reuși să ia în considerare toți factorii implicați și, din păcate, neavând o prezență locală permanentă. Colaborările între acestea și administrațiile locale sunt problematice. Uzual, administrațiile tolerează aceste inițiative fără a le lua în serios. Există, bineînțeles, excepții când ONG-urile sunt văzute ca un partener, dar se așteaptă ca acestea să realizeze muncă voluntară, consultativă, care nu obligă nici una dintre părți. Sunt și excepții negative, când munca ONG-urilor este folosită pentru a justifica implicarea administrației sau pentru alte interese.

Soluțiile propuse sunt stabilizarea situației existente, îmbunătățirea condițiilor de viață și reinventarea localității, acceptând trecutul. Avantajul pe care fostele localități îl au față de altele este tocmai faptul că sunt diferite, că reprezintă o altă lume, un alt peisaj natural, antropic, construit. Iată ce zicea I.D. Sîrbu despre Petrila: „o lume ce nu seamănă cu nici o așezare posibilă, cu nimic și nimeni de nicăieri…” Există o cultură specifică a localităților miniere. Există un peisaj cultural special, care poate fi reabilitat și pus în valoare nu atât pentru mirajul turismului, cât mai ales pentru îmbunătățirea condițiilor de viață a celor care încă mai locuiesc acolo și pentru oprirea exodului. Căci declinul construiește cercuri vicioase, care se întrepătrund și se alimentează reciproc: locuri de muncă, investiții publice și private, calitatea vieții, a spațiului urban, a locuirii, a serviciilor. Ruperea acestui cerc vicios este principala prioritate, iar patrimoniul industrial este una dintre unelte.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral