Gabriela Bodin: „Frica este tema picturilor mele”

Adina Scutelnicu Publicat la: 20-12-2016

Mai cunoscută în străinătate decât în țara natală, pictorița Gabriela Bodin a avut numeroase expoziții în Italia – țara de adopție –, Germania, Anglia, Egipt, China și este posesoarea a numeroase premii internaționale de pictură. S-a născut în 1983 la Focșani, unde și-a început studiile de artă la liceul de profil, „Gheorghe Tattarescu”. În România, Gabriela a avut o singură expoziție, Retention, la ArCuB Gabroveni, eveniment organizat de Institutul Cultural Român cu sprijinul Tiny Griffon Gallery din Germania. Evenimentul a fost prezentat de Radu Boroianu, președintele Institutului Cultural Român și de Cristina Simion, curatorul expoziției. Gabriela Bodin a părăsit România la vârsta de 17 ani, când și-a urmat părinții plecați la muncă în Italia. Ajunsă la Roma, Gabriela s-a înscris la unul dintre liceele de artă, încercând să-și urmeze destinul artistic. Din păcate, n-a rezistat decât trei luni. A fost izolată și respinsă din cauza imposibilității de a se exprima fluent în limba italiană. Silită să părăsească școala, a făcut diverse munci necalificate, după care a urmat cursuri de design vestimentar. De lumea modei s-a despărțit rapid, fără păreri de rău, în momentul în care și-a dat seama că nu e ceea ce caută, dar a intrat într-o perioadă tulbure, în care n-a mai pictat deloc și s-a întreținut muncind într-o fabrică. L-a cunoscut pe viitorul ei soț, care a încurajat-o să se reapuce de pictură. Încet și cu mult efort, lucrurile au început să se schimbe. Dar artistul din ea a rămas marcat, iar pictura Gabrielei este caracterizată de personaje aflate în spații incomode, pustii, aproape niște celule. Ochii din portretele ei sunt triști, iar privirile sunt fără expresie,  dezvăluind singurătatea profundă, teama, anxietatea. Liniile sunt dure, scurte, rar sinuoase, dar cu o expresivitate specială în peisajul figurativ contemporan.

 

De unde vine atmosfera de însingurare din lucrările tale?

În general, răspund că acest stil a apărut în urma experienței mele italiene. Străinii ca mine au posibilitatea de a trăi experiențe diverse, de a cunoaște oameni cu un comportament total diferit față de cum sunt obișnuiți în țara de baștină, iar multe dintre obiceiuri le sunt înlocuite total cu altele. La început, am trăit negativ aceste diferențe. Este dificil să îți schimbi total modul de a vorbi, gusturile și comportamentul și să începi o viață nouă, în care să te și înțelegi bine cu cei din jur. Am trăit emoții intense și sunt foarte recunoscătoare, pentru că m-au făcut să devin mai matură în privința artei, să fiu mai înțelegătoare și să gust cu mai mare curiozitate tradițiile altora. Artiștii au tendința să exprime prin arta lor cele mai profunde trăiri, cele mai frumoase, mai melancolice, mai șocante. Emoțiile consistente. Însă chiar înainte de a părăsi România am avut o melancolie în privința artei.

 

Ai o cromatică destul de parcimonioasă. De ce?

Am fost și încă mai sunt o iubitoare de monocrom. Cred că acest lucru se datorează profesoarei mele de pictură din liceu, care ne dădea teme ce presupuneau o paletă cromatică redusă. Am senzația că emoția pe care vreau să o exprim ajunge astfel mai rapid în minte și la suflet. Nu neg totuși că în ultima perioadă încep să fiu atrasă de noi culori și de combinații în care se pot afla mai multe tonalități. Probabil vor exprima senzații noi și experiențe diferire.

 

Se poate spune că temele tale sunt în general temerile tale?

Cred că una dintre temerile mele cele mai mari a fost aceea de a rămâne singură, fără rude, fără prieteni, iar aceasta este probabil ușor de descoperit în lucrările mele. Frica este tema picturilor mele. Se simte peste tot: în angoasa timpului care trece necontrolat, în teama de moarte, pe care o exprim prin portrete, în fobia de reptile, pe care încerc să o controlez în picturile cu crocodili, în teama de imensitate și de catastrofă din tablourile cu iceberguri și în agresivitatea pe care o exteriorizez în lucrările cu câini, pe care de altfel le consider ființe adorabile.

 

Cum ai rezuma plecarea ta din România?

În anul 2000, părinții mei au decis să mă aducă în Italia, unde ei deja locuiau și lucrau de câțiva ani împreună cu sora mea. La început m-am transferat la un liceu de artă din Latina, unde am stat foarte puțin din cauză că nu reușeam să mă regăsesc în acel mediu. A fost un șoc puternic pentru mine, pentru că m-am simțit catapultată într-o altă dimensiune. Totul îmi era străin: limba, persoanele, obiceiurile… Am decis să petrec un an la muncă, să mă obișnuiesc, apoi m-am înscris la un institut de modă, cu gândul să întorc spatele picturii, dar a fost în zadar. În 2006, după ce am asistat la concertul formației mele preferate, Rammstein, mi-a venit să plâng că abandonasem pictura. După concert, am observat acei cântăreți care reușeau să ofere publicului emoții intense și mi-a părut foarte rău că eu îmi abandonasem pasiunea. De când eram mică am vrut să am capacitatea de a surprinde și de a emoționa lumea și singura cheie avută la dispoziție era arta. În acea perioadă locuiam la Bergamo. Lucram, dar am reînceput să pictez în timpul liber. Sporadic, participam la expoziții și concursuri de artă. Din 2009 însă, am abandonat locul de muncă și m-am dedicat exclusiv picturii. Am început să particip serios la expoziții, mi-am creat colaborări cu mai multe galerii și am reușit să mă fac destul de cunoscută. Apoi am fost invitată la evenimente de artă de prestigiu, am reușit să obțin premii la mai multe concursuri de artă. Am călătorit în Croația, Cuba, SUA, Tailanda, Irlanda, Spania, Bahamas etc,. unde mi-am îmbogățit cunoștințele și am căpătat o viziune diferită asupra lumii. Am avut experiențe artistice și colaborări cu artiști și galerii din China, Egipt, Germania, Anglia și Franța, unde am cunoscut persoane extrem de interesante.

 

„Nu am reușit niciodată să renunț la fascinația reprezentării timpului care trece”

 

Care sunt cele mai fericite întâmplări din viața ta?

Au fost multe întâmplări fericite și chiar nu știu să aleg una; am fost fericită când m-am înscris la cursurile de pictură. Am trăit momente foarte intense, m-am bucurat de prezența colegilor care iubeau arta și de capacitatea extraordinară a profesoarei noastre de desen de a ne stimula creativitatea. În acest moment, sunt foarte multe lucruri care mă fac fericită. De exemplu, când am născut; de fiecare dată când fac o călătorie sunt plină de bucurie și adrenalină; când îmi organizez expozițiile și când pictez.

 

ArCuB a fost prima ta expoziție în România. Cum apreciezi această experiență?

Încerc să mă uit în urmă și cred că cel mai important și emoționant moment a fost revenirea în România, cu expoziția de la ArCuB. Înainte de vernisaj am fost foarte agitată, am dorit ca totul să fie perfect și așa a și fost. Am apreciat mult munca persoanelor care au contribuit la acest eveniment și am fost foarte mulțumită de curiozitatea vizitatorilor. Am fost plăcut surprinsă de prezența unor vechi colegi de liceu. Mi-e greu să-mi exprim recunoștința pentru toți cei cu care am colaborat: ArCuB mi-a oferit o sală prestigioasă, domnul Radu Boroianu mi-a oferit o importantă prezentare în deschiderea expoziției, doamna Marina Roman a lucrat foarte mult la acest proiect și a avut multă răbdare cu mine, Cristina Simion – o persoană indispensabilă pentru expoziție –, jurnaliștilor care au prezentat conceptul expoziției și tuturor persoanelor care m-au emoționat prin curiozitatea pe care au avut-o de a-mi cunoaște arta.

 

Ai un stil ușor recognoscibil, când ai ajuns la acest fel de a picta?

În 2010 am simțit nevoia să revin la portret și la consistența materiei. Până atunci pictam peisaje urbane în stil grafic. Simțeam nevoia să exprim graba de a trăi cât mai multe experiențe în cel mai scurt timp. Imaginile tablourilor mele erau compuse din clădiri, străzi. Nu exista nici urmă de persoane, semnalam prezența lor prin linii rapide – doar esența și urma modului de a trăi viața. Am fost inspirată de viziunea oamenilor din nordul Italiei. Aici se muncește mult, se organizează foarte multe evenimente și se încearcă să se rezume totul în cel mai scurt timp. Apreciez foarte mult acest mod de a trăi. Revenind la 2010, când mi-am schimbat stilul, aveam nevoie de un altfel de comportament. Mai calm și mai reflexiv, deși nu am reușit niciodată să renunț la fascinația reprezentării timpului care trece.

 

Există o definiție a artei marca „Gabriela Bodin”?

Arta este arma pe care artistul o poate folosi pentru a emoționa lumea. Este o expresie mai veche, dar în care cred. Eu sper să reușesc să propun o artă care explică importanța prețuirii clipelor, și bune, și rele, de a gusta orice experiență, de a grăbi acumularea amintirilor pentru că acestea ne vor ține de urât; în viață nimic nu poate fi mai puternic și mai important ca un arhipelag de emoții.

 

Ce ți-ai fi dorit să te întreb, dar nu am făcut-o?

Care sunt etapele realizării unei lucrări. Încep cu alegerea subiectului, persoane cunoscute în general, pe care le fotografiez din toate pozițiile. Foarte importantă este lumina, care să-mi scoată în evidență volumele. Când încep tabloul, îmi plasez imaginea dorită în față, conturez formele, după care pictez umbrele. Suprapun încetul cu încetul straturi de culoare, acoperind din ce în ce mai mult. Durează cam mult uscarea, așa că mă folosesc de un uscător, acest lucru este fundamental pentru a obține efectul suprapunerii fără să am probleme cu combinația culorilor. Mă îndepărtez foarte des de tablou; folosesc și oglinda pentru a-l studia într-o altă dimensiune. Oglinda mă ajută să observ mai ușor defectele. Ideea inițială se modifică în baza senzațiilor pe care mi le provoacă timpul și semnele pe care le expun pe planșă. Cu cât mă las dusă de instinct, cu atât efectele lucrării ies mai bine. Pictura poate părea terminată în scurt timp, dar adăugarea detaliilor durează. Aceste detalii apar pe măsură ce privești lucrarea mai atent și, într-adevăr, fac diferența.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe