„Evanghelia după Ioan” și primele conflicte hermeneutice ale creștinătății

Petru Molodeț-Jitea Publicat la: 03-02-2017

Evanghelia după Ioan a jucat un rol covârșitor în hermeneutica biblică încă de la apariția sa în zorii creștinismului. Totuși, primii care s-au aplecat asupra ei, în dorința de a-i descoperi sensurile ascunse, au fost gnosticii valentinieni.

De altfel, primul comentariu al Evangheliei de care avem cunoștință îi aparține lui Heracleon, discipol apropiat al lui Valentin. Poate că tocmai din această cauză Irineu Martirul și Filosoful evită să o citeze, punându-și semne de întrebare asupra unei scrieri pe care gnosticii valentinieni o îmbrățișaseră cu un atât de mare entuziasm. Nu va fi și cazul Episcopului Irineu de Lyon, care, tocmai în urma acestei preluări a Evangheliei după Ioan de către școlile valentiniene și în opoziție față de ele, se hotărăște, spre sfârșitul secolului al II-lea p.Chr., să afirme fără înconjur canonicitatea acestei scrieri și să facă din ea cheia de boltă a Noului Testament și fundamentul teologiei sale.
Pentru Irineu de Lyon, tipul de hermeneutică adoptat de adversarii săi era în sine irațional și lipsit de bază în revelația creștină. Mai mult decât atât, el îi acuză pe valentinieni că, prin doctrina lor inventată, și nu moștenită, distrug adevărul de credință prin distrugerea unității lui Dumnezeu, a unității Persoanei lui Hristos și a unității Bisericii. Potrivit Episcopului de Lyon, gnosticii sunt cu atât mai periculoși, cu cât își legitimează doctrinele făcând apel și utilizând după bunul plac scrierile Noului Testament și, în special, Evanghelia după Ioan.
De partea lor, valentinienii susțin că doctrina lui Valentin și cele care derivă din ea, mai ales aceea a lui Ptolemeu, reprezintă esența mesajului hristic, dezvăluit în mod ascuns de Hristos celor care au dobândit cunoașterea sau gnoza salvatoare. Biserica valentiniană tinde, astfel, să devină în ochii adepților ei adevărata biserică, aceea a gnosticilor. Deja în momentul conflictului dintre Valentin și Biserică, după anul 150, doctrinele discipolilor săi și metodele lor hermeneutice aplicate textelor vechi și nou-testamentare atinseseră o maturitate evidentă. Gnosticii valentinieni sunt primii care dezvoltă un adevărat sistem hermeneutic cu ajutorul căruia descifrează Scripturile. El este centrat pe o lectură alegorică prin care este decriptat un mesaj ascuns celor mulți, dar care dezvăluie celor aleși realitățile plenitudinii dumnezeiești. Numite Eoni, aceste realități, în număr de 30, constituie totalitatea divinității. Doctrina valentiniană explică apariția lumii și a răului din ea prin intermediul unui eveniment catastrofic ce are loc în sânul Pleromei divine. Căderea Eonului Înțelepciune antrenează apariția unei serii întregi de entități subpleromatice, între care și Demiurgul ignorant al acestei lumi, identificat cu Dumnezeul Vechiului Testament. În cadrul sistemului valentinian, Hristos este la rândul lui un Eon al Pleromei, care coboară în Iisus în momentul botezului acestuia. Prin urmare, sistemul valentinian poartă cu sine germenii docetismului sau ai negării întrupării reale a Logosului divin. Întreg acest sistem doctrinar va fi „descoperit” în textele vechi și nou-testamentare în urma lecturilor asidue practicate în cheie alegorică de valentinieni. Textul prin excelență care se preta unei astfel de interpretări și care, potrivit valentinienilor, dezvăluie în mod eminent revelația Pleromei și semnificația întregii istorii a mântuirii este, așa cum am spus, Evanghelia după Ioan.
Provocarea lansată de doctrina valentiniană nu putea rămâne fără răspuns. Unul dintre primele și cele mai coerente răspunsuri îl constituie principala operă a Episcopului de Lyon, Împotriva ereziilor. Avem aici nu numai o combatere a gnozei valentiniene, ci și o grandioasă lucrare de hermeneutică biblică. Astfel, Irineu de Lyon opune metodei hermeneutice a valentinienilor, care consta în a căuta în fiecare pasaj scripturistic un înțeles ascuns, o metodă rațională de interpretare, care postulează că un text revelat are în esență o structură rațională. În baza acestei metode, se pleacă de la pasajele care au un grad mic de obscuritate pentru a le descifra pe cele cu un grad mare de obscuritate. În plus, criteriul în baza căruia distingem adevărul unui text revelat este tocmai această metodă rațională de interpretare ghidată de învățătura și tradiția Apostolice. Potrivit Episcopului de Lyon, gnosticilor le lipsesc ambele, adică atât raționalitatea interpretării, cât și înrădăcinarea în tradiția apostolică.
Conflictul hermeneutic dintre doctrinele valentiniene și doctrina susținută de Episcopul de Lyon constituie, astfel, una dintre primele dispute majore cu privire la sensul doctrinar al textelor scripturistice și va trasa cadrul în care se va dezvolta hermeneutica biblică în următoarele secole creștine.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral