Perspective gnostice față de Vechiul Testament

Victor Alexandru Pricopi Publicat la: 03-02-2017

Pentru teologii primelor secole creștine, statutul Legii Vechiului Testament și raportul dintre aceasta și Scripturile creștine erau probleme adesea dezbătute.

O serie de gânditori găsesc că între mesajul Scripturilor iudaice și cel al Scripturilor creștine există incompatibilități. Gnosticii, care încep să-și facă auzită vocea prin secolul al II-lea, postulează existența a două divinități: un Dumnezeu bun, ce nu poate fi cunoscut și care l-a trimis pe Isus Hristos în lume, al cărui mesaj este revelat în Noul Testament, și un Dumnezeu inferior, numit uneori Demiurg, care este ignorant sau răuvoitor și care este asimilat Dumnezeului din Vechiul Testament. Acești gânditori consideră că ei dețin o sclipire din dumnezeire, din Tatăl de necunoscut și că, în același timp, acest Tată le-a dezvăluit lor mesajul Evangheliei și Gnoza, o cunoaștere secretă, un principiu epistemologic, singurul capabil de a oferi interpretarea autentică a Legii iudaice.
Textele gnostice, descoperite în 1945, la Nag Hammadi, în Egipt, trimit adesea la textul Vechiului Testament și, în special, la cartea Genezei. În secolul al XX-lea, o serie de interpreți considerau că școlile gnostice sunt mișcări religioase anti-iudaice și că această atitudine conduce la o respingere a Legii, la o „exegeză a protestului” (Kurt Rudolph) sau la o „exegeză inversă” (Hans Jonas) aplicată Torei și celorlalte scrieri evreiești. Acest lucru înseamnă, contrar a ceea ce s-a susținut de multe ori, că gnosticii uzează de textul Vechiului Testament, dar îl supun unei atitudini critice, unei interpretări într-o cheie hermeneutică proprie. Gnosticii nu resping în bloc Vechiul Testament, așa cum a făcut Marcion, un teolog creștin, dualist, din secolul al II-lea.
Într-adevăr, ei aplică, uneori, o exegeză inversă Legii, răsturnând interpretările tradiționale sau respingând unele versete, însă în textele gnostice nu putem identifica o abordare sistematică în această privință. Cel mai adesea, o exegeză inversă este aplicată pasajelor considerate în mod tradițional ca fiind dificile, cum ar fi: Geneza 1:26-27, Geneza 2:3 sau Geneza 6. Astfel, pot fi identificate mai multe tipuri de exegeză aplicate Vechiului Testament. Unii exegeți consideră că în textele gnostice găsim doar trei tipuri de exegeză aplicată Scripturilor iudaice: a) interpretarea alegorică, b) prefigurarea și actualizarea, c) reinterpretarea și rescrierea (Giovanni Filoramo și Claudio Gianotto). Pe de altă parte, Birger Pearson este de părere că există trei presupoziții hermeneutice întâlnite în textele gnostice: a) o atitudine complet negativă față de Vechiul Testament, b) o atitudine pozitivă, c) o poziție neutră.
Cu privire la raportul dintre Vechiul Testament și Noul Testament, un text edificator îi aparține unui gnostic valentinian, Ptolemeu. Textul cu pricina este o scrisoare adresată unei adepte, pe nume Flora. Scrisoarea a fost păstrată integral în Panarion-ul lui Epifanie din Salamina. Ptolemeu îi prezintă Florei două opinii cu privire la sursa Vechiului Testament. O poziție este cea a iudeilor și creștinilor, care consideră că cel care a dat Legea este Dumnezeu-Tatăl. Cealaltă opinie îl identifică pe legislator cu diavolul. Din punctul său de vedere, Legea nu a putut fi stabilită de un Dumnezeu perfect pentru că, astfel, ea ar fi trebuit să fie de aceeași natură cu sursa sa. Legea este imperfectă, căci a avut nevoie de Hristos pentru a fi împlinită și, pe de altă parte, ea conține porunci incompatibile cu un Dumnezeu perfect. De asemenea, Legea nu poate să vină de la diavol, întrucât ea respinge nedreptatea. Concluzia lui Ptolemeu este că cel ce a dat Legea este un zeu intermediar, el nu este nici rău, nici bun, ci doar drept. Prin urmare, gnosticii, cel puțin cei valentinieni, nu se rup complet de iudaism, ci folosesc textele sacre ale acestei tradiții religioase pentru a le interpreta într-o cheie proprie. Aplicând diverse tehnici exegetice, ei rescriu pasaje sau evenimente pentru a-și exprima propriile opinii teologice.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral