Poeme

Ovidiu Komlod Publicat la: 03-02-2017

mă culc animal mă trezesc dobitoc

zilele când mă simt om sunt tot mai puține.
părul de pe gât
firișoarele de pe umeri tăiate cu lama.
firișoarele din cornee plesnite
butonașele din orbite tot mai adânc apăsate
tâmplele tot mai apropiate
briza de craniu pus la ureche.

aștept să mi se ia totul
degetele de pianist unghia de harpist
mâinile și privirea de prim-dirijor
cu ce-aș putea umple cu ce-aș putea înveli
cu ce mi-aș putea-nlocui carnea
dacă nu cu un vid și mai tare.

nici nu mi se ia
nici nu mi se dă

când ți-e numai puțin frig și nu ai deloc idee ce să mai faci
pentru a nu pierde senzația de plăcere din jurul țestei
pe care ai putea-o cuantifica în trepte
ca niște libelule sau alte insecte înconjurând-o
senzația plăcerea țeasta
în trepte și gradienți
pe sticla interioară a craniului tău
tras la o imprimantă 3D
aici
pe o planetă încălzită
cu încetineală

beta

spune-mi tu
ce poate fi de făcut
acum
la ceas de lăsare a beznei
când umanoizii declară pe twitter
în trepte și gradienți
petrecerea timpului cu
unelte și hohote și unelte de stat treji tot timpul
pe care le-ai putea cuantifica în trepte
pentru a nu pierde senzația de plăcere din jurul țestei
când ți-e numai puțin frig și nu ai deloc idee ce să mai faci

las-o moartă așa imediat după imprimanta 3D
mi-am dat seama târziu că nu contează
decât să ai cu ce-ți umple timpul.

când nu mai vine de la sine
cine-o mai fi și sinele ăsta
omoară-ți secundele una câte una
e tot ce ți-a fost dat
trăiește clipa
ca și cum ea.

nu ar trăi foarte bine și fără tine

mă enervează la culme când văd
citate din Cioran
cu poza lui Cioran
postate pe Facebook
de oameni
pe care simpla lor existență l-ar fi exasperat.

e crunt să vezi cum după ce
o viață
s-a dedicat
revoltei împotriva omului
jalnic & harnic fățarnic
neamului de flecari
mizantropul din Montparnasse
e brusc
popular
pe Hypocrisyloop.

are și cont

ia cărțile ce-ți atârnă deasupra capului
citește-le pe rând
alfabetic
sau într-o ordine oarecare
zero discernământ
ca și cum ai citi prospecte la medicamente
manuale de utilizare
ingrediente la supa instant
ce te face să crezi că

ia filmele de pe hard
vezi-le pe rând
alfabetic

aștept ziua când

mă uit pe vizor
cineva se uită la mine
ca la un șir de cifre
dispuse
alfabetic

de crăciun fii mai bun minte-te

întorc încet capul spre geam
sunt acolo pitit lângă brad
știu ce urmează o văd pe
buni mă face să râd ca la poză
jucându-și ochelarii pe după masă
îmbracă-te ieși pe terasă îl cată pe cer
între două stele mai buclucașe
când mă-ntorceam
cadourile puse sub brad
pe jumătate chiar o minune
la fel cum cadavrul anului vechi
într-un sicriu negru de tânăr pe 31
acum buni la câțiva metri-n pământ
sub o lespede care apasă de ani buni
peste spațiul gol de deasupra

nu există iertare și
nu există scuză
pentru asta
oricine oricui ar fi să le ceară
nu mai există nici brad ori cadouri
decât amintirea unor zăpezi tot mai topite

ne-am pus termopane polistiren calorifer
am zugrăvit de vreo trei ani peste crucea
din camera mortuară nu ne-a bântuit niciodată
scriu din mijlocul ei.

 

(dintr-un volum în lucru)

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral