Aristocrați din Belle Epoque

Simona Preda Publicat la: 03-02-2017

Cele patru personaje ale volumului Aristocrați români în lumea lui Proust (Editura Humanitas, 2016), semnat de Mihai Dim. Sturdza – Anton Bibescu, Martha Bibescu, Anna de Noailles și Elena Bibescu –, sunt descendenți ai lui Vodă Brâncoveanu (doi dintre ei fiind purtători ai numelui brâncovenesc, iar alți doi, rude foarte apropiate de-ale lor, purtători ai numelui domnesc Bibescu). Ei și-au legat viețile și numele de perioada Belle Epoque, pecetluind cu strălucire legăturile românești cu lumea elitei pariziene, în așa manieră încât chiar Proust avea să afirme că „Bibeștii nu sunt simple relații mondene, ci intelectuale” (Correspondance générale, vol. II, Paris, 1976, p. 43).

 

Reputatul genealogist Mihai Dim. Sturdza reunește în acest colaj materialele biografice publicate în primele două volume ale seriei Familiile boierești din Moldova și Țara Românească. Enciclopedie istorică, genealogică și biografică (Editura Simetria, București, 2004, 2011). Prezentul demers conține un bogat material documentar, bazat pe genealogii, documente de arhivă, dar și mărturii. Chiar în dedicația volumului, Mihai Dim. Sturdza specifică faptul că multe despre aceste personaje i-au fost povestite de bunicile sale. Așadar ni se propune o lume sofisticată, cu titluri și blazon, o lume elitistă, snoabă, însă cu atât mai fascinantă în preocupările ei. În centrul acestei lumi stau saloanele, balurile, jurnalele și corespondența, pentru că, înainte de orice, este o lume a scrisului, a literaților, iar din această perspectivă Proust a fost unul dintre personajele-cheie ale lumii mondene franceze. Adresate nu numai Annei de Noailles și lui Anton Bibescu, ci și unei sumedenii de artiști și scriitori, elogiile nevrozate și seducătoare ale lui Proust sunt răspândite cu prisosință în întreaga lui corespondență, cu atât mai mult cu cât relațiile literare făceau parte din cartea de vizită a elitelor.
Anton Bibescu, primul dintre protagoniști, ar fi dorit să devină mai degrabă dramaturg – așa cum Anna de Noailles devenise poetă și Martha Bibescu prozatoare –, dar se pare că nu talentul literar va fi cel care îl va impune posterității. În epocă se spunea că singura sa creație a fost personalitatea lui. Cultivat și inteligent, egocentric și cu o vanitate fără margini, diplomatul Anton Bibescu a cunoscut tot ce a fost remarcabil în Parisul din ajunul Primului Război Mondial, dar și din Londra sfârșitului de imperiu. A întreținut o prietenie frumoasă cu scriitorul Jean Cocteau, cu pictorul postimpresionist Edouard Vuillard (care va executa chiar portretul soției lui Bibescu), dar mai presus de orice a fost un apropiat al lui Marcel Proust, încă de pe vremea când acesta era un necunoscut în afara cercurilor mondene ale Parisului.
Personajele se susțin și se construiesc reciproc, iar din această perspectivă Martha Bibescu scrie despre Anton: „Era acoperit de femei și ducea o dublă existență: una de tânăr diplomat, alta de seducător. Foarte frumos, cu un profil sculptat parcă în piatră, cu o privire dominatoare, plină de vervă, de insolență, de lipsă de reținere, el l-a fascinat pe Proust!” (p. 17). Într-adevăr, anii 1901-1902 din viața lui Proust au fost marcați de această prietenie cu diplomatul român, o întreagă corespondență fiind dovada relației lor apropiate: „Noapte bună, amabile prinț, stoluri de îngeri să-ți legene somnul!” (p. 19).
Cât despre prietenia „parfumată ca un șerbet de trandafiri” (André Germain, Les clés de Proust. Suivi de portraits, Editions Sun, Paris, 1953) dintre acești doi orientali, poeta Anna de Noailles și Proust, avea să se scrie mult în epocă. În mod deosebit se vorbea despre asemănarea lor sufletească: ambii erau inteligenți, de o cruzime intensă, mascată la Anna printr-o conversație sclipitoare, iar la Proust, prin analiza psihologică a celor mai nemărturisite pasiuni. În 1903, Proust îi scrie Annei, iar autorul volumului ține să consemneze acest citat: „Câtă emoție încerc de fiecare dată când zăresc tumultul disciplinat al caligrafiei Dumneavoastră, acele magnifice volute ale unei mări infinite și ritmate din sânul căreia izbucnește, scânteietoare ca Afrodita, o gândire la fel de divină și la fel de încântătoare” (p. 148).
„Pourquoi j’écris? De peur d’oublier la vie”, spunea Martha Bibescu, unul dintre cele mai vizibile și mai articulate personaje ale acestui volum. Relațiile dintre scriitoarea Martha Bibescu și Marcel Proust au fost mai degrabă stranii (s-au întâlnit de trei ori și de fiecare dată apropierea a fost mai degrabă imposibilă, rămânând la stadiul unei conversații de salon), însă corespondența dintre cei doi a fost intensă, iar impactul pe care l-au avut unul asupra celuilalt a fost de mare profunzime. Martha îi construiește scriitorului francez un portret elocvent chiar în lucrarea Au Bal avec Marcel Proust (Librairie Gallimard, Paris, 1928).
Pianista Elena Bibescu, cel de-al patrulea personaj al acestui volum, „stabilită la Paris, frecventa și primea tot ce arta și literatura puteau oferi mai strălucit în privința inteligenței și a talentului” (p. 175). Întregul Paris cunoștea salonul artistic al acestei prințese Bibescu din rue de Courcelles.
Concluzia pe care autorul volumului ține să o evidențieze este că Bibeștii, personalități remarcabile, înțelegeau cultura în termeni, înainte de toate, europeni. Totuși, evidențierea de către ei – atât cât se cuvenea și atunci când se ivea ocazia – a componentei românești din personalitatea lor a făcut ca numele de „român” să nu rămână pierdut în acea strălucită Belle Epoque a civilizației europene. Anna de Noailles și Anton, Martha și Elena Bibescu au jucat în cultura europeană a vremii lor un rol ce nu poate fi trecut cu vederea. Au fost prieteni apropiați și admiratori ai lui Proust și au fost creionați prin lumea personajelor care au contribuit la geneza romanului În căutarea timpului pierdut…

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe