Dihotomii mediale

Oana Maria Nicuță Publicat la: 03-02-2017

Concepută la intersecția unor medii artistice clare – fotografia, desenul vectorial și cel tradițional, expoziția Vis-a-vis, semnată de Cătălin Soreanu și deschisă la sfârșitul lunii ianuarie la galeria ieșeană Aparte, ne plasează, ca privitori, în cadrele unui inedit exercițiu. Acesta investighează ce se petrece de-a lungul relației obiective între spațiul compozițional, mediul creativ și valențele obiective ale cotidianului. Deși intenția principală a autorului rămâne continuarea unor teme care vizează cercetarea artistică elaborată în ultimii ani, concentrată pe interogarea raporturilor dintre diferitele medii de expresie artistică contemporane, expoziția de față scoate la lumină și o dimensiune care vizează cadrele obiective ale unui mediu urban cotidian.

 

Cătălin Soreanu ne poartă în limitele fizice ale galeriei între imagini fotografice color, imprimate pe dimensiuni medii, desene în grafit, realizate direct pe pereți și hărți vectoriale abstractizate. Piesa centrală, de dimensiuni considerabile față de celelalte lucrări, rămâne harta esențializată a orașului Iași transformată într-o metaforă a intersecțiilor, văzute de artist ca vectori nodali ai convergenței mediilor artistice. Harta rămâne aici un spațiu de transgresare a percepției tradiționale, acolo unde puritatea mediilor era de neclintit. Proiectul atinge astfel latura unor interogații moderniste care sunt revizuite prin prisma experiențelor cotidiene, contemporane. Pendularea între istoricitate și dinamica momentului actual oferă acestui proiect o inedită inserare în sfera cercetării de natură artistică a unor teme în spatele cărora s-a scris multă teorie. Punctele de intersecție ale hărții centrale sunt reluate în câteva variante abstractizate, de dimensiuni mai reduse, care introduc privitorul, semantic, într-un joc nesfârșit al posibilităților de reconfigurare și poziționare față de mediile specifice exprimării artistice.
Cele două medii principale despre care ne vorbește Cătălin Soreanu prin intermediul acestor hărți sunt fotografia, un mediu tehnologic și obiectiv prin excelență, și desenul, mediu grafic tradițional și subiectiv. Antiteza între acestea este vădit căutată de artist, dar nu pentru a ne explica sau demonstra ceva, ci mai mult poate, pentru a le potența reciproc expresivitatea și pentru a crea între ele relații narative dinamice, capabile să afirme dihotomia existențială a celor două moduri de expresie artistică.
Alternanța fotografiilor de detaliu cu cadre largi care surprind aspecte periferice ale orașului construiesc de asemenea o dualitate constantă între focalizare, implicare activă și distanțarea obiectivă față de subiectul fotografiat, mediul urban. Ele devin căutări obiective în care rigoarea compozițională primează. În cealaltă extremă desenele rafinate, realizate în contururi fine și hașură, ne aduc în prim-plan, prin perspectiva riguros căutată, unghiuri de vedere mai puțin obișnuite. Aceste imagini, în mare parte figurative, surprind prin rigurozitatea lor geometrică, ce anulează orice urmă de spontaneitate. Expresivitatea rămâne așadar să fie percepută și scoasă în evidență exclusiv la nivelul mediului, a desenului propriu-zis.
Mediul urban devine în acestă expoziție un fundal tematic, un pretext de expunere datorită obiectivității sale familiare. Abordarea spațiului public poate elimina orice urmă de ambiguitate conceptuală. Obiectivizarea lui, lipsită de vreo încărcătură simbolică sau intimă ascunsă, ne demonstrează odată în plus faptul că intenția centrală a proiectului expozițional este relația disociativă impusă de mediile formale, compararea a două modalități distincte de reprezentare vizuală.
Aceste două medii introduc privitorul într-un nesfârșit joc al contemplării active, atente, al apropierii și distanțării, al căutării detaliilor și punctelor de legătură. Acest joc rămâne până la un anumit punct o practică a privirii generatoare de ambiguități, iar căutarea unui deznodământ valabil, un eșec pentru privitor. Meritul expoziției rămâne tocmai acela de a nu ne impune un punct de vedere, ci de a ne invita, prin dimensiunea sa concretă, formală, să savurăm libertatea și extensiile unei dihotomii mediale.

Dacă v-a plăcut acest articol, alăturaţi-vă, cu un Like, comunităţii de cititori de pe


Ruinele, ieri și azi

Doris Mironescu, Un secol al memoriei. Literatură și conștiință comunitară în epoca romantică, Iași, Editura Universității „Al. I. Cuza”, 2016

 

Cartea lui Doris Mironescu are la origini niște întrebări aparent simple: în jurul cărui trecut ne construim un fel aparte de a fi alături de ceilalți?; altfel formulat, cum păstrăm amintirea unor însușiri comune?; și cum salvăm acea memorie împărtășită cu cei de lângă noi și pe care o echivalăm, de obicei, cu ideea de identitate? Autorul găsește răspunsul în gândirea lui Jan Assmann, teoretician preocupat de mecanismele ce asigură reînnoirea și stabilizarea acelor sensuri pe care noi

> Citește integral